Ieşirea Din MATRIX: PEDEAPSA JUDICIARĂ - Un Experiment Social Ratat (3.03.2012)

sâmbătă, 3 martie 2012

PEDEAPSA JUDICIARĂ - Un Experiment Social Ratat (3.03.2012)


Punishment: A Failed Social Experiment (2011)

 
"Nu orice persoană care a fost umilită alege să răspundă violent acelei insulte, dar orice persoană care se comportă violent a fost umilită, cândva, într-un fel sau altul. Fiindcă motivaţia violenţei individuale este teama de a fi umilit sau dorinţa de a şterge efectele umilinţei, prin mijloace violente îndreptate împotriva altora, pentru a dovedi astfel cine este mai puternic."

Dr. James Gilligan
Discurs la U.S. Agency for International Development
28 noiembrie 2011

În decembrie 2011, organizaţia New Future Media - al cărei site a căzut sau a fost eliminat între timp - lansa documentarul Punishment: A Failed Social Experiment, care ne furnizează o analiză critică şi detaliată a sistemului legal şi judiciar actual, ce nu funcţionează, de regulă, la fel în întreaga lume, oferind totodată soluţii potenţiale pentru prevenirea infracţiunilor şi trecerea la o societate clădită pe principii sociale mult mai durabile.


Filmul cuprinde interviuri ale unor personalităţi universitare, activişti şi militanţi sociali, ale căror studii extinse pe decenii cuprind informaţii pertinente privind modalitatea evident eronată şi barbară în care societatea actuală îşi tratează infractorii şi alternativele posibile:

- JACQUE FRESCO, inginer şi activist social, director al The Venus Project;

- Dr. DAVID SCOTT, criminolog, University of Central Lancashire;

- JOE SIM, Profesor în criminologie, Liverpool John Moores University;

- Dr. BOB JOHNSON, psihiatru , Unitatea specială a HMP Parkhurst Prison;

- JOE BLACK, activist social, Campaign Against Prison Slavery,

recunoscând simultan că, pentru a putea opera schimbări fundamentale ale sistemului penitenciar actual, este necesar mai întâi să rezolvăm o gamă vastă de probleme sociale şi culturale, fiindcă sistemele noastre sociale sunt foarte departe de normalitate, din toate punctele de vedere.

Aşa cum se declară încă de la început, sursele de informare ale documentarului sunt în mare majoritate britanice, dar nu este greu să ne recunoaştem chiar şi noi, ca ţară, în exemplele prezentate şi există chiar şi un documentar american, The Exile Nation Project, pe care poate am să-l traduc cândva, care tratează exact aceleaşi probleme.

Este interesant de analizat termenul din limba engleză "prisoner", care se referă, desigur, la persoana condamnată pentru o faptă penală, în sistemul juridic actual şi care s-ar traduce mot-a-mot prin prizonier, fireşte, ceea ce sugerează că, într-o vreme de pace aparentă, ne aflăm, de fapt, în război permanent cu propria noastră populaţie.

În aceeaşi ordine de idei, "justice" înseamnă justiţie, dar şi dreptate şi putem declara cu toţii, cu mâna pe inimă, că în întreaga istorie cunoscută nu a existat nici un fel de echivalare a celor doi termeni, decât la modul demagogic şi sfidător politicianist, fiindcă de mii de ani "justiţia" este subordonată vizibil intereselor celor bogaţi şi în nici un caz nu are scopul de a furniza dreptate celor mulţi.

Apropierea de edificarea statului fascist global, cu legislaţiile aferente, promulgarea "Patriot Act" (câtă sfidare nesimţită în această denumire) în SUA, care re-legifera tortura - împotriva căreia au luptat cu disperare toţi activiştii sociali ai ultimelor secole, care au crezut-o eradicată prin acea nenorocită şi ineficientă "Declaraţie a drepturilor omului" - actuala legislaţie ACTA ş.a.m.d., fiindcă exemplele chiar că ar putea continua la infinit, nu fac decât să reconfirme că ne aflăm cu toţii într-un "cadru legal" destinat perpetuării sclaviei maselor populare, excluse definitiv de la stabilirea regulilor jocului.

