Ieşirea Din MATRIX: Energia liberă - Cursa către punctul zero (7.05.2011)

sâmbătă, 7 mai 2011

Energia liberă - Cursa către punctul zero (7.05.2011)


FREE ENERGY (2008)

The Race To Zero Point

" Cu un documentar de aproape două ore, Free Energy - The Race to Zero Point, triplu premiat - Aurora Gold Award, Profit Producers' Award şi Telly Award - regizat de Christopher Toussaint, produs de Harry DeLigter de la Lightworks Audio & Video şi prezentat de Bill Jenkins, de la ABC Radio, redeschid un subiect sensibil, tratat parţial în documentarul consacrat fuziunii la rece, cel al surselor energetice neconvenţionale, menite să ne elibereze din capcana combustibililor fosili şi a periculoasei reacţii de fisiune atomică, ale căror reziduuri vor sufoca complet planeta, dacă nu ne decidem, cât mai curând, către o schimbare fundamentală a viziunii economice şi a abordării ştiinţifice a domeniului energetic.

Filmul poate deschide ochii tuturor scepticilor, de bună credinţă, realizând un istoric cuprinzător al inventatorilor şi invenţiilor ce s-au depărtat, în timp, de fizica newtoniană, începând cu Faraday, Maxwell, Tesla şi Schauberger şi terminând cu pionierii actuali ai electromagnetismului, antigravitaţiei şi fuziunii la rece, relevând, în trecere, ce-i drept şi persecuţiile la care au fost supuşi aceşti eretici, de către guvernele şi afaceriştii care doresc menţinerea permanentă sub control, a tuturor surselor energetice mondiale, fiindcă nu trebuie să uităm că, birocraţia statală, este alimentată masiv din fondurile energetice, iar politicienii sunt cumpăraţi, din start, de marile corporaţii din domeniu, care le finanţează campaniile electorale.

Nu mă pot abţine să nu remarc prezenţa dubioasă, în documentarele consacrate energiei libere sau fenomenului OZN, a unor foşti astronauţi de marcă, despre care se ştie că sunt masoni de rang înalt, ca de exemplu:

1. Edgar Mitchell, "cel de-al şaselea astronaut care a călcat pe Lună", membru al ordinului francmasonic DeMolay International, care pozează în susţinător al fenomenului OZN, deşi a fost demascat destul de clar de David Sereda, în primul său documentar consacrat acestui fenomen, ca fiind un impostor ce protejează interesele NASA;

2. Brian Todd O'Leary, primul astronaut selecţionat pentru o eventuală misiune cu personal uman, ce ar fi trebuit să fie lansată spre Marte,

fapt ce ne poate confirma menţinerea sub control a acestor domenii, de către cei care orchestrează marea mistificare a ştiinţei materialiste contemporane.

Cam în aceeaşi categorie s-ar putea încadra şi Albert Einstein, despre al cărui plagiat, ce a ajuns să fie cunoscut ca teoria relativităţii, s-a scris suficient de mult, teorie pe care, personal, o consider doar o încercare de abatere a atenţiei de la energia punctului zero, prin impunerea unei teorii fanteziste, imposibil de dovedit cu mijloacele vremii, oficial vorbind, în locul unor dovezi practice ale captării acestei energii, prin invenţiile lui Tesla.

Periculozitatea domeniului abordat de Nikola Tesla, este dovedită şi de reacţia imediată a câinelui de casă al familiei Rothschild, J.P. Morgan, care i-a blocat toate cercetările, aducându-l la faliment; aceluiaşi nemernic sau conducerii băncii ce-i poartă numele, le datorăm şi cele trei crize financiare majore ale lumii: din 1907, 1929 şi 2008.

