Ieşirea Din MATRIX: TVR Cluj - Stiinta si Cunoastere - Interviul complet cu Miceal Ledwith din 2014

joi, 3 aprilie 2014

TVR Cluj - Stiinta si Cunoastere - Interviul complet cu Miceal Ledwith din 2014

Va prezentam astazi cel de-al doilea interviu realizat de Cristian Muresan cu Miceal Ledwith. Deoarece in urma primului interviu au aparut si mai multe intrebari decat raspunsuri, acest al doilea interviu se doreste a fi mai clarificator. Dupa cum se poate observa din randurile publicate de Cristian pe marginea acestui interviu si el a fost provocat sa-si redefineasca limitele prejudecatilor mentale. El tot spune ca stiinta clasica nu a demonstrat una sau alta, desi chiar el prezinta in emisiunile sale  nenumarate dovezi ale faptului ca stiinta nu a fost lasata sa demonstreze una sau alta, sau multe lucruri au fost demonstrate de stiinta, dar nu sunt facute public. Cand stiinta clasica ii convine e ok, cand nu-i convine nu e ok ... Ni se pare cel putin curioasa limitarea lui Cristian pe marginea subiectului OZN si extraterestrii, lipsa lui deschidere in aceasta privinta, chiar obtuzitate. De asemenea din cate am observat, Cristian pare a fi un ateu destul de convins. Poate ne inselam si am interpretat gresit parerile lui pe marginea acestui subiect. Ne mira faptul ca nu lasa in mintea lui macar o portita acestei posibilitati, efortul lui fiind parca de a demonstra ca nu exista niciun Dumnezeu sub nicio forma. De asemenea, bineinteles respinge ideea unui diavol sau a unor prezente demonice. A respinge complet aceste posibilitati ni se pare o inchistare mentala surprinzatoare din partea unui om care se doreste a fi mai open mind.

Desi nu odata am avut controverse cu Cristian Muresan pe margina unor diverse subiecte, apreciem munca extraordinara de pionierat pe care o face, cautarea lui care pare destul de sincera si ii uram sa gaseasca raspunsurile pe care le cauta. Si poate nu in ultima instanta il rugam sa-si puna mintea la incercare cu vreo 10 sedinte de ayahuasca sau LSD sau ciupercute mexicane, cactusi peyote, sau poate niste iboga, salvia divinorum, DMT sau scopolamina care sa-i arate si alta fata a realitatii pe care poate, nu o stie.

Iata ce spune el despre interviu:

