ACEST BLOG ESTE PRODUSUL UNEI MUNCI COLECTIVE, DEPUSE CU PASIUNE, CU INTENȚIA DE A CONTRIBUI LA AJUTORAREA ROMĂNILOR DE PRETUTINDENI (ŞI NU NUMAI), DE A LE PREZENTA REALITATEA LUMII IN CARE TRĂIM. SUNTEM O ECHIPĂ A CĂREI PREOCUPARE ESTE ADUCEREA LA LUMINĂ A ACESTOR INFORMAȚII CENZURATE ȘI CARE S-A GÂNDIT SĂ OFERE ROMÂNILOR DIN ÎNTREAGA LUME O OCAZIE, SĂ PARTICIPE ȘI EI CUMVA, FIE ȘI CU O CONTRIBUȚIE MODESTĂ, LA ACEST PROIECT, PRIN CARE ECHIPA ACESTUI BLOG, SA-ȘI POATĂ PERMITE REZERVAREA DE TIMP ȘI ATENȚIE ÎN CONTINUARE, PENTRU ADAPTAREA, COLECTAREA, CATALOGAREA, COMENTAREA, ENCODAREA, ÎNCARCAREA PE NET ŞI NU ÎN ULTIMUL RÂND, TRADUCEREA CÂT MAI MULTOR DOCUMENTARE PREŢIOASE PE ACESTE TEME ALTERANTIVE (INVITAŢIE PE CARE O FACEM TUTUROR) .
PÂNĂ ACUM NOI AM FACUT-O (SI O VOM FACE ȘI ÎN CONTINUARE) DIN PURĂ PASIUNE ȘI VOLUNTAR, DAR AM CONSIDERAT TOTUŞI, CĂ UN ASTFEL DE AJUTOR ESTE POATE, CEL MAI EFICACE, UMAN, PRACTIC ȘI MODEST DE OFERIT, PENTRU CA ACEST PROIECT SĂ IA AMPLOARE ȘI SĂ ÎMBOGĂȚIM VIDEOTECA CU ALTEZECI SAU CHIAR SUTE DE FILME SI DOCUMENTARE NOI, DE ACEAST FEL, SUBTITRATE ÎN ROMÂNĂ. DACĂ SIMȚIŢI CĂ ACESTE INFORMAȚII MERITĂ CUNOSCUTE ȘI POT AJUTA ACEASTĂ LUME, O ASTFEL DE OCAZIE ESTE LA ÎNDEMANA TUTUROR, AICI ŞI ACUM, OFERIND UN SUPORT CELOR CARE PUN LA DISPOZIȚIE ACEASTA PLATFORMA DE EXPRIMARE, COMUNICARE ȘI INFORMARE. MULŢUMIM DIN SUFLET! BUTONUL PENTRU DONAȚII ESTE MAI JOS!
DONAŢI AICI
DONAŢI ÎN CONTUL BRD
De asemenea se mai pot face donaţii în contul deschis la BRD (BRD - Groupe Societe Generale S.A.) numărul : IBAN RO50BRDE240SV94928982400 . Din câte ştim, dacă se depun banii direct la sucursalele BRD nu este necesar decât contul SV94928982400 (initialele detinatorului contului sunt P Ş M ... dorim să ne păstrăm anonimitatea şi la banca este suficent să daţi contul, dar ca să fiţi siguri că ajunge la noi puteţi să întrebaţi dacă iniţialele deţinătorului contului sunt P Ş M).
FABRICA DE SCLAVI – Episodul 3
-
FABRICA DE SCLAVI – Episodul 3 In loc de introducere: „Ceva trebuie sa ia
locul guvernelor, iar puterea privata mi se pare o institutie potrivita
acestui ...
Medicamente care ucid
-
* Romania este, si la capitolul medicamente, un "sat fara caini", un
maidan pe care vin si se joaca cu sanatatea si viata "prostimii" sute si
sute de
fabr...
Pistis Sophia
-
”Povestea misterioasa a manuscrisului care face obiectul acestei carti ar
fi ea insasi de ajuns pentru a incita la lectura. Dificultatile pe care
le-au int...
Siesta Weekend – 28 ian 2012 (audio)
-
Pentru ca a fost soare la Bucuresti, am ales muzici una si una, in Siesta
Weekend de astazi. Te invit sa asculti mai jos. Poti apasa butonul de next
pentru...
Blestemul AURULUI!
-
Am întâlnit oameni extrem de bine situați financiar (nu cinstit fiindcă în
România nu ai cum să faci milioane de euro cinstit) care se plângeau că și
abund...
-
*Tehnocalips: seductia fatala a second life-ului *
Partea noastra divina, luminoasa si calda este bine structurata in
structura ADN-ului si poarta denum...
Tai Chi
-
Ieri m-am filmat facand Tai Chi.
Prin Tai Chi iti cresti energia din corp si realizezi diferite reglari.
Este o forma de meditatie dinamica in care atent...
Stiri scurte: 28.01.2012
-
- Pentru a nu se “alarma populatiile” si a “rezolva” problema contaminarii
radioactive, guvernele din lume au ridicat nivelul de admisbilitate al
radiatiil...
ACTA – Ce și cum ne amenință libertatea
-
Ne aflăm într-o criză creată prin existența propriului sistem în care
trăim. Oameni din lumea întreagă o duc din ce în ce mai greu, iar clasa
mijlocie e pe...
Interviu cu Dr. Bruce Lipton
-
Va prezint doua interviuri ralizate de Cristian Muresanu, realizatorul
emisiunii "Stiinta si cunoastere" de la TVR Cluj cu Bruce Lipton, autorul
cartilo...
McDonald's isi bate joc de noi
-
McDonald’s pierde un “razboi” important. Bucatarul Jamie Oliver scoate la
iveala un detaliu socant
[image: burger]
*De ani de zile bucatarul Jamie Oliver...
Kryon MAREA SCHIMBARE ASA CUM A FOST PREZISA
-
Salutari dragii mei, Eu Sant Kryon din Servicul Magnetic. Procesul a
inceput si noi am vorbit despre acesta de multe ori.
REVIZIA - MAREA SCHIMBARE ASA C...
RECLAMA - TIGARA ELECTRONICA !
-
“Omule, ai aproape 20 de ani de fumat. Nu iti mai ajunge, acum, pe bune?
Tusesti ca un magar in fiecare dimineata, umpli wc-ul de flegme. Sa fim
seriosi....
Traian Basescu vs. Vladimir Voronin
-
Mihai Sultana Vicol Preşedintele Traian Băsescu, în momentele critice
pentru poporul român, dovedeşte că nu este un om de stat. Nu are
verticalitatea şi cu...
Noua margarina
-
E tot otrava. Bineinteles, acest lucru este parerea mea de autodidact
pasionat de nutritie. Parerea celor platiti sa ti-o vanda poate fi cu totul
alta, de ...
Despre miracole mici si suflete mari
-
Astazi am sa va prezint o poveste pe care am urmarit-o cu lacrimi in ochi
si cu certitudinea ca in fata mea se vorbeste despre un miracol. *Nu un
miracol d...
Hidosul ca o curva virgina
-
Vai, hidosule, ce sa ne mai facem, cum sa ne mai dam ochii peste cap si sa
mai luam bani de la udrea ca sa-l pupam pe base-n bas, vaaaai, cuuuui
laaaaasi t...
Percy Schmeiser - David contra Monsanto
-
"Cele mai mari 10 firme legale antitrust din Statele Unite ale Americii au ajuns în instanţele federale, acuzând Monsanto de crearea unei conspiraţii la nive...
O stranie intalnire nocturna
-
Acest caz a fost prezentat de catre Keith Basterfield, intr-un numar al
revistei UFORAN (UFO Research Australia Newsletter).
Dl. Harris, in varsta de 35 de...
Merita incercat !
-
Buna ziua, L a sfarsitul lunii mai 2011 faceam cursul Silva Ultramind ESP.
Minunat. Impresia a fost puternica si imi dovedise ca era sfarsitul
cautarilor ...
Cultura de securitate si comunicarea
-
Dupa ezitari indelungate si absolut nejustificate, autoritatile romane au recunoscut, in fine, necesitatea unei temeinice culturi de securitate.Knowledge is ...
Busola sufletului
-
Pentru a face trecerea de la sinele fals, la adevarata natura, este
esential sa renunti la trecut si sa te ierti pe tine insuti. Altfel,
continui sa acum...
De ce-i mai bine sa fii in strada cand se-ntampla
-
Realizeaza oare cineva ce-nseamna niste proteste serioase in termeni de
soft power si cat poate sa-nsemne asta pentru imaginea Romaniei peste
hotare? E vo...
Lansarea portalului "Universul Cunoașterii"
-
Universul este fluid. Este într-o continuă schimbare. Nu cred că se mai
îndoiește cineva de acest lucru. Iar noi oamenii trebuie să “ținem pasul”
cu el.
N...
-
*Aici e locul unde puteți posta comentarii referitoare la acest portal sau
alte sugestii pentru o cât mai bună funcționalitate a acestuia.*
*Succes în căută...
21.12.12
-
21 decembrie 2012
Că să fie și un articol despre 21 decembrie 2012, mai ales că așa-i trendul
și mai ales că doar ce am intrat în acest an, voi spune și ...
Legea Rezonantei (cum să ne facem viaţa mai bună)
-
În acest film documentar, cercetătorul Gregg Braden, împreună cu mai mulţi
oameni de ştiinţă, explică una din legile fundamentale de funcţionare a
Univer...