Celor care nu realizează cât de puternică şi eficientă poate fi cenzura ocultei planetare, în încercarea de a menţine monopolul energetic global, le reamintesc excepţia de la regulă: în numai 13 ani de izolare, de aşa-zisa ordine politică şi ştiinţifică modială, naziştii au dezvoltat o filozofie halucinantă (teoria gheţurilor veşnice a lui Hans Horbiger) şi o ştiinţă mult mai avansată decât toate realizările contemporanilor lor - rachetele balistice V1 şi V2, ale colectivului de la Peenemunde, ghidat de Werner von Braun şi condus de generalul Walter Dornberger, chimia benzinelor sintetice, cercetările colectivului doctorului Heinz Fischer asupra detectoarelor în infraroşu şi radarului şi, să nu uităm, tehnologia spaţială bazată pe principiile Vril, a navelor tip Haunebu şi Andromeda, de care se leagă şi numele lui Viktor Schauberger, amintit în documentar.

Contrar credinţei comune, într-o societate bazată pe interese financiare egoiste, ca a noastră, "ştiinţa" nu poate decât să se opună progresului, fiindcă abandonarea paradigmei actuale înseamnă cariere "academice" îndelungate, duse de râpă şi, mai ales, dispariţia de locuri de muncă şi profituri uriaşe şi, desigur, mult prea multă independenţă energetică pentru omul de rând.

Pe de altă parte, în contextul efectelor secundare ale reacţiei de fuziune la rece,  producerea de metale preţioase pe cale "alchimică", ar fi extrem de periculoasă într-un sistem monetar, în care valoarea acestora este dictată de raritatea lor, reală sau obligată, fiindcă ar garanta accesul nediscriminatoriu la astfel de resurse, eliminând un monopol financiar de bază.

Folosirea de frecvenţe electromagnetice înalte, pentru a transforma materia, sunt în concordanţă cu teoriile conform cărora, aşa-zisa materie, nu este nimic altceva decât energie de frecvenţă foarte redusă; în acelaşi sens, ştim cu toţii că, trecerea unei substanţe din starea solidă în cea lichidă sau de vapori, se face cu aport energetic, care nu are alt efect decât creşterea frecvenţei de vibraţie a atomilor din componenţa acelei substanţe - deci logica există şi se pare că acum avem şi mijloacele tehnice, necesare împlinirii unor astfel de deziderate, rezervate vreme de secole, doar legendelor alchimice.

Conceptul de energie a punctului zero, foarte drag realizatorilor de filme sau seriale SF, gen Stargate, se referă, de fapt, la nivelul minim de energie pe care un sistem fizic din mecanica cuantică, îl poate avea, fiind vorba de energia stării fundamentale.

Toate sistemele mecanicii cuantice manifestă fluctuaţii, chiar în starea fundamentală şi au asociată această energie a punctului zero, datorată interacţiunilor provocate de natura de undă, în conformitate cu principiul incertitudinii al lui Werner Heisenberg, care dictează prezenţa acestei energii chiar şi în apropierea  temperaturii de zero absolut.

Conceptul a fost dezvoltat în Germania, de Albert Einstein şi Otto Stern, în 1913, pe baza unei formule imaginate de Max Planck la 1900, termenul în sine provenind din germanul "Nullpunktsenergie".

Cumulat, se poate vorbi despre o energie a stării vidului, care este rezultatul însumării energiei punctului zero a tuturor câmpurilor din spaţiu: electromagnetice, gravitaţionale, fermionice, Higgs, ale forţelor nucleare tari sau slabe etc.

Transformată matematic în unităţi de masă, plecând de la valoarea de 10 la puterea 107 joule/cm cub, folosind formula E = mc2, obţinem o valoare aproximativă a densităţii vidului, la nivelul unui punct de lungime Planck, de 10 la puterea 96 kilograme/cm cub - o valoare enormă ce este pomenită şi de Nassim Haramein în conferinţa sa, Crossing the event horizon, ce ne duce cu gândul la infinit şi pe care el o foloseşte ca argument, spunând că este, de fapt, masa unei singularităţi.