Instinctiv simţim cu toţii că noţiunea de "pedeapsă" este echivalentă celei de răzbunare, anticului principiu al talionului, "ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte", despre care ne avertiza atât de oportun paşnicul Mahatma Gandhi, că ne va conduce inexorabil către o civilizaţie de orbi, dacă nu ne vom opri la vreme din practicarea lui.

Ştim cu toţii, cei care avem o oarecare experienţă de viaţă, că răzbunarea nu este decât un paleativ, care nu conferă decât o ridicolă satisfacţie trecătoare, din moment ce răul a fost deja săvârşit şi, cu toate acestea, prea puţini dintre noi încercăm să ne reformăm gândirea, în sensul abandonării definitive a principiului tembel, farmaceutic, de tratare a simptomelor bolii sociale profunde care conduce către contravenţie sau infracţiune şi a abordării unui mod de analiză bazat pe descoperirea şi, implicit, căutarea de soluţii pentru eliminarea cauzelor profunde care predispun la un astfel de comportament asocial.

Aşa cum genial se exprimă acest creator de utopii minunate, Jacque Fresco, legea nu reprezintă decât expresia plenară a impotenţei umane de a administra orice sistem şi cu atât mai mult cel social, fiindcă încercăm, la modul absurd, să integrăm în paragrafe de cod penal complexitatea uluitoare a comportamentului fiinţei umane.

Cu atât mai mult, legislaţia fascistă globală este sortită eşecului din start, fiindcă încearcă să impună, dictatorial, reglementări generale, unor culturi esenţial diferite, a căror individualitate s-a cristalizat în milenii de existenţă.

Nu poţi inventa şi impune tipare universal valabile şi, în nici un caz, în probleme sociale, dacă doreşti real rezolvarea problemelor, ci numai dacă nu urmăreşti, de fapt, decât instalarea unor regimuri tiranice planetare, care nu vor ţine oricum cont de drepturile şi libertăţile fiinţelor umane.

Ca să nu mai vorbim de principiul complet cretin al obligativităţii cunoaşterii profunde a legilor, de către fiecare cetăţean în parte, în condiţiile în care, aşa cum declara de curând David Icke - şi vă invit să nu-l credeţi şi să faceţi singuri calculele - numai legislaţia curentă a uniunii naziste europene însumează peste 200.000 de pagini şi numai bunul Dumnezeu poate şti pe câte sute de mii de pagini se întinde legislaţia României.

În acest sens, nu cred că este extraordinar de inspirat să milităm orbeşte pentru asprirea sistemului judiciar penal, fiindcă nu se poate nega existenţa aşa-zişilor "prădători" din film - al căror loc în societate chiar nu mă pot încumeta să-l definesc, fiindcă problema complexă a apariţiei lor este departe de a fi complet elucidată - dar marea majoritate a celor închişi se pot afla acolo pentru infracţiuni minore sau pentru o primă infracţiune şi toată lumea ştie că sistemul penitenciar actual nu numai că nu asigură reabilitarea cuiva, ci dimpotrivă, constituie o adevărată "şcoală" care generează numai recidivişti, din ce în ce mai periculoşi.

Dacă ar fi să abordez şi cazul cel mai grav, al pedepsei capitale, aş prefera, de fapt, să vă las să decideţi singuri, prezentându-vă opiniile a două persoane diferite, care vă vor ilustra cu claritate ce înseamnă să cunoşti intim problemele legale şi ce înseamnă să nu fii altceva decât o mascotă politică, subordonată ocultei mondiale:

"În lumina unei cantităţi enorme de dovezi concrete, care se află la dispoziţia noastră, nu văd nici o alternativă decât de a concluziona că pedeapsa capitală nu poate fi justificată, în nici un fel, în baza efectului inhibitor."

Judecător Thurgood Marshall, Curtea Supremă a SUA, cazul "Furman vs. Georgia", 1972

şi

"Contrar viziunii câtorva teoreticieni sociali, sunt convins că pedeapsa cu moartea poate avea un efect inhibitor, eficient, în prevenirea unor infracţiuni specifice."

Preşedinte Richard M. Nixon, 10 martie 1973.

Şi să nu credeţi cumva că Nixon nu cunoştea opinia propriului judecător al Curţii Supreme.