LA MULTI ANI!
-
Un An Nou minunat si binecuvantat, plin de pace, armonie, lumina, iubire,
intelepciune, multa sanatate si abundenta infinita. Un an al realizarilor
si...
La Multi Ani!
-
Nichita Stanescu spunea teribil de bine “omul este ceea ce isi aduce aminte
despre sine insusi ca este”.Se intampla ca de multe ori, noi, oamenii, sa
ne a...
Iubiti Prieteni,
-
Iubiti Prieteni, Va multumesc pentru dragostea cu care m-ati insotit in
2011, pentru gandurile, iincurajarile si observatiile voastre. Multumesc
pentru mi...
CELE MAI CITITE ARTICOLE (update dec 2011)
-
Results 1 - 100 of 937 Page 1 of 10 View Daily Popular Posts Results
per-page: 10 | 20 | 50 | 100 Cum sa vezi filme 3D acasa. (17410)
Prezicerile lui Nos...
La final de an
-
Anul care se incheie a fost un an bogat in evenimente iar anul care urmeaza
se anunta cel putin la fel de interesant.
Celor care azi impodobesc bradul si m...
Sarbatori fericite si un An Nou verde
-
Ne apropiem cu pasi repezi de Sarbatori si de sfarsitul acestui an care
ne-a adus din nou impreuna in dorinta de a schimba Romania si de a o face o
tara ma...
Concluzii -> Privire in viitor (Sferele de Lumina)
-
Dragi cititori,aici se incheie seria de insemnari selectionate din ultimul
material transmis de Sferele de Lumina (The Founders), prin Sal Rachele,
catre o...
Expozitia de pictura Sarmizegetusa 2011
-
*In perioada 16 noiembrie - 11 decembrie, la Muzeul National de Istorie a
Romaniei este deschisa expozitia de pictura Sarmizegetusa 2011. Expoziţia
care ...
Test national de urgenta
-
Acum cateva zile, pe *9 noiembrie 2011* , in SUA, s-a facut pentru *prima
oara in istorie *un test la nivel national prin care pre...
Contract de 11 zile la Hammerfest.
-
Mi-am desfăcut o bere ARCTIC, căci doar pe-aici, ECUATORIAL nu se găsește
și mă pun acum la masă să vă trimit câteva rânduri din vârful hărții.
Sunt pentru...
Educatie sexuala
-
Educaţia sexuală: ceva de care copii noştri au nevoie. Educaţie sexuală:
ceva care, poate că ar trebui să se predea în şcoli. Educaţia sexuală şi
viaţa sex...
Aparatul lui Uriel in Dacia - Adina Mutar
-
Aparatul lui Uriel in Dacia
August 5, 2011 · 04:34 | Autor: Adina Mutar
*In cartea „Aparatul lui Uriel”, doi cercetatori britanici au reconstituit
„compu...
AWIL Magazine VI
-
History, art, science, politics, all categories in which man can place his discoveries and thoughts all tied together by the need of knowing and understandin...
Lipsa sarii din sânge…
-
Vă dezvăluim azi o taină ţinută cu mari eforturi şi mulţi bani departe de
urechile şi ochii „prostimii”… Excesul de sare, zahăr şi grăsimi, dăunează
grav s...
Ziua in care am murit
-
Caldura sufocanta colabora cu oboseala adunata pentru a distruge orice urma de liniste...Tremurand din toate incheieturile si in lipsa alternativelor decizia...
Conspiratia Sunetelor 432hz vs 440hz – Bob Marley !
-
Dovada incontestabila ca exista o conspiratie a sunetului 432hz vs
440hz-Bob Marley Sunetul şi muzica sunt constituite din vibraţii, cu cat
mai multe vibra...
Legea Atractiei si Dreptul Divin
-
Despre Legea Atractiei s-a mai scris, despre Dreptul Divin de asemenea;
aici vreau sa dovedesc ca nu pot exista separat. Practic toate realizarile
noastre ...
Despre dorinte...
-
Discipolul spuse maestrului său: “Am petrecut mare parte a zilei gîndind ce
nu ar fi trebuit să gîndesc, dorindu-mi ce nu ar fi trebuit să-mi doresc şi
făc...
Zeitgeist 3
-
___________________________________________________________ Natura umană O
viziune deterministă asupra vieţii, înrădăcinată în biologie şi genetică,
spune ...
INITIERI REIKI
-
**
* *
*Consider ca atat timp cat e in discutie revenirea omului la capacitatile
psihice si fizice de la inceputul Creatiei, este de datoria orica...
PREZENTARE VILĂ
-
*VILA *** TRANSYLVANIAN INN*
*OFERIM:*
*Camere Restaurant Si Sala de Conferinte
*
Vila *** Transylvanian Inn este situata pe o colina in zona Branului,...
Asteroidul Indonezian
-
*Asteroidul Indonezian*
[image: Asteroidul Indian]
*Incercati sa va imaginati:* Un Asteroid cu diametrul de 10 metrii loveste
Pamantul si explodeaza in ...
So? Let it rain...
-
si cica:
"Nu vreau sa fiu amabil. nu vreau sa iti zambesc. e plin de oameni
cumsecade si de escroci decenti, moralisti perfecti. zambetu-i pretext.
apar...
MAREA CONSPIRATIE A GRIPEI
-
VACCINARI OBLIGATORII IN FRANTA
Guvernul francez va cheltui aproape un miliard de euro pentru un program de
vaccinare obligatorie in aceasta toamna. Pot...
Proiect "Guvernare 2.0"
-
Va propun o alternativa la sistemul de guvernare actual. In primul
rand voi incepe prin a scoate in evidenta de ce sistemul actual este
ineficient.
...
-
La data de 16 mai 1980 scriitorul Marin Preda a fost gasit mort, in camera
lui de creatie de la Palatul Mogosoaia, datorita "asfixiei mecanice",
conform re...
Obama’s Yes-We-Can War: More Troops to Afghanistan
-
By Mark Thompson / Time Afghanistan became President Obama’s war on
Tuesday, when he ordered two more U.S. combat brigades into the fight. He
will send 17,...
Unde Mintea Şi Materia Se Întâlnesc
-
WHERE MIND AND MATTER MEET
(THE NEW BIOLOGY - By Bruce Lipton Ph.D)
UNDE MINTEA ŞI MATERIA SE ÎNTÂLNESC
(NOUA BIOLOGIE - de Bruce Lipton)
Un documentar de n...
Puterea conditionarii
-
Sunt tot felul de lucruri in jurul nostru pentru care nu cunoastem nume sau
nu avem cuvinte potrivite. Ai invatat doar un alfabet de 26 de litere.
Tribul P...
-
program TV : OTV
data : 02/05/2010
subiect : *Plimbare printre florile din grădina scriitorului - discuţii
despre diverse teme: grădina, viaţa scriitorulu...
Dacă fiecare dintre vizitatorii acestui blog, care simt că îi ajută aceste informaţii, ar da de fiecare dată când intră aici măcar10 bani (0.1 lei)ajutorul lor ar fi minim, practic insesizabil pentru ei, însă pentru noi ar însemna enorm. UN GEST MIC PENTRU EI, UN AJUTOR URIAŞ PENTRU NOI! O donaţie poate fi o modalitate mai profundă şi mai concretă de a mulţumi! Mai multe detaliiAICI
ATENŢIE!
Site-ul IESIREA DIN MATRIXfymaaa.infoNU NE APARŢINE!Acela este un site care copiaza in proportie de 95% articolele noastre. Restul e de la ei.
AVERTISMENT !
Acest blog conține o cantitate uriașă de informații care pun la grea încercare ideeile pe care le avem despre realitate, prejudecățiile legate de lumea în care trăim, concepțiile fixe, rigide, în special viziunea materialistă asupra lumii. Aceste informații sunt PILULA ROSIE.
(Vezi filmul MATRIXca să înțelegi ce vrem să spunem).
Te avertizăm să nu mergi mai departe în explorarea acestor informații, dacă ești mulțumit de lume așa cum este ea, cu bune și rele și nu vrei să se schimbe mare lucru, sau dacă ești prea dependent de sistemul actual așa cum este el, iar paradigma oficială, sistemul de credințe comun acceptat, ți se pare ok. Dacă simți că viața ta așa cum este acum, adaptată acestui sistem îți oferă siguranță și confort sau dacă simți că aceste informații te tulbură mult mai tare decât poți suporta (unii oameni nu pot face față din punct de vedere emoțional unui alt adevăr legat de lumea în care trăim și pot înnebuni), oprește-te aici, te rugăm frumos … Acest blog nu este pentru tine!
Dacă totuși preferi să mergi mai departe, îți reamintim că nu trebuie să-ți fie teamă de nimic. Viața este veșnică, cine ești tu cu adevărat este veșnic și orice experiență trăită este doar o încercare pe calea către Eliberare (Mântuire). Din perspectiva nivelului suprem de percepție (DIVIN, UNIVERSAL, TRANSCENDENT) NU EXISTĂ NICI BINE NICI RAU ABSOLUT, ci doar CONȘTIINȚĂ OMNIPREZENTĂ ÎN TOT ȘI TOATE, în mine și în tine și chiar și în lucrurile aparent lipsite de viață (VIAȚA ESTE OMNIPREZENTĂ, IN FIECARE ATOM, IN FIECARE PARTICULĂ, ÎN FIECARE STRING, ÎN FIECARE CUANTĂ ENERGETICĂ ȘI CHIAR ȘI ÎN VIDUL/PLENUUMUL COSMIC) conștiință care face diferite alegeri pentru ca în acest fel să experimenteze tot ceea ce poate fi experimentat.
