Ieşirea Din MATRIX: Rosia Montana, un loc la marginea prapastiei (28.05.2013)

marți, 28 mai 2013

Rosia Montana, un loc la marginea prapastiei (28.05.2013)

Rosia Montana, town on the brink (2012)

„Roșia Montană -€“ cu toții am auzit de ea, dar ce știm cu adevărat despre ce se întâmplă acolo? Se pare că interesul despre acest subiect a ajuns si peste hotare la regizorului german Fabian Daub, care a decis să vină în România și să facă acest film documentar despre Roșia Montană.
Montate în stilul documentarului “observațional”€™, fără narațiune, acompaniate și discret €˜”comentate”€™ doar de muzică cu caracter folcloric și world music (Maria Tănase, trupa Zarada), interviurile, declarațiile, confesiunile localnicilor vorbesc de la sine și îi dau ocazia publicului spectator să-și formeze propria opinie.
Despre Roșia Montană – un loc la margine de prăpastie regizorul Cristian Mungiu a declarat: ”(…) am vrut să văd un documentar german despre Roșia Montană, l-am văzut, acum a fost și la Astra, la Sibiu, și mi s-a părut că cu ficțiunea e foarte greu să faci ceva mai echilibrat, mai rezonabil și mai onest decât a făcut omul ăla, care nu e român și n-are niciun parti pris. Am luat legătura cu el pentru că mi s-a părut mai important să-i popularizez filmul înainte să-mi pun problema dacă eu voi face sau nu un film despre subiect.”
Roșia Montană €- un loc la margine de prăpastie și-a avut debutul în cadrul Festivalului Filmfest Hamburg, în data de 30 septembrie 2012 și la Sibiu, în cadrul Astra Film Fest unde a câștigat Premiul special pentru documentarul românesc.”
 VEDEȚI FILMUL AICI LINK 1
SAU AICI - LINK 2
SAU AICI - LINK 3 (parola FYMaaa)

DOWNLOAD RAPID

Mai multe informatii despre ROSIA MONTANA  gasiti in categoria ROȘIA MONTANĂ.

ACTUALIZARE (1.06.2013)

„ACESTA ESTE PARJOLUL SI NENOROCIREA CARE NE PASC DIN CAUZA
             LACOMIEI SI PROSTIEI CONDUCATORILOR NOSTRI …
SI AS ADUGA DIN CAUZA PASIVITATII NOASTRE LASE.
          PRIVITI SI CUGETATI PROFUND LA CE SE INTAMPLA CU NOI !!!!
 
 Se întîmplă la noi, în munţii Apuseni. Pe tacute !
 
Muntii Metaliferi - Iazul de decantare Valea Sesii
 


Dimineața pornim pe ruta Lupsa – Hădărău – fostul sat Geamăna. De la Hădărău se urcă pe un drum de țară cale de 4-5 km pînă ajungem la un pod. În vale pare a fi un lac, pe malul său cîteva case.
 
http://bogdanbalaban.ro/spaw2/uploads/images/ValeaSesii/IMGP2456.JPG

La o privire mai atentă constatăm că de fapt lacul nu prea e lac. Mai degrabă este o acumulare de nămol. Urcăm pe pod unde găsim niște conducte. Din ele se aude un zgomot semn că se transporta ceva. Suntem în munții metaliferi aproape de Roșia Montană, glumim spunînd că pe acolo se transportă aurul.
 
http://bogdanbalaban.ro/spaw2/uploads/images/ValeaSesii/IMGP2465.JPG

Bineînțeles că nu e vorba de aur ci de steril. Acesta provine de la exploatarea de cupru de la Roșia Poieni, făcută de compania Cupru Min începînd cu anul 1978. Tot arealul ăsta pe care se întinde lacul e o adevărată bombă ecologică.
 
http://bogdanbalaban.ro/spaw2/uploads/images/ValeaSesii/IMGP2475.JPG

 
Iazul de Valea Sesii este un iaz de decantare de vale, deschis ( adica are un singur baraj ). Barajul, contruit din anrocamente, închide valea fiind construit între doi versanţi.Tulbureala de steril este deversată în iaz printr-un sistem de conducte care trebuie să permită dirijarea deversării spre diverse zone situate pe conturul iazului astfel ca toată suprafaţa să fie ocupată.
 