   ''A sosit momentul reîntâlnirii mult aşteptate cu fostul consilier al Papei Ioan Paul al 2-lea, la Vatican, teologul Miceal Ledwith. Am aflat informaţii umitoare: unele foarte interesante, altele de-a dreptul zguduitoare şi halucinante, dar, aşa după cum veţi vedea imediat, deocamdată, acestea se află într-o poziţie speculativă. Adică, pe baza dovezilor actuale, încă nu putem şti dacă sunt 100% adevărate sau false, motiv pentru care eu le-am încadrat la categoria "speculaţii". Am împărţit interviul de 4 ore pe durata a 4 emisiuni şi jumătate, pentru a face câteva scurte, dar extrem de importante precizări, referitoare la conţinutul fiecărui episod şi modul în care este recomandat să înţelegeţi ideile şi opiniile unui fost oficial al Vaticanului. Există o psihologie de simţ comun, puternic imprimată la nivelul conştientului şi subconştientului colectiv, care în această zonă geografică este focalizată cu mare intensitate asupra elementului religios. Am consultat cu atenţie şi prevederile legale publicate de către Consiliul Naţional al Audio-Vizualului şi nu am găsit niciun paragraf sau menţiune pe baza căruia să NU difuzez ceea ce spune domnia sa. Cu toate acestea, din proprie iniţiativă, am introdus în textul de subtitrare cât şi pe imagini, o notă scurtă prezentată între paranteze, urmată de prescurtarea "n.r." adică nota redactorului. Aceasta înseamnă că acele cuvinte scrise între paranteze nu fac parte din traducere ci ele reprezintă indicaţiile mele referitoare la ideea cuprinsă în cele două rânduri ale respectivului fragment. Suplimentar, am mai introdus un element de avertizare cu o bandă albastră orizontală, unde apare cuvântul SPECULAŢIE. Aceasta înseamnă, că până la data difuzării în premieră a interviului, în primăvara anului anului 2014, nu există suficiente probe pentru a confirma sau a infirma declaraţiile respective şi am rugămintea să ţineţi cont de aceste avertismente atunci când veţi viziona fiecare episod. În primul episod, domnul Miceal Ledwith ne va împărtăşi detalii uimitoare ale experienţei sale de vindecare prin aprofundarea la nivel practic a puterii credinţei în forţa vieţii cu care ne putem realmente crea realitatea pe care ne-o dorim, dar acea credinţă nu are nicio legătură cu credinţa religioasă exprimată în textele biblice. Deseori domnia sa foloseşte un termen metaforic şi vă rog foarte mult să îl asociaţi ca atare în raţionamentul dumneavoastră. "Câmpul Cuantic" este doar o metaforă care se referă la faptul că puterea interioară poate fi accesată dacă manifestăm acele gânduri şi idei care ne focalizează cât mai bine în prezentul infinitezimal al clipei, singurul element temporal care este cu adevărat real şi care se manifestă în realitatea noastră biologică materială. Trecutul este doar o amintire iar viitorul este doar o iluzie, dar ele sunt conceptualizate numai din punct de vedere didactic în analize şi proiecte care necesită estimări. Atunci când o boală extrem de gravă, precum ceea ce a avut dl Ledwith, ameninţă viaţa, domnia sa spune că e dezastruos să oferim minţii noastre gânduri şi idei de legate de boală, expectanţe legate de un viitor improbabil, sau păreri de rău legate de un trecut care s-a consumat definitiv. Nu ne putem întoarce în trecut şi nici nu putem călători în viitor... dar ceea ce putem face este de a ne crea prezentul de care avem nevoie. Domnul Ledwith face o declaraţie pe care o repetă de mai multe ori pe parcursul interviului şi anume aceea că misiunea cea mai importantă a lui Isus a fost de a ne învăţa CUM să facem acest lucru, aparent simplu şi totuşi extrem de dificil de realizat. În partea a doua a episodului de azi, domnul Miceal va vorbi despre istoria originilor limbii române şi a poporului român, dar oarecum domnia sa este foarte entuziasmat de cercetările unui profesor britanic deşi studiile sunt încă în curs de derulare şi prin urmare rezultatele încă nu sunt pe deplin confirmate.
Emisiunea Stiinta si Cunoastere poate fi urmarita live in fiecare sambata si duminica la ora 18.30 aici http://www.tvrplus.ro/live-tvr-cluj"

Mai multe informatii despre Cristian Muresan gasiti AICI. In interviul oferit  la Jurnalul.ro, Cristian ofera mai multe detalii despre experienta interviului cu Ledwith:

"Aţi reuşit să luaţi un interviu fostului consilier papal Miceal Ledwith, lucru, evident, deloc simplu. Viziunea oficială a bisericii catolice asupra religiei şi conceptului de divinitate a teologului irlandez a bulversat multă lume, dar a şi luminat multe suflete. Care a fost cea mai mare provocare pentru dumneavoastră în timpul acestui interviu?
  