Ceea ce se expune pe acest blog nu reprezinta adevaruri supreme ci doar niste puncte alternative de vedere, ce pot fi cercetate mai departe de cei interesati. Nu suntem autoritati in nici un domeniu, dar consideram ca avem dreptul la o opinie! Nu ne credeti pe cuvânt! Suntem doar nişte masageri ! Unele articole şi documentare pot fi mai mult sau mai putin distorsionate , intentionat sau nu (de autorii lor). Cercetati, cercetati si iar cercetati! ÎN CIUDA APARENȚELOR, PERIOADA ACTUALĂ ESTE FOARTE INCITANTĂ ȘI TOTODATĂ, IDEALĂ PENTRU A TRĂI PE ACEST PĂMÂNT! - text inspirat de cartea Secretul Suprem de DAVID ICKE
Dr. Miceal Ledwith, L.Ph., L.D., D.D., LL.D (Dumnezeu stie ce inseamna toate aceste distinctii), este un fost membru distins al Comisiei Teologice Internaţionale timp de 17 ani, este deci, un fost om al Bisericii Catolice, preot catolic, profesor de teologie si presedinte de colegiu teologic pentru mai mult de 25 de ani in Irlanda, deci unul dintre cei mai distinsi catolici din lume, care se "converteste" la invataturile "Şcolii de Înțelepciune Străveche a lui Ramtha" , fiind un membru foarte vechi . Miceal Ledwith mulţumeşte cu recunoştinţă pentru anii de învăţătură, inspiraţie şi bogată înţelepciune de la învăţătorul lui, Ramtha cel Iluminat, care continuă să-i influenţeze în mod profund înţelegerea miilor de surse istorice legate de alte noţiuni înţelepte fundamentale, privind ceea ce este necesar ca să devii un Christos. El este unul dintre personajele care au apărut și au vorbit în documentarul "What the Bleep Do We Know," și în reeditarea acestuia"What the Bleep - Down the Rabbit Hole" , documentar pe care l-am postat si noi pe blog aici http://fymaaa.blogspot.com/2008/11/ce-naiba-tim-noi-de-fapt.html.
Descoperirile pline de profunzime ale științei de vârf ne arată o înțelegere diferită a lui Dumnezeu, a locului și a scopului nostru în creație decât eram noi obișnuiți. Asta în principal, datorită faptului că viziunile cosmologice religioase despre natura realității nu s-au diferențiat niciodată așa cum trebuie de credințele religioase în sine. Un bun exemplu este credința că Pământul este centrul universului, care continuă prin ideea că rasa umană este cumva în centrul existenței universale , chiar în centrul planurilor și scopului lui Dumnezeu. In acest DVD , Miceal Ledwith foloseste o imagine comica pe care o numeste “The Hamburger Universe” (universul hamburgher) pentru a descrie un set de idei pe care noi e posibil să le ignorăm complet, dar care , fara indoiala, ne tine blocati in accesarea adevaratei spiritualitati, pana cand nu le vom constientiza. Separarea indusă de modul de gândire condiționat de timp și ideile despre natura realității, deasemenea modul în care-l înțelegem pe Dumnezeu și destinul uman, este un proces dureros, dar foarte recompensant pentru orice persoană serios interesată în găsirea răspunsurilor la marile întrebări ale vieții.
Puternicul atac de iluminare al lui Jill Bolte Taylor
Jill Bolte Taylor a beneficiat de o șansă de cercetare pe care puțini cercetători ai creierului și-ar dori-o: a avut un puternic accident vascular cerebral și a observat cum funcțiile creierului său - mișcare, vorbire, conștiința sinelui - s-au oprit una câte una. O poveste extraordinară." - sursa stiinta.info
"Într-o dimineaţă, un vas de sânge din emisfera cerebrală stângă a lui Jill Bolte Taylor s-a spart. Ca savant neurolog, ea a realizat că era martora propriului atac cerebral. Jill şi-a observat încetarea propriilor funcţii cerebrale, una câte una: mişcare, vorbire, memorie, conştiinţă corporală...
Uimită să se afle încă în viaţă, Taylor şi-a recuperat în 8 ani capacitatea de a gândi, păşi şi vorbi. Ea a devenit o vorbitoare în beneficiul recuperării după atacul cerebral şi pentru dobândirea unei condiţii chiar mai bune decât înainte. În cazul ei, deşi atacul a vătămat emisfera cerebrală stângă, recuperarea sa a dezlănţuit un torent de energie creativă. Taylor călătoreşte în întreaga ţară ca "Savant cântător" din partea Harvard Brain Bank şi ţine conferinţe cu public, în cadrul cărora explică pe înţelesul tuturor tainele funcţionării creierului, aşa cum le-a experimentat ea în mod nemijlocit prin experienţa sa uluitoare.
Atacul meu cerebral iluminator - transcrierea conferinţei cu public
Am crescut cu dorinţa de a studia creierul pentru că am un frate care a fost diagnosticat cu o tulburare mintală, schizofrenia. Ca soră a lui şi ca savant neurolog, voiam să înţeleg de ce eu pot să fac conexiunea între visele mele şi realitatea mea, de ce eu pot să-mi transpun visele în realitate, ce anume se petrece cu creierul fratelui meu şi cu schizofrenia lui, încât el nu poate să îşi conecteze visele la realitatea noastră comună, iar ele devin nişte iluzii?
Astfel, mi-am dedicat cariera cercetării bolilor mintale grave. M-am mutat din statul meu, Indiana, la Boston unde am lucrat în laboratorul Dr. Francine Benes, în Departamentul de Psihiatrie de la Harvard. Ne-am pus acolo întrebarea: care sînt diferenţele biologice între creierele indivizilor care ar fi diagnosticaţi ca normali, prin comparaţie cu creierele indivizilor diagnosticaţi cu schizofrenie, cu tulburare schizoafectivă sau bipolară?
Am început să cartografiem microcircuitele creierului, urmărind să stabilim care celule comunică între ele, ce substanţe chimice sînt implicate şi în ce cantităţi. Pentru mine, viaţa era plină de sens pentru că făceam acest tip de cercetare în timpul zilei. Serile însă şi la sfârşit de săptămână călătoream ca susţinător al NAMI (National Alliance on Mental Illness), Alianţa Naţională pentru Boli Mintale.
În dimineaţa de 10 decembrie 1996, am descoperit imediat după trezire că am eu însumi o tulburare cerebrală. Un vas de sânge a explodat în jumătatea stângă a creierului meu. În decursul a patru ore am fost martorul completei deteriorări a abilităţii de procesare a informaţiei senzoriale de către creierul meu. În dimineaţa hemoragiei, nu am mai putut să păşesc, vorbesc, citesc, scriu sau să-mi amintesc nimic din viaţa mea. Am devenit esenţialmente un copil într-un trup de femeie.
Jill Bolte Taylor - prezentare creierDacă aţi văzut vreodată un creier uman, aţi observat că cele două emisfere sunt complet separate una de cealaltă. Şi v-am adus un creier uman real. [Mulţumesc!] Prin urmare, acesta este un creier uman. Aceasta este partea frontală a creierului, partea din spate cu măduva spinării atârnând şi acesta este modul în care ea ar fi poziţionată în interiorul capului meu. Iar când priviţi creierul, este evident că cele două cortexuri cerebrale sunt complet separate unul de celălalt. Pentru aceia dintre voi care înţeleg cum funcţionează calculatoarele, emisfera noastră cerebrală dreaptă funcţionează ca un procesor paralel, în timp ce emisfera noastră stângă lucrează ca un procesor serial. Cele două emisfere comunică una cu cealaltă prin corpus callosum, care este alcătuit din cam 300 de milioane de fibre axonice. Altminteri, cele două emisfere sunt complet separate. Deoarece ele procesează informaţia în mod diferit, fiecare emisferă gândeşte despre alte lucruri, se preocupă de alte lucruri, şi aş îndrăzni să spun, are o personalitate diferită. [Scu zaţi-mă. Mulţumesc. Mi-a părut bine. ]
Emisfera noastră dreaptă este legată de momentul prezent. Totul se referă la aici şi acum. Emisfera noastră dreaptă gândeşte în imagini şi percepe kinestetic prin mişcarea trupurilor noastre. Informaţia, în forma unor fluxuri energetice, pătrunde în interior simultan prin toate sistemele senzoriale. Apoi, explodează în acest enorm colaj reprezentând ce şi cum arată acest moment prezent ; cum miroase şi ce gust are, cum este simţit şi cum sună. Sunt o fiinţă de energie, conectată la întreaga energie din jurul meu prin conştiinţa emisferei cerebrale drepte. Suntem fiinţe de energie conectate unele cu celelalte prin conştiinţa emisferei noastre drepte ca o unică familie umană. ŞI chiar aici, chiar acum, cu toţii suntem fraţi şi surori pe această planetă, pentru a face lumea un loc mai bun. Şi în acest moment suntem perfecţie. Suntem întregi. Şi suntem minunaţi.