http://bogdanbalaban.ro/spaw2/uploads/images/ValeaSesii/IMGP2486.JPG

 
Sterilul cu conţinut de săruri de metale ale acidului sulfuric se constituie în depozit şi se reazemă pe versanţii naturali. În iazul de la Valea Şesii depozitul de steril, în cele mai multe locuri pe care noi le-am sondat, n-are consistenţă; într-un loc era formată un fel de plajă pe care am călcat şi nu ne-am scufundat.
 
http://bogdanbalaban.ro/spaw2/uploads/images/ValeaSesii/IMGP2584.JPG

 
Apele limpezi, care sunt de fapt solutii apoase ale aceloraşi săruri, ar trebui să ajungă într-un sistem de colectare şi evacuare din care acestea trebuie să fie descărcate spre o staţie de epurare chimică sau spre un sistem de recirculare sau -cel mai simplu, făra costuri, fără jenă – spre un emisar (un râu curat de obicei). Sistemul de colectare şi evacuare noi nu l-am văzut, -dar e drepti că n-am ajuns la baraj unde ar putea să fi fost.
 
http://bogdanbalaban.ro/spaw2/uploads/images/ValeaSesii/IMGP2603.JPG

 
În septembrie 2011 iazul avea in jur de 130ha. Acesta a acoperit aproape în totalitate satul Geamăna; gospodăriile au fost răscumpărate de Cupru Min SA Abrud. Durerea cea mai mare a locuitorilor a fost aceea ca nu a fost respectata promisiunea de a se stramuta cimitirul. Sterilul a inghitit rind pe rind casele oamenilor, dealul pe care era construita biserica, cimitirul. Biserica este unul din putinii martori care ne arata ca aici a fost odata o asezare omeneasca. Namolul a ajuns acum la nivelul acoperisului.
 
http://bogdanbalaban.ro/spaw2/uploads/images/ValeaSesii/IMGP2618.JPGhttp://bogdanbalaban.ro/spaw2/uploads/images/ValeaSesii/IMGP2625.JPG

http://bogdanbalaban.ro/spaw2/uploads/images/ValeaSesii/IMGP2654.JPG

http://bogdanbalaban.ro/spaw2/uploads/images/ValeaSesii/IMGP2720.JPG

 
Ce e și mai grav este faptul că asistăm la un dezastru ecologic în derulare. Sterilul continuă să fie deversat cu consecvență și nivelul iazului crește în fiecare an. De aceea cei de la Cupru Min înalță barajul an de an.
 
http://bogdanbalaban.ro/spaw2/uploads/images/ValeaSesii/IMGP2728.JPG

http://bogdanbalaban.ro/spaw2/uploads/images/ValeaSesii/IMGP2738.JPG

http://bogdanbalaban.ro/spaw2/uploads/images/ValeaSesii/IMGP2752.JPG
Nămolul acesta este pe alocuri brăzdat de firicele înguste de apă. Peisajul e ireal, pe alocuri ai senzația că ești pe altă planetă. În fața ochilor ni se aștern tot felul de culori, date de substanțele deversate. Noi am numit generic aceste substanțe cianuri.
http://bogdanbalaban.ro/spaw2/uploads/images/ValeaSesii/IMGP2753.JPG



E trist să vezi cum nămolul ăsta a înghițit și continuă să înghită case, gospodării, livezi, garduri. E trist să vezi cum biserica satului, destul de impozantă de altfel, e sufocată de nămol și își duce în tăcere și demnitate ultimii ani de existență.
http://bogdanbalaban.ro/spaw2/uploads/images/ValeaSesii/IMGP2789.JPG