După cum veţi constata şi din documentar, actualmente persistă două sisteme în practica judiciară:

- sistemul pedepsei, în care individul este considerat responsabil pentru acţiunile sale şi este pedepsit pentru fapta sa, sistem care pare a da importanţă principiului liberului arbitru, fiindcă inculpatul este penalizat pentru ceea ce societatea consideră "unanim" a fi greşit;

- sistemul terapiei, care, prin contrast, nu pune mare accent pe responsabilitate, scopul declarat fiind de a preveni infracţiunile viitoare şi nu de a le da oamenilor ceea ce merită, pentru alegerea pe care au făcut-o, concentrându-se mai puţin pe noţiunea de "vină".

Sistemul terapiei pare a fi ceva mai sincronizat cu natura reală a societăţii umane, plecând de la premisa unor cauze complexe, naturale sau sociale, asupra cărora nu putem exercita cine ştie ce control, ca indivizi, fără a se acorda mare atenţie noţiunii de liber arbitru, fiindcă opţiunile unei persoane nu sunt, într-un final, decât rezultatul unei game vaste de cauze obiective.

Cercetările dr. James Gilligan demontează teoria determinismului infracţional genetic, acesta afirmând în cel mai pur stil Bruce Lipton:

"Cercetările au descoperit că grupurile care prezintă anumite mutaţii genetice sunt mult mai predispuse la un comportament violent, dacă indivizii au fost abuzaţi în copilărie; dacă nu au fost abuzaţi, este puţin probabil să manifeste un comportament violent. Dar a fost mai mult decât clar că nu numai genele sau abuzul infantil provoacă manifestările de violenţă, ci interacţiunea dintre predispoziţia genetică şi mediu."

Cât de gravă este situaţia mondială ?

Este extrem de greu de apreciat, aşa că mă voi rezuma la a vă prezenta doar câteva date din "ţara libertăţii absolute", imperiul trans-oceanic:

- în ianuarie 2008, mai mult de 1% din populaţia adultă a SUA era încarcerată, stabilindu-se astfel un record mondial absolut;

- 1 din 31 de adulţi (7,3 milioane) se află după gratii sau sunt monitorizaţi permanent, fiind eliberaţi de probă;

- 1 din 18 bărbaţi, 1 din 89 femei, 1 din 11 afro-americani (9,2%), 1 din 27 latino (3,7%) şi 1 din 45 de albi (2,2%), reprezintă distribuţia pe sexe şi rase a încarcerărilor;

- populaţia încarcerată din SUA s-a mărit de 4 ori în ultimele decenii, faţă de anul 1980 mai precis, în mare parte din cauza sentinţelor obligatorii acordate în baza mincinosului "război 'nixonian' contra drogurilor", deşi infracţiunile violente şi cele îndreptate contra proprietăţii private au intrat în declin;

- actualmente există 86.927 de centre de deţinere a infractorilor juvenili;

- în 2009, 92,9% dintre condamnaţi erau bărbaţi;

- un raport din 2005 estima că 27% dintre deţinuţii federali nu sunt, de fapt, cetăţeni ai SUA, aceştia fiind condamnaţi pentru infracţiuni comise pe când se aflau legal sau ilegal în SUA, deşi raportul World Prison Brief le estima numărul la doar 5,9% din totalul deţinuţilor (nu este greu de aflat cine minte, dată fiind ofensiva obsesivă contra imigraţiei ilegale, declanşată în SUA în ultimii ani, pentru a distrage atenţia de la probleme sociale interne mult mai grave);

- rata încarcerărilor actuale din SUA este de 5,5 ori mai mare decât cea de vârf, înregistrată în 1939, la apogeul crizei economice.

Judecaţi şi singuri: societatea noastră chiar se află pe calea cea bună ?

Mă tem că se poate afirma, fără a greşi câtuşi de puţin, că, alături de sistemul medical, sistemul judiciar este un alt sistem vital care şi-a ratat în totalitate menirea declarată.

Un fenomen actual de o gravitate extremă este cel al proliferării sistemelor închisorilor private, în ţări ca Marea Britanie, Israel şi, mai ales, SUA (să fie oare o coincidenţă că aceste experimente sunt derulate de principalele ţări masonice ale lumii ?!), care a condus la apariţia şi dezvoltarea unor sindicate extrem de puternice ale gardienilor de închisoare, ce deţin mijloace financiare considerabile, exercitând un lobby agresiv în organele legislative în favoarea extinderii sistemelor şi a unei înăspriri a pedepselor judiciare, pentru a le garanta locuri de muncă pe o perioadă nedefinită.