Emisfera mea cerebrală stângă este un loc cu totul diferit. Emisfera noastră stângă gândeşte linear şi metodic. Emisfera noastră stângă este conexă cu trecutul şi cu viitorul. Emisfera noastră stângă este concepută să preia acel enorm colaj al momentului prezent şi să înceapă să culeagă detalii şi mai multe detalii şi mai multe detalii despre acele detalii. Apoi, le categoriseşte şi organizează informaţia. Le asociază cu tot ceea ce am învăţat în trecut şi o proiectează în viitorul tuturor posibilităţilor noastre. Emisfera noastră stângă gândeşte în termeni de limbaj. Este vorba despre acea permanentă sporovăială, trăncăneală mentală care leagă lumea mea interioară de lumea mea exterioară. Este acea voce care-mi spune "Hei, trebuie să-ţi aminteşti să iei nişte banane pe drumul spre casă şi să le mănânci dimineaţă." Este acea inteligenţă care socoteşte şi-mi aminteşte când să-mi spăl hainele. Dar cel mai important, poate, este acea voce abia audibilă care-mi spune "Eu sunt. Eu sunt." Şi, deîndată ce conştiinţa asociată cu emisfera mea stângă îmi spune "Eu sunt", devin separată. Devin o fiinţă solidă, individuală, separată de fluxul energetic ambiant şi separată de voi.
Aceasta a fost porţiunea de creier pe care am " pierdut-o " în dimineaţa atacului meu cerebral.
În dimineaţa atacului, m-a trezit cu o apăsătoare durere în spatele ochiului meu stâng. Era acel gen de durere , durere caustică, pe care o ai atunci când muşti îngheţată. Şi durerea mă apuca şi apoi mă lăsa. Şi iar mă apuca, şi iar mă lăsa. Şi cum era o experienţă cu totul neobişnuită pentru mine să am vreun fel de durere, m-am gândit BINE, o să îmi încep programul obişnuit de lucru. Aşa că m-am ridicat din pat şi am sărit în cardio glider, care este un aparat de fitness pentru tot trupul. Şi împing la el, şi realizez că mâinile mele arătau ca nişte gheare primitive care se prind de bară. Mă gândesc "asta - i foarte ieşit din comun" şi mă uit în jos la trupul meu şi mă gândesc "oooo, dar arăt ca un lucru cu totul ciudat. " Şi era ca şi cum conştiinţa mea ar fi translatat de la percepţia normală a realităţii - în care eu sunt persoana care trăieşte experienţa de a lucra la aparat – într-un spaţiu de-a dreptul esoteric, în care eu mă observam pe mine însămi trăind acea experienţă.
Şi totul era cu totul neobişnuit şi durerea mea de cap tocmai se înrăutăţea, aşa că am coborât de la aparat şi am traversat sufrageria, şi am realizat că în în interiorul trupului meu, totul a încetinit cu mult. Şi că fieare pas este foarte rigid şi foarte deliberat. Nu există fluiditate în paşii mei, şi există această contracţie în zona mea de percepţie, astfel că sunt focalizată numai asupra sistemelor interne. Şi stând în picioare în baia mea, pregătindu-mă să păşesc spre duş, puteam efectiv să aud dialogul din interiorul trupului meu. Şi am auzit o voce mică spunând "BINE, mu ş chilor, trebuie să vă contractaţi, trebuie să vă relaxaţi."
Şi îmi perd echilibrul şi mă izbesc de perete. Şi mă uit la braţul meu şi obsrev că nu mai pot să definesc contururile corpului meu. Nu pot delimita unde încep şi unde mă termin. Pentru că atomii şi moleculele braţului meu sunt amestecate cu atomii şi moleculele peretelui. Şi tot ce pot detecta este această energie. Energie. Şi mă întreb pe mine însămi "Ce este în neregulă cu mine, ce se petrece oare?" Şi în acel moment, sporăvăiala minţii mele, trăncăneala emisferei stângi încetase complet. Ca şi cum cineva ar fi luat o telecomandă şi ar fi apăsat butonul "Mute" şi – linişte totală.
Şi la început am fost şocată să mă regăsesc în interiorul unei minţi tăcute. Dar apoi am fost deîndată captivată de splendoarea energiei din jurul meu. Şi pentru că nu mai puteam defini graniţele trupului meu, m-am simţit enormă şi în expansiune. M-am simţit una cu întreaga energie care era, şi era minunat acolo.
Apoi, dintr-o dată, emisfera mea stângă s-a reconectat şi mi-a spus "Hei! Avem o problemă, avem o problemă, trebuie s ă cerem ajutor!" Aşa că îmi spun OK, OK, am o problemă, dar apoi imediat sînt purtată de-a dreptul înapoi la conştiinţa la al cărei spaţiu mă refer cu afecţiune ca fiind Tărâmul La La. Era splendid acolo. Imaginaţi-vă cum ar fi să fiţi total deconectaţi de sporovăiala mentală care vă leagă de lumea exterioară. Aşa că iată-mă aici, în acest spaţiu, şi orice stres legat de slujba mea dispăruse. Şi mă simţeam mai uşoară în trupul meu. Şi imaginaţi-vă că toate relaţiile mele cu lumea exterioară şi cu multiplii factori stresori legaţi de fiecare dintre ele, toate dispăruseră. Simţeam o stare de pace. Şi imaginaţi-vă cum ar fi să pierdeţi 37 de ani de povară emoţională! Mă simţeam euforică. Euforia era minunată – şi atunci emisfera mea stângă se reconeactează şi spune: "Hei! Trebuie să fii atentă, trebuie să cerem ajutor!" şi mă gândesc " Trebuie să cer ajutor, trebuie să mă focalizez. " Aşa că ies de la duş şi mă îmbrac mecanic şi mă învârt prin apartament şi mă gândesc "Trebuie să merg la servici, trebuie să merg la servici, pot oare să conduc? Pot să conduc? "
Şi în acel moment, braţul meu drept cade complet paralizat de-a lungul trupului. Şi realizez "O Doamne, am un atac cerebral! Am un atac cerebral!" şi următorul lucru pe care creierul meu mi-l spune este " Oooo! Dar asta este atât de tare. Asta e atât de tare! Câţi savanţi neurologi au oportunitatea de a-şi studia propriul creier chiar din interiorul lui?"
Şi atunci îmi trece prin minte "Dar sunt o femeie atât de ocupat ă! Nu am timp de un atac cerebral! " Aşa că mă gândeam "Bine, nu pot face nimic ca să stopez ce se petrece, aşa că o să suport asta o săptâmănă-două şi apoi o să mă întorc la munca mea, bine. "
Deci, trebuie să primesc ajutor, aşa că trebuie să sun la servici. Nu îmi puteam însă aminti numărul de la servici, dar mi-am amintit că în birou aveam o carte de vizită cu numărul de la slujbă. Mă duc în camara cu biroul şi iau în mână o stivă de 7 cm cu cărţi de vizită. Mă uit la cartea din vârful stivei, şi chiar dacă puteam vedea cu claritate cu ochiul minţii cum arăta acea carte de vizită, nu puteam să-mi dau seama dacă aceea era cartea mea de vizită sau nu, pentru că ceea ce vedeam eu erau pixeli. Şi pixelii cuvintelor se amestecau cu pixelii fondului şi cu pixelii simbolurilor, şi pur şi simplu nu îmi dădeam seama. Şi aşteptam ceea ce numeam o undă de claritate. Şi în acel moment, eram capabilă să mă reconectez la realitatea normală şi puteam să spun "asta nu este cartea mea de vi zită, asta nu este cartea mea de vi zită, asta nu este cartea mea de vi zită ". Mi-a luat 45 de minute să parcurg 3 cm din stiva aceea de cărţi de vizită.
În acelaşi timp, timp de 45 de minute hemoragia creştea în emisfera mea cerebrală stângă. Nu mai înţeleg telefonul, nu mai pricep numerele, dar ăsta este singurul plan pe care îl am. Aşa că iau receptorul şi-l pun aici, iau cartea de vizită şi o pun alături şi urmăresc potrivirea contururilor curbate de pe cartea de vizită cu contururile curbate de pe tastatura telefonului. Dar imediat sunt dusă înapoi în Tărâmul La La şi nu-mi mai amintesc când revin dacă am tastat sau nu acele numere.
Aşa că a trebuit să-mi mânuiesc braţul paralizat ca pe un ciot, şi să acopăr cu el numerele pe măsură ce le apăsam şi treceam de ele, astfel încât atunci când reveneam la realitatea normală să fiu capabilă să stabilesc dacă am tastat acel număr. Într-un final, am reuşit să tastez întreg numărul şi ascult la telefon, şi colegul meu ridică receptorul şi spune "Uooo uooo uooo uoo uoo." [ Râsete ] Şi mă gândesc "O, Doamne, sună ca un câine de aport!" Aşa că îi spun, în mintea mea îi spun cu limpezime: " Sunt Jill! Am nevoie de ajutor! " Şi vocea mea sună "Uooo uooo uooo uoo uoo." Mă gândesc "O Doamne, şi vocea mea sună tot ca a unui câine de aport!" Aşa că nu mi-am putut da seama, nu mi-am dat seama că nu puteam vorbi sau înţelege limbajul până când nu am încercat să vorbesc.
Colegul meu îşi dă seama că am nevoie de ajutor, aşa că trimite ajutor. Peste puţin, sunt dusă de urgenţă într-o ambulanţă de la un spital din Boston la Spitalul general. Şi mă chiricesc într-o sferă fetală. Şi întocmai ca un balon, cu ultima suflare, simt cum energia mea se ridică şi îmi simt spiritul ieşind din trup. În acel moment, am ştiut că nu mai sunt eu coreograful vieţii mele. Şi că fie medicii vor salva trupul meu, dându-mi o a doua şansă de a trăi, fie acesta era momentul marii treceri.