http://bogdanbalaban.ro/spaw2/uploads/images/ValeaSesii/IMGP2806.JPG

Cu toate astea fiecare dintre noi, dacă nu a spus, măcar odată a gîndit ceva de genul: ce culori, ce peisaj. intr-adevar lacul ăsta cu este foarte fotogenic, dar…Din fostul sat Geamăna au mai rămas doar cîteva case și o mînă de oameni care a refuzat să plece. Oare cum e să să vezi tot peisajul ăsta in fiecare zi? Și să mai ai în minte imaginea vechiului sat.
Nu se poate ca atunci cînd vii aici să nu faci legătura cu ceea ce se preconizează a se întîmpla în zona Roșiei Montane. Se spune că și acolo, pe valea Corna, se va amenaja un astfel de iaz de decantare. Și tot așa, sacrificind niște sate. Numai că acela va fi mai întins decît acesta de la Valea Sesii. Unele surse spun că va fi cam de trei-patru ori mai mare.
După aproape o zi de umblat pe malurile iazului de decantare de la Valea Şesii ne-am propus să ajungem pe halda de steril ce aparţine exploatării Roşia Poieni. Treaba asta nu ne-a iesit, am ajuns numai sub haldă din cauza neatenţiei, nehotărârii şi mai ales a lipsei de timp.
http://bogdanbalaban.ro/spaw2/uploads/images/ValeaSesii/IMGP2846.JPG

Astfel am traversat partea de jos a haldei acolo unde au ajuns pietrele mai mari din sterilul depus şi împins pe haldă. Din fotografii reies două alte problemele asociate tuturor haldelor de steril: generarea de ape încărcate acid care contaminează apele de suprafaţă, eroziunea şi instabilitatea taluzului, degradarea terenurilor învecinate.
http://bogdanbalaban.ro/spaw2/uploads/images/ValeaSesii/IMGP2862.JPG

Am mers ceva timp printre tot felul de bolovani, am pășit pe nisipuri instabile, am traversat pâraie de culoare verde. Am călătorit practic pe tarimuri nepamantene.
Reabilitarea iazului de decantare Valea Şesii ca şi a haldei de steril ar trebui să fie făcută după încetarea exploatării. Dar oare chiar se va intimpla asta?
Ca si concluzie: ar fi bine ca oricare dintre noi sa treaca macar odata si sa vada acest iaz de decantare, sa traga niste invataminte si sa nu mai repete greselile trecutului. Fac un apel catre cei care citesc acest text sa arate articolul si pozele prietenilor, cunoscutilor, sa il distribuie pe retelele de socializare.
În Munţii Apuseni se gasesc 24 iazuri de decantare.”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului.
Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare.
De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici.
Apoi referiți-vă pe cât posibil doar la subiectul postării. Folosiți un limbaj decent. Dacă intrați în clinciuri cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe vor fi respinse fara discuții.
Vă mulțumesc pentru înțelegere!

gif-850x250

O INIȚIATIVĂ DE MARE VIITOR ȘI VALOARE

O INIȚIATIVĂ DE MARE VIITOR ȘI VALOARE
Este un proiect în care se pot implica toți românii de pretutindeni și vă invităm să o faceți!

DE AJUTOR

Dacă ești pentru prima dată pe acest blog, îți urăm bun venit! Poți căuta orice subiect care te interesează cercetând CUPRINSUL din meniul de pe stânga (odată ajunşi în cuprins apăsaţi CTRL + F + cuvânt cheie pentru găsire rapidă), dar şi ARHIVA şi CATEGORIILE de pe coloana din dreapta și nu în ultimul rând caseta "CĂUTAŢI PE BLOG" de pe coloana din dreapta (sus). Sunt peste 1300 de articole publicate în clipa asta, majoritatea însoţite de filme şi clipuri traduse sau emisiuni tv, deci ai ce răsfoi şi crede-ne se merită efortul. Poți de asemenea primi direct pe email articolele care apar dacă te abonezi cu adresa de mail în căsuţa de ABONARE din dreapta, de sub VIZITE (pentru abonare primeşti gratuit toată colecţia Corrado Malanga - cărţi, articole, filme traduse, de pe blogul nostru). De asemenea ne poţi urmări activitatea pe FaceBook, dând LIKE (APRECIEZ) în zona centrală de sus. Mulţumim pentru vizită şi te mai așteptăm pe aici!

Disqus

COMETARII DIN FACEBOOK

APEL

CELE MAI IMPORTANTE POSĂRI PENTRU NOI

PROSPERĂ - Oare e asa de greu?

THRIVE (2011) What On Earth Will it Take? In sfarsit va putem prezenta tradus, mult asteptatul documentar THRIVE si pentru asta mu...

Pentru cei care au nelamuriri in ceea ce priveste prezenta reclamelor pe blogul nostru, le recomandam sa citeasca articolul DESPRE RECLAME.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...