În concluzie, noţiunea de energie a punctului zero înlătură acuzele de perpetuum mobile, aduse de comunitatea galonaţilor academici, dispozitivelor producătoare de energie liberă, ce sunt concepute, de fapt, în sistem deschis şi nu închis, surplusul aparent de energie generată, provenind din extragerea şi canalizarea energiei acelui punct.

Să revenim la documentar, făcând o trecere în revistă a unor inventatori sau aspecte tratate fugitiv sau deloc, de către autori:

1. Bruce Eldridge De Palma (1935-1997), fratele mai mare al cunoscutului regizor Brian De Palma, este o figură binecunoscută în comunitatea energiei libere.

Inginer electrician, absolvent al Harvard în 1958, a predat fizica la MIT, vreme de 15 ani.

A dezvoltat conceptul N-Machine în 1977, împreună cu alte dispozitive, dintre care, cel puţin unul, manifesta caracteristici antigravitaţionale.

Motorul este, de fapt, un generator monopolar, bazat pe discul Faraday, care poate produce de cinci ori mai multă energie decât consumă.

2. Paramahamsa Tewari (1937), absolvent în 1958 al Banaras Engineering College, India, a deţinut poziţii de conducere, în organizaţiile implicate în majoritatea proiectelor nucleare, ale Departamentului pentru Energie Atomică, din India.

Aliat constant al lui Bruce, este inventatorul Generatorului Energetic Spaţial, având acelaşi principiu funcţional cu N-Machine şi un randament declarat de 200%.

3. Thomas Henry Moray (1892 - 1974) a fost un inventator din Salt Lake City, Utah.

Generatorul său, valva Moray, avea o putere de generare de circa 50.000 Watt, fără nici un consum aparent.

În anii '30 Moray, a reclamat repetat că, el şi familia sa, au fost ameninţaţi, laboratorul i-a fost devalizat şi asupra lor s-au tras focuri de armă, pentru a-i bloca cercetările şi demonstraţiile publice.

4. Walter Russell (1871 - 1963) a fost un geniu pluridisciplinar, pictor, sculptor şi arhitect, cunoscut mai ales pentru teoria sa unificată a fizicii şi cosmogoniei, care afirmă, în principal, că Universul a fost fondat pe baza unui principiu unificator al schimburilor energetice, ritmice, echilibrate.

Cercetările sale asupra tabelului periodic al elementelor, au condus la descoperirea teoretică a unor elemente chimice necunoscute în epocă (plutoniu, deuteriu şi tritiu), a apei grele dar şi a unor elemente chimice transuraniene, ce au rămas nedescoperite până astăzi.

Teoriile sale asupra principiilor fundamentale ale dinamicii energiei, naturii materiei şi progresiei evoluţiei materiei, au pus practic bazele unei noi ştiinţe, pe care un Nikola Tesla, profund impresionat, l-a sfătuit să o ascundă pentru o mie de ani, până când omenirea va fi pregătită.

5. Paul Pantone (1950) este un american din Detroit, inventator al procesorului de combustibil GEET (Global Environmental Energy Technology) cu ajutorul căruia, motoarele automobilelor, pot funcţiona cu un amestec care conţine chiar şi 80% apă.

El a devenit un exemplu teribil, al abuzurilor autorităţilor şi oamenilor de afaceri, împotriva inventatorilor care pot revoluţiona tehnologiile existente astăzi.

Paul Pantone a proiectat şi dezvoltat motoare experimentale, care reduc consumul de combustibil cu circa 50-70% şi reduc emisiile de poluanţi plus gaze de seră, cu circa 90%.

Sistemul lui Paul Pantone de eficientizare energetică, dezvoltat pe o perioada de 25 de ani, a fost patentat, însă el a refuzat să vândă licenţa pentru această tehnologie, pe care, în schimb, a postat-o pe internet pentru a putea fi folosită de oricine.

Concomitent cu acest refuz, el a fost ţinta unei înscenări, în urma căreia a fost acuzat de autorităţi pentru fraudă şi internat într-un azil psihiatric din statul american Utah, pe motivul că numai un bolnav mintal poate susţine că motoarele cu combustie internă pot funcţiona cu apă.

