ACEST BLOG ESTE PRODUSUL UNEI MUNCI COLECTIVE, DEPUSE CU PASIUNE, CU INTENȚIA DE A CONTRIBUI LA AJUTORAREA ROMĂNILOR DE PRETUTINDENI (ŞI NU NUMAI), DE A LE PREZENTA REALITATEA LUMII IN CARE TRĂIM. SUNTEM O ECHIPĂ A CĂREI PREOCUPARE ESTE ADUCEREA LA LUMINĂ A ACESTOR INFORMAȚII CENZURATE ȘI CARE S-A GÂNDIT SĂ OFERE ROMÂNILOR DIN ÎNTREAGA LUME O OCAZIE, SĂ PARTICIPE ȘI EI CUMVA, FIE ȘI CU O CONTRIBUȚIE MODESTĂ, LA ACEST PROIECT, PRIN CARE ECHIPA ACESTUI BLOG, SA-ȘI POATĂ PERMITE REZERVAREA DE TIMP ȘI ATENȚIE ÎN CONTINUARE, PENTRU ADAPTAREA, COLECTAREA, CATALOGAREA, COMENTAREA, ENCODAREA, ÎNCARCAREA PE NET ŞI NU ÎN ULTIMUL RÂND, TRADUCEREA CÂT MAI MULTOR DOCUMENTARE PREŢIOASE PE ACESTE TEME ALTERANTIVE (INVITAŢIE PE CARE O FACEM TUTUROR) .
PÂNĂ ACUM NOI AM FACUT-O (SI O VOM FACE ȘI ÎN CONTINUARE) DIN PURĂ PASIUNE ȘI VOLUNTAR, DAR AM CONSIDERAT TOTUŞI, CĂ UN ASTFEL DE AJUTOR ESTE POATE, CEL MAI EFICACE, UMAN, PRACTIC ȘI MODEST DE OFERIT, PENTRU CA ACEST PROIECT SĂ IA AMPLOARE ȘI SĂ ÎMBOGĂȚIM VIDEOTECA CU ALTEZECI SAU CHIAR SUTE DE FILME SI DOCUMENTARE NOI, DE ACEAST FEL, SUBTITRATE ÎN ROMÂNĂ. DACĂ SIMȚIŢI CĂ ACESTE INFORMAȚII MERITĂ CUNOSCUTE ȘI POT AJUTA ACEASTĂ LUME, O ASTFEL DE OCAZIE ESTE LA ÎNDEMANA TUTUROR, AICI ŞI ACUM, OFERIND UN SUPORT CELOR CARE PUN LA DISPOZIȚIE ACEASTA PLATFORMA DE EXPRIMARE, COMUNICARE ȘI INFORMARE. MULŢUMIM DIN SUFLET! BUTONUL PENTRU DONAȚII ESTE MAI JOS!
DONAŢI AICI
DONAŢI ÎN CONTUL BRD
De asemenea se mai pot face donaţii în contul deschis la BRD (BRD - Groupe Societe Generale S.A.) numărul : IBAN RO50BRDE240SV94928982400 . Din câte ştim, dacă se depun banii direct la sucursalele BRD nu este necesar decât contul SV94928982400 (initialele detinatorului contului sunt P Ş M ... dorim să ne păstrăm anonimitatea şi la banca este suficent să daţi contul, dar ca să fiţi siguri că ajunge la noi puteţi să întrebaţi dacă iniţialele deţinătorului contului sunt P Ş M).
FABRICA DE SCLAVI – Episodul 3
-
FABRICA DE SCLAVI – Episodul 3 In loc de introducere: „Ceva trebuie sa ia
locul guvernelor, iar puterea privata mi se pare o institutie potrivita
acestui ...
Medicamente care ucid
-
* Romania este, si la capitolul medicamente, un "sat fara caini", un
maidan pe care vin si se joaca cu sanatatea si viata "prostimii" sute si
sute de
fabr...
Pistis Sophia
-
”Povestea misterioasa a manuscrisului care face obiectul acestei carti ar
fi ea insasi de ajuns pentru a incita la lectura. Dificultatile pe care
le-au int...