Când m-am trezit mai târziu în acea după-amiază, am fost şocată să descopăr că mai trăiam. Când mi-am simţit spiritul ieşind din trup, mi-am luat adio de la viaţă, iar mintea mea era suspendată între două planuri ale realităţii. Stimulii ce veneau prin sistemul senzorial îmi provocau doar durere. Lumina îmi ardea creierul precum focul sălbatic şi sunetele erau atât de puternice şi haotice, încât nu puteam selecta o voce din zgomotul de fond şi îmi doream doar să scap. Nu puteam identifica poziţia trupului meu în spaţiu, mă simţeam enormă şi în expansiune, precum un duh eliberat din lampă. Iar spiritul meu plutea liber ca o mare balenă în oceanul de euforie tăcută. Armonic. Îmi amintesc că mă gândeam că nu mai este nici o posibilitate de a strânge vastitatea mea înapoi în acest minuscul trup.
Dar am realizat că "Sunt încă vie! Sunt încă vie şi am găsit Nirvana. Şi am găsit Nirvana şi sunt încă vie, aşa că oricine este încă viu poate descoperi Nirvana."
Îmi reprezint o lume plină de oameni minunaţi, paşnici, plini de compasiune, iubitori care ştiu că ar putea ajunge în acel spaţiu oricând doresc. Şi cred că ei ar putea în mod deliberat să aleagă să păşească spre dreapta emisferei lor cerebrale stângi şi să găsească pacea. Iar când am realizat ce dar extraordinar ar putea fi această experienţă, ce străfulegrare iluminatoare ar putea fi aceasta pentru modul în care ne trăim vieţile. Şi aceasta m-a motivat pentru recuperare.
La două săptămâni şi jumătate după hemoragie, chirurgii au îndepărtat un chesg de sânge de mărimea unei mingi de golf, care-mi apăsa centrii limbajului din creier. Aici mă puteţi vedea împreună cu mama, care este un adevărat înger în viaţa mea. Mi-a luat opt ani ca să îmi revin complet.
Prin urmare, cine suntem noi? Suntem forţa vie a universului, dotată cu dexteritate manuală şi două minţi cognitive. Avem puterea de a alege, clipă de clipă, cine şi cum dorim să fim în lume.
Aici şi acum, pot păşi în conştiinţa emisferei mele cerebrale drepte, în care suntem – eu sunt – forţa vieţii din univers, şi forţa vieţii a 50 de miliarde de minunate spirite moleculare care îmi alcătuiesc forma. Putem fi una cu tot ceea ce este.
Sau pot alege să păşesc în conştiinţa emisferei mele cerebrale stângi, unde devin un individ singular, solid, separat de flux, separat de voi. Sunt Dr. Jill Bolte Taylor, intelectual, neuroanatomist. Acestea alcătuiesc acel "noi" din lăuntrul meu.
Ce aţi alege? Ce alegeţi? Şi când? Cu cât mai mult timp petrecem pentru a pune în funcţiune profundele circuite interioare ale păcii din emisfera cerebrală dreaptă, cu atât mai plină de pace va fi planeta noastră. Şi m-am gândit că aceasta este o idee care merită să fie răspândită." - un articol preluat de pe http://www.ecolife.ro/articole/parapsihologie/un-atac-cerebral-iluminator.html
"Un grup de romani entuziasti a inceput sarcina dificila de a traduce o parte din reusitele prezentari TED in romaneste. Mergeti pe TEDxBucuresti pentru a afla mai multe despre noua miscare TED si in Romania. Aici va prezentam un video din cele traduse deja. Observatie: Pentru a vedea subtitrarea in limba romana, va rugam sa apasati butonul rosu "View subtitles" (in josul ecranului video) si sa alegeti "Romanian". - sursa http://www.stiinta.info/ted-puternicul-atac-de-iluminare-al-lui-jill-bolte-taylor--video-/news/759/103/
După multă așteptare, avem bucuria să vă prezentăm un alt documentar tradus, în premieră pe țară, despre un alt subiect important, despre care nu am vorbit până acum, dar care în occident, face multă vâlvă de mult timp. Este vorba de poluarea prin substanțe chimice cu ajutorul avioanelor ... Acestea par a fi urme de condens sau CONTRAILS (termenul englezesc) de la avioanele cu reacție, dar în realitate, nu sunt.
Mulțumim Cosminei pentru traducerea acestui documentar foarte important.
Pe site-ul lui Viorel Urban am descoperit un articol foarte bun pe această temă:
Multumiri lui Codin pentru traducerea asta ampla ! Fara el nu era materialul asta in limba romana ! Romani treziti-va, informati-va si observati fenomenul asta ! E ceva real >>> http://www.urbanviorel.ro/category/chemtrails-in-romania/
Prima data a aparut in De Gentenaar, iulie 26, 2009.
“Suntem masiv otraviti si spalati pe creier”
Fostul primar Peter Vereecke (53) din Evergem vrea ca departamentul justitiei si consiliul local sa actioneze impotriva avioanelor care, potrivit dansului, spreiaza zi si noapte germeni cauzatori de boli si chimicale peste tot pamantul.
”Fiti siguri ca nu sunt nebun” – spune dansul.
“Nu confundati acestea cu contrails”,a spus Vereecke.
“Acelea sunt inofensive, urme condensare care sunt vizibile doar cateva secunde. Pe de alta parte, chemtrails sunt nori de chimicale si germeni cauzatori de boli care intentionat sunt imprastiati peste noi pentru a ne manipula comportamentul. Consilierii si femeile au fost socati ascultand fiecare cuvant al sau. In fine, alt subiect decat un vrac de tigle ori sustinerea unei conducte de canalizare.
“Sper ca, consiliul local va mobiliza toate ministerele guvernamentale pentru a lupta impotriva acestui atac mental si psihic. Deja am facut doua reclamatii la politia locala, dar ei nu au facut nimic in schimb”, a spus Vereecke.
Or fi ras bine pe seama lor oare?
Internetul este plin de teorii ale conspiratiei despre chemtrails: avioanele folosite pentru spreiere se presupune ca sunt utilizate pentru a conduce o masiva sterilizare in zonele populate, pentru o larga campanie de vaccinare si manipulare genetica a oamenilor si plantelor, pentru imprastierea epidemiilor, pentru subjugarea populatiilor, pentru manipularea vremii si combaterea schimbarii climatului. Sau o combinatie a tuturor acestor actiuni.
“Am gasit toate teoriile foarte interesante insa nu tin in mod deosebit partea niciuneia.” spune alarmistul Vereecke. “Spun doar ca aceste chemtrails au efecte dovedite asupra sanatatii noastre si sunt conduse de structuri de putere ascunse sub voalul politicii oficiale din lume. Nu va faceti iluzii: ceea ce vedem nu sunt decat papusi. Chiar si Barack Obama este o papusa. Puterile reale sunt la adapost.”
R: Puteti fi putin mai specific? Cine sunt oamenii care intradevar trag sforile?
Peter Vereecke: “Aceia care se autointituleaza Illuminati, cei iluminati. Sunt membrii ai societatilor secrete precum Bilderberg, insa sunt deopotriva activi in lumea afacerilor si organizatii globale precum United Nations si NATO. Nu este vorba despre un anume grup ci despre un anumit tip de persoana posedand un anume DNA care este comun la nivelele inalte ale puterii: indivizi carora nu le pasa de valoarea vietii umane si sunt obsedati de putere, bani si control.
R: Nume, dati-ne cateva nume.
“Luati-l pe Al Gore de exemplu. El este membru al Illuminati. Mesajul lui despre incalzirea globala are doar un singur scop: banii. Deoarece lumea intreaga va avea de platit pentru masurile ce se vor implementa. Acestea vor determina marirea taxelor, a preturilor la mancare si a masurilor de mediu in afaceri. Se va determina o masiva scurgere de capital . Intre timp se confirma ca activitatea umana contribuie cu doar 3% la incalzirea globala.”
R: Dar ce are de-a face Al Gore cu chemtrails?
Opinia mea este urmatoarea: toate procesele globale implica bani, putere si control. Creierele din spatele Chemtrails se afla la varful industriilor farmaceutice si chimice . Acum 100 de ani de exemplu, 1% din oameni aveau cancer. Astazi a ajuns sa aiba cancer unul din trei oameni. Acest fapt este foarte convenabil pentru unii. Industria curativa a cancerului este o afacere de miliarde de dolari. La fel ca si tratamentul atator boli “spreiate din avioane” in ultimii 10-15 ani. Alzheimer, Parkinson, autism, ADHD, astm, diabet, allergii,…niciodata nu am fost atat de bolnavi ca si acum. Psihicul nostru, sanatatea emotionala si intelectuala sunt sistematic subminate . Cum explicati asta?”
R: Chemtrails?
“Priviti. Cu certitudine ei joaca un rol in asta pentru ca avioanele care imprastie substante sunt folosite mult mai intensiv in ultimii cativa ani. Puteti observa fenomenul in tara noastra (Belgia) cel putin 10 zile pe luna. De ce nu vedeti aceste Chemtrails deasupra Saharei sau Amazonului? Pulverizand chimicale asupra zonelor mentionate ar fi lipsit de sens atata timp cat acolo nu traiesc oameni. Intregul nostru mediu este infestat chimic: mancarea, sistemul de sanatate, totul este bazat pe chimie.”