A fost eliberat în mai 2009, în urma presiunilor crescânde ale comunităţii GEET din întreaga lume.

Motorul lui se apropie de transformarea termodinamică ideală, care trebuie să readucă temperatura gazelor de ardere, la cea a mediului ambiant, pentru a obţine un randament maxim.

Oare apar transmutaţii nucleare, la fel ca în cazul fuziunii la rece, din moment ce carbonul, prezent în petrolul folosit la pornire, dispare, iar motorul pare să emită un tip de radiaţie necunoscută, dar cuantificabilă ?

Barbotarea carburantului în rezervor, aşa cum veţi vedea în film, fiind extraşi doar vaporii, ar reprezenta sistemul de injecţie ideal al unui motor cu ardere internă, a cărui randament este foarte redus tocmai din cauza imperfecţiunii acestui sistem, care nu reuşeşte transformarea completă carburantului,  din starea de lichid, în cea de vapori.

Optimiştilor, care se întreabă dacă nu ne-am putea monta astfel de dispozitive pe maşinile noastre, le aduc aminte că în România mai există şi ceva numit "inspecţia tehnică periodică", care va bloca garantat o astfel de iniţiativă, chiar dacă noxele ar fi mult reduse sau ar dispărea complet, fiindcă rostul ei nu are nimic de-a face cu ecologia, ci numai cu cenzura şi impozitarea continuă.

6. John Hutchison (1945) este un inventator canadian, ale cărui cercetări au relevat apariţia unor fenomene imposibil de explicat, de către ştiinţa oficială: levitaţia unor obiecte grele; fuziunea unor materiale diferite, lemn şi metal de exemplu, fără deformări ale obiectelor în cauză; încălziri anormale ale metalelor, în absenţa unei surse calorice; dezintegrarea spontană a unor obiecte metalice; modificări ale structurii cristaline şi ale proprietăţilor fizice ale unor metale; transmutaţii ale unor metale; dispariţia unor probe metalice.

Deşi foarte importante, consider aceste cercetări ca fiind periculoase, deoarece, în ciuda posibilelor aplicaţii casnice, au trezit interesul maleficelor laboratoare militare ale SUA, ceea ce arată clar, că nu vor ajunge vreodată să servească interesele omenirii, ci tot pe cele criminale ale complexului militar-industrial.

Mai presus de recunoaşterea acestor invenţii şi principii, de către "ştiinţa legitimă", cum se exprima Tom Bearden şi de generalizarea utilizării unor astfel de dispozitive, ce par a funcţiona în baza energiilor subtile ce se manifestă la nivel cuantic, rămâne însă responsabilitatea noastră, fiindcă pericolul exploatării, haotice şi excesive a acestor energii, deocamdată de neînţeles pentru noi, este real şi nu poate fi neglijat, aşa cum sublinia şi Hutchison şi să nu uităm că şi legenda Atlantidei vorbeşte de folosirea abuzivă a energiei cristalelor, care s-a tradus, în cele din urmă, în răzvrătirea Mamei Terra, prin producerea de cataclisme nimicitoare, ce au cufundat în negura mileniilor, o civilizaţie mult mai avansată decât a noastră."
SURSA: Blogul Dezvaluiri! http://antiiluzii.blogspot.com/
Multumim mult pentru tot ce faci si esti draga Marian!