Siesta Weekend – 28 ian 2012 (audio)
-
Pentru ca a fost soare la Bucuresti, am ales muzici una si una, in Siesta
Weekend de astazi. Te invit sa asculti mai jos. Poti apasa butonul de next
pentru...
Blestemul AURULUI!
-
Am întâlnit oameni extrem de bine situați financiar (nu cinstit fiindcă în
România nu ai cum să faci milioane de euro cinstit) care se plângeau că și
abund...
-
*Tehnocalips: seductia fatala a second life-ului *
Partea noastra divina, luminoasa si calda este bine structurata in
structura ADN-ului si poarta denum...
Tai Chi
-
Ieri m-am filmat facand Tai Chi.
Prin Tai Chi iti cresti energia din corp si realizezi diferite reglari.
Este o forma de meditatie dinamica in care atent...
Stiri scurte: 28.01.2012
-
- Pentru a nu se “alarma populatiile” si a “rezolva” problema contaminarii
radioactive, guvernele din lume au ridicat nivelul de admisbilitate al
radiatiil...
ACTA – Ce și cum ne amenință libertatea
-
Ne aflăm într-o criză creată prin existența propriului sistem în care
trăim. Oameni din lumea întreagă o duc din ce în ce mai greu, iar clasa
mijlocie e pe...
Interviu cu Dr. Bruce Lipton
-
Va prezint doua interviuri ralizate de Cristian Muresanu, realizatorul
emisiunii "Stiinta si cunoastere" de la TVR Cluj cu Bruce Lipton, autorul
cartilo...
McDonald's isi bate joc de noi
-
McDonald’s pierde un “razboi” important. Bucatarul Jamie Oliver scoate la
iveala un detaliu socant
[image: burger]
*De ani de zile bucatarul Jamie Oliver...
Kryon MAREA SCHIMBARE ASA CUM A FOST PREZISA
-
Salutari dragii mei, Eu Sant Kryon din Servicul Magnetic. Procesul a
inceput si noi am vorbit despre acesta de multe ori.
REVIZIA - MAREA SCHIMBARE ASA C...
RECLAMA - TIGARA ELECTRONICA !
-
“Omule, ai aproape 20 de ani de fumat. Nu iti mai ajunge, acum, pe bune?
Tusesti ca un magar in fiecare dimineata, umpli wc-ul de flegme. Sa fim
seriosi....
Traian Basescu vs. Vladimir Voronin
-
Mihai Sultana Vicol Preşedintele Traian Băsescu, în momentele critice
pentru poporul român, dovedeşte că nu este un om de stat. Nu are
verticalitatea şi cu...
Noua margarina
-
E tot otrava. Bineinteles, acest lucru este parerea mea de autodidact
pasionat de nutritie. Parerea celor platiti sa ti-o vanda poate fi cu totul
alta, de ...
Despre miracole mici si suflete mari
-
Astazi am sa va prezint o poveste pe care am urmarit-o cu lacrimi in ochi
si cu certitudinea ca in fata mea se vorbeste despre un miracol. *Nu un
miracol d...
Hidosul ca o curva virgina
-
Vai, hidosule, ce sa ne mai facem, cum sa ne mai dam ochii peste cap si sa
mai luam bani de la udrea ca sa-l pupam pe base-n bas, vaaaai, cuuuui
laaaaasi t...
Percy Schmeiser - David contra Monsanto
-
"Cele mai mari 10 firme legale antitrust din Statele Unite ale Americii au ajuns în instanţele federale, acuzând Monsanto de crearea unei conspiraţii la nive...
O stranie intalnire nocturna
-
Acest caz a fost prezentat de catre Keith Basterfield, intr-un numar al
revistei UFORAN (UFO Research Australia Newsletter).
Dl. Harris, in varsta de 35 de...
Merita incercat !
-
Buna ziua, L a sfarsitul lunii mai 2011 faceam cursul Silva Ultramind ESP.
Minunat. Impresia a fost puternica si imi dovedise ca era sfarsitul
cautarilor ...
Cultura de securitate si comunicarea
-
Dupa ezitari indelungate si absolut nejustificate, autoritatile romane au recunoscut, in fine, necesitatea unei temeinice culturi de securitate.Knowledge is ...
Busola sufletului
-
Pentru a face trecerea de la sinele fals, la adevarata natura, este
esential sa renunti la trecut si sa te ierti pe tine insuti. Altfel,
continui sa acum...