Nimeni nu face nimic…
“Pentru ca procesul nostru de gandire este conditionat. Priviti ochii oamenilor de pe strada, sunt sedati si se plimba ca niste zombi. Priviri plictisite lipsite de “bucurie de viata” si fara o perspectiva a vietii. De aici incepe cruciada mea: oameni treziti-va, deschideti-va ochii, actionati inainte sa fie prea tarziu…”
“Am sa il sun pe actualul primar sa aud ce are de gand sa faca in legatura cu mesajul meu. Vreau ca el sa aiba o pozitie clara fata de organismele inalte in legatura cu ingrijorarea oamenilor . Ministerul Apararii, Ministerul de Interne, Departmentul Sanatatii, Ministerul Mediului… ei trebuie sa afle despre aceste ingrijorari ale noastre si ultraje . Nu doresc sa se ascunda aceste lucruri.
[…]
R: Imi imaginez oameni numindu-va nebun: “Domnul Vereecke a vazut lumina”
“Nu in fata mea. Si probabil nu pe la spatele meu deoarece am un CV solid si o imagine puternica. Majoritatea oamenilor isi aduc aminte de mine ca si filolog, primar si om de afaceri. Nu ca un visator ori nebun ci ca un sobru, critic si om de initiativa care cauta raspunsuri.
R: Doar pentru confirmare: nu sunteti sub un tratament psihologic in acest moment
(rasete) “Nu, ma simt psihic si mental sanatos. Dar trebuie sa admit ca daca as fi fost in present in consiliul local si cineva ar incepe sa vorbeasca despre linii albe pe cer, as intreba daca nu cumva Peter Vereecke e acolo."
Deasemenea, am primit prin email și alte informații care vin în sprijinul acestei teorii (mulțumim Dan Dumitru).
Dovezi aduse de un fost angajat - CHEMTRAILS - moartea din aer [un cetatean] Un fost angajat guvernamental a dat publicitatii acest film, in care se vede clar cum avioanele sint folosite pentru a spray-a in atmosfera acele chemtrails; atentie nu este vorba de exhaustia normala de la motoarele jet - aceste dare dispar de pe cer in 30sec - 1 min; in schimb acestea numite chemtrails raman cu orele si chiar zilele, formand niste nori lunguieti, care provin din extinderea acestor dare lasasate de avioane.
Aceste chemtarails contin saruri de bariu, aluminiu care se banuieste ca sint folosite la aplicatii militare in deflectia undelor radio si luminoase (ca un strat reflectorizant) iar in ele se introduc virusi, bacterii, microbi, fungi, diversi agenti biologici care sunt tesati pe populatie, etc. Dara ce se formeaza, este de fapt un polimer care se transforma intr-o plasa fina care se intareste in contactul cu aerul si astfel el ramane plutind in atmosfera, la mare inaltime, acolo unde este nevoie de aceste particule reflectorizante.
Va rog sa priviti filmul si vedeti aceasta activitate criminala si secreta a guvernelor lumii, cum ne imbolnavesc ei pe noi. Astfel au aruncat ei in lume gripa aviara, SARS, gripa porcina, etc. Mare atentie:
Aici este vorba de meteorologii germani care au descoperit aceste chemtrails-dare pe cer, care fiind radio reflectorizante le-au produs anomalii la instalatiile radar ce se bazeaza pe unde radio (asa le-au si descoperit). Astfel ca Asociatia Meteorologilor a dat in judecata departamentul armatei germane pentru a se cere dezvaluiri oficiale asupra acestui odios program secret:
Intr-un final aceste chemtrailsuri sunt recunoscute de guvernul SUA, ca fiind un program secret necesar de a lupta impotriva "incalzirii globale". Nu i-a autorizat nimeni si nimeni OFICIAL, nu stie intr-adevar ce efect au asupra mediului si oamenilor (ba da s-a descoperit, GROAZNIC! chiar ele produc efectul de sera, prin blocarea caldurii de la soare sa fie degajate in spatiu de stratul reflectorizant de radiatii).
Citeva spicuiri din comentariile de pe aceasta pagina
Este po problema foarte grava, cu consecinte pe care oamenii nici macar nu si le imagineaza.Se arunca in atmosfera pulberi de metale grele care au un triplu impact asupra oamenilor,animalelor si asupra mediului inconjurator: 1.Nu permir razelor solare sa se manifeste normal,le obtureaza accesul spre pamant, nu mai are loc fotosinteza in conditii normale si tot ceea ce se manifesta in directa relationare cu razele solare are de suferit. 2.Oamenii inspira acel “nor” chimic, de observat in ultimii ani explozia de afectiuni pulmonare si ale cailor respiratorii. 3.Ploile “infestate” otravesc efectiv mediul si panzele freatice afectand absolut orice cultura.
Cat mai multe poze, cat mai mlte dovezi, aceasta crima trebuie scoasa la lumina si varsata in fata autoritatilor.Multi dintre guvernanti habar nu au de ceea ce se intampla, insa unii stiu, mai stiu si multi din “structurili” noastre insa se oculteaza campania.Cum sa nu stie armata ce zboara pe cerul patriei si ce se arunca prin aer?!
Poze, cat mai multe poze din toate orasele,cu data, ora , minut si locatie.Foarte important. Agenda criminala condusa de elita planetei trebuie stopata sau diminuata si la noi in tara.
Mai multe (daca nu era deja suficient) despre chemtrails,pentru cei ce vor sa afle,se gasesc pe net....
- The Presidency Of Barak Obama Președenția lui Barak Obama
Iată că au venit din nou algerile pentru un nou președinte.
Dacă voi încă mai credeți că votul dumneavoastră contează în această societate totalitară de piață vă recomandăm să urmăriți și filmul de astăzi ca să înțelegeți că democrația este doar un concept utopic pentru a prosti mulțimea, așa cum a fost și comunismul și cum este orice alt concept , doctrină, sistem ... Este nevoie de o schimbare de conștiință, de perspectivă, de paradigmă, la nivelul maselor de oameni, sau măcar la nivelul unei mase critice de oameni , care, conform efectului celei de a 100 maimuțe (despre care am vorbit în articolul despre Creierul Global), să producă o schimbare în restul mulțimii, o trezire a bunului simț, a iubirii și a empatiei în sufletul oamneilor (căci asta este ceea ce lipsește lumii, cu adevărat).
"Schimbarea este trezirea inimii umanităţii. Această transformare a conştiinţei, cea mai mare înregistrată vreodată, a devenit vizibilă iniţial în anii ’60, iar de-atunci a luat proporţii.
Tranziţia este o transformare colectivă, constând din suma tuturor paşilor individuali făcuţi pentru a intra în Noua Realitate. Fiecare persoană, la vremea potrivită, trece mai departe spre un stadiu de conştienţă care aduce o altă perspectivă şi o cunoaştere ce izvorăşte din inimă. Când vor fi suficienţi oameni cu atenţia principală focalizată prin chakra inimii, atunci va apărea efectul «celei de-a o suta maimuţe" spun si cei de pe site-ul http://www.lucratorul-in-lumina.com/channels/101.htm.
Noi nu mai credem de mult timp în această democrație de fațadă ... în această mascaradă și bâlci nesfărșit al deșertăciunilor ... Pe afară e spoit gardul, înăuntru leopardul ...
Ați văzut vre-un candidat care să propună schimbarea completă a sistemului, care să propună de exemplu, renunțarea la bani sau la ierarhia priamidală, pe cineva care să vorbească de free energy, pe cineva care să demaște corupția evidentă la nivel global (în special în domeniul financiar), pe cineva care să condamne UE pentru neajunsurile imense aduse populației prin birurile împovorătoare și normele absurde care le impune dictatorial, cineva care să nu mai proslăvească democrațiile occidentale, cineva care să demaște conspirația religioasă, cineva care să demaște implicarea societățiilor și grupurilor oculte in viata politica, economica, religioasa, sociala a lumii, gen Bilderberg, Skulls and Bones, grupul de la Bohemian Grove, CFR, Comisia trilaterala, cineva care să arate legăturile de sânge ale celor aflați în vârful puterii mondiale, cineva care să vină cu o perspectivă asupra istoriei diferită decît cea oficială, cineva care să dezmembreze viziunea materialistă asupra lumii, cineva care să demaște conspirația OZN, cineva care să demaște conspirația uciderii lui JFK, cineva care are curaj să vadă conexiunea sionistă și iezuită, cineva care să demaște evidenta conspirație de la 11 septembrie 2001 și războiul contra terorismului care a urmat și care este încă în desfășurare, cineva care să demaște conspirația bolnavă aflată în spatele gripei porcine și a vaccinurilor, cineva care să se împotrivescă microcipurilor, cineva care are curaj să vorbească ceva contra sistemului impamantenit? Ati vazut pe vre-unul cu curaj, cu demnitate ? Poate doar Vadim a mai atins unele puncte, dar nici el nu dă semne cu adevărat că ar vedea dincolo de sistem, dincolo de putregai, dincolo de putere ... Poate că sistemul în care o putere, un grup de interese, un partid, e la putere ar trebui distrus și astfel să se redea astfel puterea maselor ... Mereu ne vine în gînd filmul "La Belle Verte", care oferă un model social excepțional ... Este un film care se merită văzut (câteva imagini au fost preluate și în filmul "De la servitute moderne", prezentat de noi pe blog zilele trecute. Sigur, o astfel de societate, ca cea din La Belle Verte nu poate fi realizată decît cu oameni care au un anumit de nivel de conțiință mai elevat. De aceea , schimbarea nu poate veni decît din interior .... Eckhart Tolle, Osho, Goenka, Neale Donald Walschcu ale sale Conversatii cu Dumnezeu și alții ne spun cum poate surveni această schimbare în interiorul fiecăruia dintre noi ... Dar cine îî ascultă?