Deoarece deja se află în pregătire spre difuzare şi cel de-al doilea mega-interviu cu dl Ledwith, vă spun sincer că în cele patru ore de interviu am avut parte de toate trăirile emoţionale posibile: am fost uimit, şocat, am avut stări de imensă bucurie şi speranţă, am fost stresat, enervat şi zguduit de unele lucruri, dar am avut şi momente de adevărată reverie (sau revelatie ?? n.n.) şi toate acestea le veţi trăi şi dumneavoastră vizionând un interviu care zguduie anumite concepţii despre lume şi viaţă, ridică semne de întrebare asupra unor chestiuni biblice şi multe altele. Există însă şi chestiuni delicate asupra cărora Ledwith face anumite afirmaţii neverificate sau nedovedite prin mijloace ştiinţifice, însă, în aceeaşi măsură, cărţile biblice conţin numeroase descrieri de fapte şi evenimente istorice care nu au putut fi autentificate prin mijloacele ştiinţifice, acestea rămânând la nivelul unei psihologii de simţ comun ce s-a încropit, mai mult sau mai puţin intens, în jurul diverselor culte şi secte religioase, zeci de mii de forme ale creştinismului sau ale altor religii… în toate acestea acceptându-se cumva necondiţionat o formă de credinţă care nu se supune niciunei forme de verificare pe temei ştiinţific. Domnul Ledwith începe să conteste în acest mega-interviu întreaga structură a creştinismului, desconsiderând, oarecum cu imprudenţă, anumite studii şi chiar cercetări ştiinţifice care dovedesc altceva. Dar ceea ce am reuşit eu să fac a fost să răspund cererilor pe care le-am citit în cele peste 200 de mesaje publicate pe site la vechiul interviu, cerându-se cu multă insistenţă de a face un nou interviu în care să adaug noi întrebări, ceea ce am şi făcut. Dar eu nu-i pot impune domnului Ledwith despre ce să vorbească sau nu… Singurul element pe care l-am avut în vedere la realizarea montajului a fost textul legii CNA-ului faţă de care trebuie să ne orientăm atunci când apar situaţii speciale. Acest interviu se încadrează tocmai la nivelul acestor situaţii special, dar nu am găsit nici măcar un singur paragraf pe baza căruia să nu difuzez opiniile sale personale, cu excepţia faptului că regulamentul prevede faptul că atunci când se fac anumite afirmaţii precum cele legate de vindecarea unor maladii incurabile sau despre alte probleme extrem de delicate, invitatul emisiunii trebuie să prezinte acte medicale eliberate de către o instituţie medicală acreditată şi să facă dovada pregătirii sale prin titulatura şi funcţiile academice sau teologice pe care le-a avut, ori domnul Ledwith mi-a îndeplinit aceste condiţii. Atunci când o boală extrem de gravă, precum aceea pe care a avut-o dl Ledwith, ameninţă viaţa, domnia sa spune că e dezastruos să oferim minţii noastre gânduri şi idei de legate de boală, aşteptări legate de un viitor improbabil, sau păreri de rău legate de un trecut care s-a consumat definitiv. Nu ne putem întoarce în trecut şi nici nu putem călători în viitor, dar ceea ce putem face este a ne crea prezentul de care avem nevoie. Domnul Ledwith face o declaraţie pe care o repetă de mai multe ori pe parcursul interviului şi anume aceea că misiunea cea mai importantă a lui Iisus a fost de a ne învăţa CUM să facem acest lucru, aparent simplu şi totuşi extrem de dificil de realizat. În cadrul unui serial de nouă episoade numit “Cum a devenit Isus, cel numit Cristosul”, domnul Ledwith a prezentat care au fost tehnicile de accesare ale acestei aşa-zise puteri supreme sau realităţi de ordin superior, pe care domnia sa le-a interpretat având la bază atât texte biblice, cât şi idei rezultate din propria sa experienţă de vindecare. Toate acestea l-au determinat pe Miceal Ledwith să aducă o nouă viziune asupra religiei şi credinţelor, demolând miturile, construind ipoteze îndrăzneţe sau speculaţii ce-şi aşteaptă confirmarea sau infirmarea. Dacă luăm un exemplu, problema credinţei în Diavol, din analizele pe care le face Miceal Ledwith, având la bază textul biblic, se pare că la vremea primelor consemnări ce ulterior, mulţi ani mai târziu, au început să fie organizate în texte biblice, de fapt s-ar afla un sistem de manipulare prin frică, teamă şi… indiferent cine ar fi fost cei care au consemnat aceste lucruri, probabil, la vremea respectivă au fost suficient de impresionaţi de anumiţi oameni care foloseau, şi repet termenul, probabil, o tehnologie, o artă sau o cunoaştere care nu era la îndemâna tuturor, însă aceasta e doar o speculaţie. Din punct de vedere ştiinţific nu s-a putut dovedi existenţa Diavolului, însă am observat de-a lungul discuţiilor noastre, e-mail-uri precum şi în DVD-urile sale, că Miceal Ledwith acceptă, din păcate, studiile infirmate ale doi cercetători şi anume Erich von Daniken şi Zecharia Sitchin care prezintă, fiecare în versiuni proprii, interpretări ale unor artefacte arheologice care ar sugera că Pământul a fost vizitat de extratereştri în trecut. Ştiinţa clasică nu are nicio dovadă a unor asemenea posibile vizite, iar artefactele arheologice precum vase, desene mai ciudate şi piese de forme neobişnuite nu ar reprezenta altceva decât o descriere artistică ale unor experienţe personale, nerecunoscute ca atare, întocmai cum în prezent zeci de mii de persoane fotografiază OZN-uri şi totuşi nu se poate confirma că sunt nave pilotate de fiinţe de pe alte planete. Cu mii de ani în urmă, în lipsa acestor aparate de fotografiat, care ne sunt extrem de utile, oamenii foloseau reprezentările artistice şi culturale. Declaraţiile domnului Miceal Ledwith sunt extrem de controversate, dar  trebuie neapărat să atrag atenţia asupra faptului că afirmaţiile exprimate în acest interviu, care va fi difuzat pe întreaga durată a lunii martie 2014, nu aparţin producătorilor, colaboratorilor şi, cu atât mai puţin, Televiziunii Române şi, ca atare, nu pot fi atribuite acestora. Ele aparţin în exclusivitate domnului Miceal Ledwith, care are o experienţă bogată pe tărâm religios, inclusiv în sferele cele mai înalte ale Vaticanului. Producătorul şi colaboratorii, precum şi instituţia Televiziunii Române, nu susţin şi nu încurajează în niciun fel renunţarea la convingerile şi credinţele religioase proprii, care sunt o expresie majoră a libertăţii individuale. Încercaţi să vă imaginaţi gravitatea extremă a cuvintelor sale dacă eu personal şi colaboratorii am simţit nevoia acută de a face o asemenea precizare."
SURSA: Jurnalul.ro