VEZI FILMUL TRADUS, AICI - link 1
Free Energy - The Race To Zero Point
SAU AICI - link 2

 

Mai multe despre Tesla si energia gratuita puteti gasi studiind Categoria FREE ENERGY, in special, Categoria NIKOLA TESLA in particular si in special:

1) TESLA - Stăpânul fulgerului
2) Secretele disparute ale lui Nikola Tesla
3) Energia libera - cursa catre punctul zero 
 
Va invitam sa cititi si urmatoarele carti:

2) TESLA - Biografia unui geniu - de Marc J. Seifer
5) Tesla si energia libera - de Commander X
6) Jurnalele pierdute ale lui Nikola Tesla - de Tim R. Swartz 

ACEST FILM ESTE OPEN SOURCE

5 comentarii:

  1. Nu ma pricep la electronica dar am gasit intamplator pe net cum sa-ti faci un generator Tesla si sunt curioasa daca un specialist in domeniu poate confirma ca e adevarat facand unul.Cica ai nevoie de 4 germanium diodes 1N34, 2*100 microF 50V elecrolytic capacitors si 0,2 microF 50v ceramic capacitors.Era desenata si schema si poze cu aparatul care poate incarca cu succes un tel.mobil.Ce parere aveti?

    RăspundețiȘtergere
  2. Nici noi nu ne pricepem la electronica. Insa pe forumul de la www.energielibera.net sau mai exact aici http://energielibera.net/forum/phpBB3/index.php poti gasi mai multi specialisti.

    RăspundețiȘtergere
  3. Daca pui pauza adio film, întra reclama si dupa aceea o reia de la început si nici nu poti duce cursorul plaierului unde ai ramas ca tot de la început o ia.

    RăspundețiȘtergere
  4. O sa urcam filmul si pe alt server. Pana una alta el poate fi downloadat rapid de la butonul de download din cadrul articolului (adica aici http://fastupload.rol.ro/271fb9f9db2fab58dc8a4ac8261cf8c6.html) si poate fi vizionat apoi ca un film normal direct din calculatorul dvs.

    RăspundețiȘtergere
  5. Ok ... acum am urcat filmul si pe alt server de vizionare online.

    RăspundețiȘtergere

Mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului.
Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare.
De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici.
Apoi referiți-vă pe cât posibil doar la subiectul postării. Folosiți un limbaj decent. Dacă intrați în clinciuri cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe vor fi respinse fara discuții.
Vă mulțumesc pentru înțelegere!

gif-850x250

O INIȚIATIVĂ DE MARE VIITOR ȘI VALOARE

O INIȚIATIVĂ DE MARE VIITOR ȘI VALOARE
Este un proiect în care se pot implica toți românii de pretutindeni și vă invităm să o faceți!

DE AJUTOR

Dacă ești pentru prima dată pe acest blog, îți urăm bun venit! Poți căuta orice subiect care te interesează cercetând CUPRINSUL din meniul de pe stânga (odată ajunşi în cuprins apăsaţi CTRL + F + cuvânt cheie pentru găsire rapidă), dar şi ARHIVA şi CATEGORIILE de pe coloana din dreapta și nu în ultimul rând caseta "CĂUTAŢI PE BLOG" de pe coloana din dreapta (sus). Sunt peste 1300 de articole publicate în clipa asta, majoritatea însoţite de filme şi clipuri traduse sau emisiuni tv, deci ai ce răsfoi şi crede-ne se merită efortul. Poți de asemenea primi direct pe email articolele care apar dacă te abonezi cu adresa de mail în căsuţa de ABONARE din dreapta, de sub VIZITE (pentru abonare primeşti gratuit toată colecţia Corrado Malanga - cărţi, articole, filme traduse, de pe blogul nostru). De asemenea ne poţi urmări activitatea pe FaceBook, dând LIKE (APRECIEZ) în zona centrală de sus. Mulţumim pentru vizită şi te mai așteptăm pe aici!

Disqus

COMETARII DIN FACEBOOK

APEL

CELE MAI IMPORTANTE POSĂRI PENTRU NOI

PROSPERĂ - Oare e asa de greu?

THRIVE (2011) What On Earth Will it Take? In sfarsit va putem prezenta tradus, mult asteptatul documentar THRIVE si pentru asta mu...

Pentru cei care au nelamuriri in ceea ce priveste prezenta reclamelor pe blogul nostru, le recomandam sa citeasca articolul DESPRE RECLAME.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...