În fine, legat de filmul de azi, vă prezentăm o descriere preluată de pe depindedenoi.ro:
"Mult aşteptatul nou documentar al lui Alex Jones dezvăluie frauda din spatele brandului Obama şi modul în care globalistii folosesc cea mai noua şi mai supusă marionetă a acestora, pentru a distruge ultimele rămăşiţe ale libertatii, Constituţiei şi economiei Americii.
Filmul expune agenda pe care Obama o pune in aplicare pentru a realiza un guvern mondial aliat cu o bancă mondială centrală conduse de globalişti susţinători ai maleficei teorii a eugeniei - plan menit să distrugă cel mai puternic stat din lume şi să-l inlocuiască cu o tiranie goală de conţinut.
Filmul expune modul în care Obama spune un lucru - pentru a-i face pe oameni să-l voteze - şi apoi cum adevăratul Obama face cu totul altceva. Intarirea statului poliţienesc, ascultari fără mandat, arestări secrete, perioadă nedeterminată de detenţie a cetăţenilor, tortură, război în Afganistan, război în Pakistan, toate au fost extinse sub administraţia Obama în ciuda promisiunilor sale ca le va desfiinţa."
Multumim din suflet Irinei Lungu, pentru extraordinara munca de traducere si postare a filmului.
Celelalte 13 părți pot fi accesate pe site-ul http://www.youtube.com/watch?v=p-70MZ_5gUg în stânga filmului. Daca subtitrarea filmului nu intra automat, e un buton cu CC care trebuie apasat, un buton ca o sageata in sus, in dreapta jos , a filmului.
După cum am promis, în articolul "De la știință la Dumnezeu" vă vom prezenta astăzi un al doilea documentar, în regia lui Peter Russell, un vizionar, care încă din 1983 a vorbit despre această conștiință globală de care puțini erau conștienți la acea vreme.
"O echipa care reuneste cercetatori din intreaga lume, inclusiv din Romania, incearca sa demonstreze ca forta gandurilor poate actiona in plan fizic. Initiat la Universitatea Princeton din New Jersey (SUA), proiectul este dezvoltat actualmente in 55 de locatii de pe Terra, intre care una se afla la Cluj.
Forta mintii
Proiectul Constiintei Globale (PCG) incearca sa demonstreze ca mintile umane se pot sincroniza si pot actiona coerent si simultan asupra lumii fizice, determinand modificari si efecte masurabile. PCG verifica astfel posibilitatea existentei unei constiinte de grup sau chiar a unei constiinte colective sau globale, care ar reprezenta un fel de superminte planetara. Constiinta colectiva se manifesta cu predilectie in cazul unor evenimente importante: conflicte majore (razboaie, revolutii), catastrofele naturale, accidente teribile, atentate, festivitati si ceremonii traditionale (Anul Nou), evenimente colective (demonstratii, rugaciuni pentru pace, vizite ale unor personalitati etc.) sau evenimente astronomice (eclipse de Soare si Luna, alinieri ale planetelor).
Concluzia cercetatorilor vine sa certifice o idee tulburatoare, veche de secole: aceea ca gandurile si trairile sufletesti pot influenta materia, realitatea fizica, si isi pot face simtita prezenta cat se poate de clar. In anii '90, ideea ca mintea umana poate influenta realitatea concreta a fost mult discutata in cadrul unor grupuri de avangarda, formate din oameni de stiinta si reprezentanti ai unor curente spirituale. Desi veche de cand lumea, jucand un rol esential in majoritatea doctrinelor spirituale, ipoteza a fost infirmata categoric de comunitatea stiintifica, deoarece pare sa contrazica legile fizicii si principiile fundamentale ale stiintei.
PCG este cel mai important proiect international de cercetare a unor posibile actiuni neconventionale ale mintii umane. Practic, telul sau este acela de a verifica daca - si in ce masura - mintile umane pot influenta realitatea fizica. In acest sens, a fost creat un sistem electronic, un generator de numere aleatoare, folosit ca "instrument de masurat". Cercetatorii au pornit de la ideea ca, daca mintea umana, gandul, poate influenta materia, atunci acest lucru ar trebui sa se "citeasca" in structurarea si Iordonarea secventelor de cifre generate de sistemul electronic.
Egg-ul romanesc
PCG a debutat in august 1998, la Universitatea americana Princeton, cu doua sisteme electronice, el extinzandu-se treptat in SUA si apoi in intreaga lume. Fiecare astfel de sistem, denumit pe scurt Egg, este format dintr-un generator de numere aleatoare (200 pe secunda, secvente de 0 si 1), cuplat la un calculator. In mod normal, in fiecare secunda se genereaza un numar egal de 0-uri si 1-uri, deci o proportie de 50% la 50%. In prezent, reteaua este formata din 55 de sisteme electronice interconectate, raspandite din Alaska pana in Noua Zeelanda.
Acestea, sincronizate dupa meridianul Greenwich (fostul GMT, numit mai nou Timp Universal, UTC), transmit in fiecare secunda datele in timp real, prin internet, catre computerul central de la Princeton. Unul din cele 55 de generatoare de numere aleatoare, primul din Europa de Est, se afla la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj, functionand in cadrul Institutului de Cercetari Experimentale Interdisciplinare. Denumit Egg.bellatrix.ro 1025, sistemul este conectat la computerul central de la Princeton din iunie 2002.
Pentru demonstratie au fost alese intervale de timp in care un numar cat mai mare de persoane, deci de minti si ganduri umane, se sincronizeaza si se interconecteaza, ca urmare a faptului ca se concentreaza asupra unui eveniment major, capabil sa determine o reactie emotionala colectiva. Analiza datelor, care se efectueaza simultan la Princeton si Amsterdam, arata ca, in minutele si orele care urmeaza producerii si mediatizarii unor evenimente majore, se constata intr-adevar o modificare a secventelor numerice generate de dispozitivele electronice, in sensul structurarii, deci al ordonarii lor. Din 1988 pana in ianuarie 2004, au fost nominalizate si analizate 163 de evenimente majore, cu o medie de circa 3 pe luna, printre care accidentul submarinului nuclear Kursk (12 august 2000), atentatele teroriste din 11 septembrie 2001, accidentul navetei spatiale Columbia (1 februarie 2003), inceputul bombardamentelor aeriene si sfarsitul razboiului in Irak (cu daramarea statuii lui Saddam Hussein, din 9 aprilie 2003), cutremurul devastator din Iran (26 decembrie 2003) etc.
Mintea colectiva
Analiza combinata a tuturor celor 163 de evenimente demonstreaza ca, indiferent de locul unde s-au produs ele, efectul observat este global. Asta inseamna ca factorul extern, care pare sa actioneze independent de distanta, afecteaza simultan toate Egg-urile retelei raspandite in lume. Totul se petrece ca si cum un fel de minte colectiva ar genera un camp la scara planetara, care afecteaza functionarea dispozivelor electronice din toata lumea. Colectivul de cercetatori condus de Roger D. Nelson, directorul proiectului, nu a reusit sa stabileasca inca suportul care transporta o astfel de informatie, dar specialistii au lansat ideea ca, atata timp cat Egg-urile sunt perturbate, este foarte probabil ca si alte dispozitive, instrumente si aparate electronice, la fel de sensibile, sa sesizeze factorul perturbator.
Analiza comparativa a rezultatelor inregistrate intr-o perioada de 5 ani a evidentiat un aspect interesant. Astfel, daca influentarea secventelor numerice generate de Egg-uri se pastreaza la valori ridicate in cazul evenimentelor pozitive, pasnice (festivitati, vizite, meditatii colective etc.) si chiar la evenimente tragice nepremeditate si imprevizibile (catastrofe naturale, accidente), dupa 11 septembrie 2001 si mai ales dupa razboiul din Irak, influentarea secventelor a scazut semnificativ in cazul evenimentelor dramatice premeditate (acte de razboi, atentate majore), estompandu-se total in anumite situatii.
Si cum modificarea secventelor este asociata cu impactul emotional al evenimentului asupra unui numar ridicat de minti umane, se ajunge la concluzia ca omenirea in ansamblu reactioneaza mai putin la actele de violenta extrema. "Aceasta tendinta poate indrepta lumea spre un nou mod de viata, in care violenta va fi considerata un lucru normal", explica profesorul Adrian Patrut, coordonatorul colectivului de cercetatori de la Cluj."
Mulțumim din suflet Cosminei pentru traducerea acestui documentar ...
P.S. Un exemplu care ne arată cam cum funcționează mintea globală este
"Efectul celei de-a 100-a maimuțe":
Efectul Celei de-a O Suta Maimuţe a fost făcut cunoscut de către biologul Lyall Wattson, în cartea sa «Lifetide» (Cursul Vieţii), apărută în 1980. El a relatat cum primatologii japonezi care studiau maimuţele macac în mediul lor de viaţă, în anii ’50, au dat de un fenomen surprinzător.
Cartea lui a fost dusă la bun sfârşit printr-o lucrare foarte inspirată a lui Ken Keyes, din 1981, numită « Efectul Celei de-a O Suta Maimuţe ». În ea, Ken Keyes a făcut un apel fierbinte pentru terminarea Războiului Rece şi politica sa de distrugere reciprocă garantată. Aici, în cuvintele lui Ken Keyes, este o descriere a elementelor- cheie ale Efectului Celei de-a O Suta Maimuţe.