De ce-i mai bine sa fii in strada cand se-ntampla
-
Realizeaza oare cineva ce-nseamna niste proteste serioase in termeni de
soft power si cat poate sa-nsemne asta pentru imaginea Romaniei peste
hotare? E vo...
Lansarea portalului "Universul Cunoașterii"
-
Universul este fluid. Este într-o continuă schimbare. Nu cred că se mai
îndoiește cineva de acest lucru. Iar noi oamenii trebuie să “ținem pasul”
cu el.
N...
-
*Aici e locul unde puteți posta comentarii referitoare la acest portal sau
alte sugestii pentru o cât mai bună funcționalitate a acestuia.*
*Succes în căută...
21.12.12
-
21 decembrie 2012
Că să fie și un articol despre 21 decembrie 2012, mai ales că așa-i trendul
și mai ales că doar ce am intrat în acest an, voi spune și ...
Legea Rezonantei (cum să ne facem viaţa mai bună)
-
În acest film documentar, cercetătorul Gregg Braden, împreună cu mai mulţi
oameni de ştiinţă, explică una din legile fundamentale de funcţionare a
Univer...
LA MULTI ANI!
-
Un An Nou minunat si binecuvantat, plin de pace, armonie, lumina, iubire,
intelepciune, multa sanatate si abundenta infinita. Un an al realizarilor
si...
La Multi Ani!
-
Nichita Stanescu spunea teribil de bine “omul este ceea ce isi aduce aminte
despre sine insusi ca este”.Se intampla ca de multe ori, noi, oamenii, sa
ne a...
Iubiti Prieteni,
-
Iubiti Prieteni, Va multumesc pentru dragostea cu care m-ati insotit in
2011, pentru gandurile, iincurajarile si observatiile voastre. Multumesc
pentru mi...
CELE MAI CITITE ARTICOLE (update dec 2011)
-
Results 1 - 100 of 937 Page 1 of 10 View Daily Popular Posts Results
per-page: 10 | 20 | 50 | 100 Cum sa vezi filme 3D acasa. (17410)
Prezicerile lui Nos...
La final de an
-
Anul care se incheie a fost un an bogat in evenimente iar anul care urmeaza
se anunta cel putin la fel de interesant.
Celor care azi impodobesc bradul si m...
Sarbatori fericite si un An Nou verde
-
Ne apropiem cu pasi repezi de Sarbatori si de sfarsitul acestui an care
ne-a adus din nou impreuna in dorinta de a schimba Romania si de a o face o
tara ma...
Concluzii -> Privire in viitor (Sferele de Lumina)
-
Dragi cititori,aici se incheie seria de insemnari selectionate din ultimul
material transmis de Sferele de Lumina (The Founders), prin Sal Rachele,
catre o...
Expozitia de pictura Sarmizegetusa 2011
-
*In perioada 16 noiembrie - 11 decembrie, la Muzeul National de Istorie a
Romaniei este deschisa expozitia de pictura Sarmizegetusa 2011. Expoziţia
care ...
Test national de urgenta
-
Acum cateva zile, pe *9 noiembrie 2011* , in SUA, s-a facut pentru *prima
oara in istorie *un test la nivel national prin care pre...
Contract de 11 zile la Hammerfest.
-
Mi-am desfăcut o bere ARCTIC, căci doar pe-aici, ECUATORIAL nu se găsește
și mă pun acum la masă să vă trimit câteva rânduri din vârful hărții.
Sunt pentru...
Educatie sexuala
-
Educaţia sexuală: ceva de care copii noştri au nevoie. Educaţie sexuală:
ceva care, poate că ar trebui să se predea în şcoli. Educaţia sexuală şi
viaţa sex...
Aparatul lui Uriel in Dacia - Adina Mutar
-
Aparatul lui Uriel in Dacia
August 5, 2011 · 04:34 | Autor: Adina Mutar
*In cartea „Aparatul lui Uriel”, doi cercetatori britanici au reconstituit
„compu...
AWIL Magazine VI
-
History, art, science, politics, all categories in which man can place his discoveries and thoughts all tied together by the need of knowing and understandin...