Dumnezeule mare, să ajungi să scoţi profit de pe urma nenorocirii oamenilor ?!

Ce poate fi mai murdar de atât ?

Cât de abjecte pot fi toate aceste corporaţii, dacă unele state din SUA au ajuns, deja, să dea legi contra acestor privatizări şi, chiar mai rău, contra "exportului şi importului de condamnaţi", o practică federală curentă ?

Cum poate fi justificat transferul de responsabilitate, din mâinile statului în mâinile unor investitori, din moment ce, conform constituţiei şi a restului legislaţiei, orice condamnat răspunde penal în faţa statului şi nu a oricărui jecmănitor particular, cu buzunarele doldora de bani ?

În 1997, când Corrections Corporation of America a construit o închisoare de 2.000 de locuri în California, la un cost de 80-100 de milioane de dolari, fără a avea nici un fel de contract cu California Department of Corrections, un reprezentant al corporaţiei a afirmat public, cu un cinism dezgustător:

"Dacă o construim, vor apărea şi condamnaţii !"

În 2004, Knesset-ul israelian a votat o lege ce permitea înfiinţarea de închisori private, sub pretextul reducerii cheltuielilor statale cu întreţinerea condamnaţilor şi construirea de noi facilităţi corecţionale, deşi statul urma să plătească particularilor câte 50$/zi, de deţinut.

În 2005, departamentul pentru drepturi ale omului de la Academic College of Law din Ramat Gan a înaintat o petiţie la Curtea Supremă de Justiţie, contestând legea în baza a două argumente:

- în primul rând, transferul puterii penitenciare în mâini private ar viola drepturile condamnaţilor la libertate şi demnitate umană;

- în al doilea rând, o organizaţie privată urmăreşte preponderent maximizarea profitului, care va fi obţinută, ca atare, pe seama tăierii costurilor, reducând dotările sau plătind prost gardienii, de exemplu, încălcând şi mai mult drepturile umane fundamentale ale deţinuţilor.

În aşteptarea deciziei, concesionarul Lev Leviev's Africa-Israel a construit însă o închisoare cu 2.000 de locuri planificate, lângă Beersheba .

Din fericire, în 2009, 9 judecători ai Curţii Supreme au declarat ca neconstituţională administrarea privată a unei închisori.

Trebuie să recunosc că Nigel Farage, pe care îl admiram pentru intervenţiile sale curajoase îndreptate împotriva controlului exercitat de UE, dovedeşte în film că nu-şi poate depăşi inhibiţiile politice, fiind partizanul exclusivist al unor măsuri punitive exagerate şi, mai ales, deloc nuanţate.

Revenind însă la esenţă, mă tem că, în afară de Jacque Fresco, nici unul dintre experţi nu reuşeşte să indice cauzele primordiale (deşi există în film o frază care sper că nu vă va scăpa): fiindcă nu s-au schimbat prea multe de când Henri Charrière îşi publica romanul autobiografic "Papillon", e clar că nu vom elimina niciodată violenţa dintr-o societate care se bazează, în exclusivitate, pe frica indusă întregii populaţii, prin toată gama posibilă de măsuri represive, în scop de control, în care climatul competiţional ne mutilează sufletele, înstrăinându-ne din ce în ce mai mult, unii de alţii şi în care existenţa sistemelor monetare şi marilor proprietăţi private garantează manifestarea invidiei şi a lăcomiei şi, implicit, a comportamentului infracţional, menit să asigure accesul la avere şi putere socială, tocmai pentru a evita consecinţele faptelor personale asociale, prin repoziţionarea individuală în rândurile magnaţilor atinşi de imunitate penală.

"Tensiunile generate de etica umilinţei şi cea a vinei personale constituie marele conflict aflat la baza societăţii americane contemporane, atât timp cât se asociază valori pozitive atât uciderii cât şi ne-uciderii. Deşi este o cultură preponderentă a vinei, SUA sprijină pedeapsa cu moartea, oferă medalii de onoare celor care au ucis cel mai mult, sub umbrela statală şi legalizează crima în auto-apărare, fiindcă nu poţi fi un 'adevărat bărbat' dacă nu te aperi singur."