“Maimuţa japoneză, Macaca fuscata, a fost observată în mediul ei natural, timp de 30 de ani.
“În 1952, pe insula Koshima, oamenii de ştiinţă au dat maimuţelor cartofi dulci, aruncându-i în nisip. Maimuţelor le-a plăcut gustul cartofilor dulci şi proaspeţi, însă murdăria de pe ei nu le-a plăcut.
“O maimuţă în vârstă de 18 luni, numită Imo, a fost observată cum a putut rezolva problema, spălând cartofii într-un izvor din apropiere. A învăţat-o pe mama ei această şmecherie. Colegii ei de joacă au învăţat această nouă modalitate şi le-au învăţat şi ei pe mamele lor.
“Această inovaţie culturală a fost preluată, rând pe rând, de către celelalte maimuţe, sub ochii cercetătorilor.
“Între anii 1952 şi 1958 toate maimuţele tinere au învăţat să spele nisipul de pe cartofii dulci, ca să îi facă mai buni la gust.
“Doar adulţii care şi-au imitat puii, au urmat această dezvoltare socială. Ceilalţi adulţi au continuat să mănânce cartofii dulci, murdari.
“Apoi a început să se întâmple ceva. În toamna lui 1958, un anumit număr de maimuţe Koshima spălau cartofii dulci – numărul lor exact nu este cunoscut.
“Să presupunem că, într-o dimineaţă, la răsăritul soarelui erau 99 de maimuţe pe insula Koshima, care au învăţat să-şi spele cartofii lor dulci.
“Să presupunem, în continuare, că, mai târziu în acea dimineaţă, a o suta maimuţă a învăţat să spele cartofi.
“Atunci s-a întâmplat!
“Către seară, aproape toţi membrii cetei îşi spălau cartofii dulci, înainte de a-i mânca.
“Energia adăugată de această a o suta maimuţă a creat cumva o breşă ideologică!
“S-a observat însă ceva.
“Un lucru extrem de surprinzător a fost că obiceiul spălării cartofilor dulci a trecut apoi peste mare.
“Coloniile de maimuţe din alte insule şi comunitatea de maimuţe de pe insula principală de la Takasakiyama au început să-şi spele cartofii dulci.
“Astfel, când un număr critic a achiziţionat o nouă cunoştinţă, această nouă cunoştinţă poate fi comunicată de la o minte la alta.
“Chiar dacă numărul exact poate să varieze, acest fenomen al Celei de-a O Suta Maimuţe înseamnă că doar când un număr limitat cunoaşte o nouă modalitate, ea poate rămâne în proprietatea conştiinţelor acestor oameni.
“Însă există un punct în care, dacă o singură persoană mai achiziţionează acea cunoştinţă, câmpul prinde atâta putere, încât această cunoştinţă poate fi preluată aproape de toată lumea!”
Iniţial, Lyall Watson a studiat şi asamblat povestea din dovezile lăsate de cercetătorii primatelor. Deoarece fenomenul i-a surprins atât de mult pe cercetători, ei n-au numărat câte maimuţe au fost necesare pentru a ajunge la acest efect. Aşa că Watson a propus un număr arbitrar, 99, şi a considerat că unul în plus, aşa-numita cea de-a o suta maimuţă, ar atinge masa critică de conştiinţă necesară pentru ca efectul să se declanşeze.
Noul model de comportament s-a extins spre majoritatea, însă nu spre totalitatea maimuţelor. Maimuţele vârstnice, mai ales, au rămas credincioase modelelor vechi de comportament, rezistând schimbării. Când noul model de comportament a apărut, dintr-o dată, în comunităţile de maimuţe pe celelalte insule, doar câteva maimuţe pe acele insule au prins noua idee. Cele mai receptive la idei noi au început să imite noul comportament şi să demonstreze în faţa celor tineri şi impresionabili. Astfel, au început şi ei propria lor cale spre eventualul lor efect al celei de–a o suta maimuţe.
Cum lucrează efectul celei de-a o suta maimuţe
Mecanismul acestei transferări a ideilor lucrează în acelaşi fel pentru maimuţe, ca şi pentru celelalte fiinţe conştiente. Noi trăim într-o atmosferă de minte globală. Creierul uman primeşte şi transmite, în mod constant, imagini şi informaţii către şi de la atmosfera mentală în care suntem cufundaţi.
Mintea globală, cunoscută şi sub denumirea dată de Jung, de “inconştient colectiv”, nu încetează să funcţioneze, din cauză că un număr mic de sceptici nu agreează efectele sale. Funcţionează la fel cum a funcţionat întotdeauna, pasând informaţia de la un individ la altul, pe baza frecvenţei lor comune de conştiinţă. Dacă maimuţele progresiste au avut o idee nouă, la fel au avut şi maimuţele progresiste de pe celelalte insule. Ele au rezonat pe aceeaşi frecvenţă a conştiinţei.
Invenţiile sunt făcute, adeseori, concomitent de inventatori care nu sunt în contact fizic unii cu alţii. De exemplu, în 1941, Les Paul a proiectat şi construit prima chitară electrică, chiar când Leo Fender, de la Instrumente Muzicale Fender, făcea exact acelaşi lucru.
Aţi avut vreodată o idee şi apoi aţi văzut alţi oameni exprimând sau utilizând acea idee? Probabil v-aţi spus “Hei! Eu m-am gândit primul la asta!” Ei bine, acesta este modul în care mintea globală lucrează. Este o atmosferă pe care o împărţiţi cu toate celelalte fiinţe conştiente, însă intraţi pe tema şi frecvenţa minţii care vă interesează mai mult.
Ce înseamnă asta pentru tranziţie
Când suficienţi oameni au trecut prin versiunea lor proprie a Tranziţiei spre noua conştienţă, atunci masa critică va fi atinsă şi, dintr-o dată, toţi vor deveni conştienţi de Noua Realitate şi valorile lor vor fi centrate pe inimă.
Aceasta este ziua când valorile centrate pe inimă vor deveni centrul gândirii obişnuite, la marea majoritate a oamenilor. Aceasta este ziua în care omenirea va începe să privească înapoi la ce s-a schimbat şi să realizeze că o enormă tranziţie a avut loc.
Dacă fiecare dintre vizitatorii acestui blog, care simt că îi ajută aceste informaţii, ar da de fiecare dată când intră aici măcar 10 bani (0.1 lei) ajutorul vostru ar fi minim, însă pentru noi ar însemna enorm.
O donaţie poate fi o modalitate mai profundă şi mai concretă de a mulţumi! Mai multe detalii AICI
APROAPE TOATE DOCUMENTARELE CU SUBTITRARE DE PE ACEST BLOG ŞI O MARE PARTE DIN CELE FĂRĂ SUBTITRARE POT FI DOWNLOADATE DE PE SITEURILE DE TORRENTE - pur si simplu cautati in google ("numele filmului" torrent download). Pentru cei care nu stiu să folosească torrentele le recomandăm să citeascăaici şiaici. Am mai făcut trimitere directă de unde pot fi trase filmele aici pe blog în secţiuneaDOCUMENTARE TRADUSE (Pe Scurt).Subtitrările se găsesc pewww.subs.rosau pewww.titrari.ro.
ECKHART TOLLE 'S Findhorn Retreat Continuam seria filmelor cu Eckhart Tolle, aducandu-va astazi in atentie, conferinta pe care a tinut-o ...
UTILE
PENTRU CEI CE SE PLÂNG CĂ SCRISUL E PREA MIC ŞI OBOSITOR LA CITIT LE RECOMANDĂM SĂ MĂREASCĂ CARACTERELE FOLOSIND CTRL++ ÎN MOZILA FIREFOX, IAR PENTRUINTERNET EXPLORERSE DĂ CLICK PEVIEW(ÎN PARTEA DE SUS A PAGINII) APOI TEXT SIZESI APOI SE SELECTEAZALARGESAULARGER. Şi deasemenea, am observat că adeseori nu se pot viziona clipurile video. Ele se încarca, dar nu rulează. Din câte am vazut problema apare doar în cazul folosiriiMozilla FirefoxsiOPERA, nu şi la utilizarea browser-uluiInternet Explorer,Safari sauGoogle Chrome.
Aceasta sintagma "FreeYourMind" ne-a fost inspirata de replica lui Neo din filmul Matrix cand acesta incerca sa sara pentru prima oara de pe un bloc pe altul.
Se pare, ca si noi, suntem sclavii credintelor noastre, sclavii mintii noastre, sclavii conditionarilor si prejudecatilor noastre.
Multi maestrii ne-au aratat ce inseamna sa fim liberi.
E cazul sa ne trezim si sa le urmam exemplul ...
Deasemenea numele blogului FYMaaa (fymaaa.bloggspot.com) nu este pus intamplator. Pe langa faptul ca FYM este extras din FreeYourMind cei 3 de a au rolul de a face din FYM o expresie accentuata, si anume Fii Măăă! O portita de a iesi din Matrix este sa urmaresti sa fii prezent, aici si acum, sa ai prezenta de spirit cum s-ar spune ... sa fii aici si acum prezent in actiunile tale sa nu intri pe pilot automat mereu si mereu.Chiar si acum cand citesti randurile astea sa urmarersti sa fii prezent, nu pierdut in speculatii mentale, nu in trecut, nu in viitor, ci aici. Esti? Sunt multe de discutat si o sa o mai facem in bloggul acesta. Pentru moment hai sa FYM!