Link personalizat cu partea despre istorie care a fost abordata si interviul anterior (cea referitoare la faptul ca latina este o limba de origine romaneasca si nu invers) http://youtu.be
PRIMUL INTERVIU (din 2012) POATE FI VAZUT AICI.

VEZI INTERVIUL AL II-LEA COMPLET din 2014 (in 5 parti) AICI:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului.
Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare.
De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici.
Apoi referiți-vă pe cât posibil doar la subiectul postării. Folosiți un limbaj decent. Dacă intrați în clinciuri cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe vor fi respinse fara discuții.
Vă mulțumesc pentru înțelegere!

gif-850x250

O INIȚIATIVĂ DE MARE VIITOR ȘI VALOARE

O INIȚIATIVĂ DE MARE VIITOR ȘI VALOARE
Este un proiect în care se pot implica toți românii de pretutindeni și vă invităm să o faceți!

DE AJUTOR

Dacă ești pentru prima dată pe acest blog, îți urăm bun venit! Poți căuta orice subiect care te interesează cercetând CUPRINSUL din meniul de pe stânga (odată ajunşi în cuprins apăsaţi CTRL + F + cuvânt cheie pentru găsire rapidă), dar şi ARHIVA şi CATEGORIILE de pe coloana din dreapta și nu în ultimul rând caseta "CĂUTAŢI PE BLOG" de pe coloana din dreapta (sus). Sunt peste 1300 de articole publicate în clipa asta, majoritatea însoţite de filme şi clipuri traduse sau emisiuni tv, deci ai ce răsfoi şi crede-ne se merită efortul. Poți de asemenea primi direct pe email articolele care apar dacă te abonezi cu adresa de mail în căsuţa de ABONARE din dreapta, de sub VIZITE (pentru abonare primeşti gratuit toată colecţia Corrado Malanga - cărţi, articole, filme traduse, de pe blogul nostru). De asemenea ne poţi urmări activitatea pe FaceBook, dând LIKE (APRECIEZ) în zona centrală de sus. Mulţumim pentru vizită şi te mai așteptăm pe aici!

Disqus

COMETARII DIN FACEBOOK

APEL

CELE MAI IMPORTANTE POSĂRI PENTRU NOI

PROSPERĂ - Oare e asa de greu?

THRIVE (2011) What On Earth Will it Take? In sfarsit va putem prezenta tradus, mult asteptatul documentar THRIVE si pentru asta mu...

Pentru cei care au nelamuriri in ceea ce priveste prezenta reclamelor pe blogul nostru, le recomandam sa citeasca articolul DESPRE RECLAME.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...