Dr. James Gilligan”

SURSA: Blogul Dezvăluiri! http://antiiluzii.blogspot.com/

Multumim Maria pentru traducerea a inca unui documentar deosebit si pentru articolul de suflet! Munca ta este titanica si conteaza mult pentru noi! Multumim Universului ca existi!

VEZI FIMLUL TRADUS, AICI:

Punishment- A Failed Social Experiment ... AICI - Link 1 sau AICI - Link 2 



Un exemplu fain de reabilitare in inchisoare este dat in filmul Doing Time, Doing Vipassana.

ACEST FILM ESTE OPEN SOURCE

5 comentarii:

  1. Informatii extraordinare de ultima ora : free energy is here !!!

    http://humansarefree.com/2012/03/free-energy-is-here-now-project-nsearch.html#more

    RăspundețiȘtergere
  2. Salut, uite aici ceva calumea, daca puteti sa puneti pe site tradus sau nu, nu conteaza: Ed Dames Remote Viewing Training Course, numai bine.

    RăspundețiȘtergere
  3. Acuma fara suparare FREE YOUR MIND , dar mi se pare mie sau voi ai luati toate postarile lui marian matei ?

    RăspundețiȘtergere
  4. Da ... am preluat toate postarile lui Marian Matei si le vom prelua pe toate pana cand Marian va avea cel putin la fel de multi vizitatori ca noi sau pana cand Marian va spune sa ne oprim. Consideram articolele lui Marian o comoara ce trebuie raspandita cat mai mult. Momentan Marian nu numai ca nu se supara ci dimpotriva, ne incurajeaza sa preluam. Daca nu ne credeti, puteti sa-l intrebati.

    RăspundețiȘtergere
  5. Asa e, multumim Universului pentru faptul ca exista Marian si voi toti.Faceti un lucru minunat.

    RăspundețiȘtergere

Mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului.
Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare.
De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici.
Apoi referiți-vă pe cât posibil doar la subiectul postării. Folosiți un limbaj decent. Dacă intrați în clinciuri cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe vor fi respinse fara discuții.
Vă mulțumesc pentru înțelegere!

gif-850x250

O INIȚIATIVĂ DE MARE VIITOR ȘI VALOARE

O INIȚIATIVĂ DE MARE VIITOR ȘI VALOARE
Este un proiect în care se pot implica toți românii de pretutindeni și vă invităm să o faceți!

DE AJUTOR

Dacă ești pentru prima dată pe acest blog, îți urăm bun venit! Poți căuta orice subiect care te interesează cercetând CUPRINSUL din meniul de pe stânga (odată ajunşi în cuprins apăsaţi CTRL + F + cuvânt cheie pentru găsire rapidă), dar şi ARHIVA şi CATEGORIILE de pe coloana din dreapta și nu în ultimul rând caseta "CĂUTAŢI PE BLOG" de pe coloana din dreapta (sus). Sunt peste 1300 de articole publicate în clipa asta, majoritatea însoţite de filme şi clipuri traduse sau emisiuni tv, deci ai ce răsfoi şi crede-ne se merită efortul. Poți de asemenea primi direct pe email articolele care apar dacă te abonezi cu adresa de mail în căsuţa de ABONARE din dreapta, de sub VIZITE (pentru abonare primeşti gratuit toată colecţia Corrado Malanga - cărţi, articole, filme traduse, de pe blogul nostru). De asemenea ne poţi urmări activitatea pe FaceBook, dând LIKE (APRECIEZ) în zona centrală de sus. Mulţumim pentru vizită şi te mai așteptăm pe aici!

Disqus

COMETARII DIN FACEBOOK

APEL

CELE MAI IMPORTANTE POSĂRI PENTRU NOI

PROSPERĂ - Oare e asa de greu?

THRIVE (2011) What On Earth Will it Take? In sfarsit va putem prezenta tradus, mult asteptatul documentar THRIVE si pentru asta mu...

Pentru cei care au nelamuriri in ceea ce priveste prezenta reclamelor pe blogul nostru, le recomandam sa citeasca articolul DESPRE RECLAME.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...