Lipsa sarii din sânge…
-
Vă dezvăluim azi o taină ţinută cu mari eforturi şi mulţi bani departe de
urechile şi ochii „prostimii”… Excesul de sare, zahăr şi grăsimi, dăunează
grav s...
Ziua in care am murit
-
Caldura sufocanta colabora cu oboseala adunata pentru a distruge orice urma de liniste...Tremurand din toate incheieturile si in lipsa alternativelor decizia...
Conspiratia Sunetelor 432hz vs 440hz – Bob Marley !
-
Dovada incontestabila ca exista o conspiratie a sunetului 432hz vs
440hz-Bob Marley Sunetul şi muzica sunt constituite din vibraţii, cu cat
mai multe vibra...
Legea Atractiei si Dreptul Divin
-
Despre Legea Atractiei s-a mai scris, despre Dreptul Divin de asemenea;
aici vreau sa dovedesc ca nu pot exista separat. Practic toate realizarile
noastre ...
Despre dorinte...
-
Discipolul spuse maestrului său: “Am petrecut mare parte a zilei gîndind ce
nu ar fi trebuit să gîndesc, dorindu-mi ce nu ar fi trebuit să-mi doresc şi
făc...
Zeitgeist 3
-
___________________________________________________________ Natura umană O
viziune deterministă asupra vieţii, înrădăcinată în biologie şi genetică,
spune ...
INITIERI REIKI
-
**
* *
*Consider ca atat timp cat e in discutie revenirea omului la capacitatile
psihice si fizice de la inceputul Creatiei, este de datoria orica...
PREZENTARE VILĂ
-
*VILA *** TRANSYLVANIAN INN*
*OFERIM:*
*Camere Restaurant Si Sala de Conferinte
*
Vila *** Transylvanian Inn este situata pe o colina in zona Branului,...
Asteroidul Indonezian
-
*Asteroidul Indonezian*
[image: Asteroidul Indian]
*Incercati sa va imaginati:* Un Asteroid cu diametrul de 10 metrii loveste
Pamantul si explodeaza in ...
So? Let it rain...
-
si cica:
"Nu vreau sa fiu amabil. nu vreau sa iti zambesc. e plin de oameni
cumsecade si de escroci decenti, moralisti perfecti. zambetu-i pretext.
apar...
MAREA CONSPIRATIE A GRIPEI
-
VACCINARI OBLIGATORII IN FRANTA
Guvernul francez va cheltui aproape un miliard de euro pentru un program de
vaccinare obligatorie in aceasta toamna. Pot...
Proiect "Guvernare 2.0"
-
Va propun o alternativa la sistemul de guvernare actual. In primul
rand voi incepe prin a scoate in evidenta de ce sistemul actual este
ineficient.
...
-
La data de 16 mai 1980 scriitorul Marin Preda a fost gasit mort, in camera
lui de creatie de la Palatul Mogosoaia, datorita "asfixiei mecanice",
conform re...
Obama’s Yes-We-Can War: More Troops to Afghanistan
-
By Mark Thompson / Time Afghanistan became President Obama’s war on
Tuesday, when he ordered two more U.S. combat brigades into the fight. He
will send 17,...
Unde Mintea Şi Materia Se Întâlnesc
-
WHERE MIND AND MATTER MEET
(THE NEW BIOLOGY - By Bruce Lipton Ph.D)
UNDE MINTEA ŞI MATERIA SE ÎNTÂLNESC
(NOUA BIOLOGIE - de Bruce Lipton)
Un documentar de n...
Puterea conditionarii
-
Sunt tot felul de lucruri in jurul nostru pentru care nu cunoastem nume sau
nu avem cuvinte potrivite. Ai invatat doar un alfabet de 26 de litere.
Tribul P...
-
program TV : OTV
data : 02/05/2010
subiect : *Plimbare printre florile din grădina scriitorului - discuţii
despre diverse teme: grădina, viaţa scriitorulu...
Dacă fiecare dintre vizitatorii acestui blog, care simt că îi ajută aceste informaţii, ar da de fiecare dată când intră aici măcar10 bani (0.1 lei)ajutorul lor ar fi minim, practic insesizabil pentru ei, însă pentru noi ar însemna enorm. UN GEST MIC PENTRU EI, UN AJUTOR URIAŞ PENTRU NOI! O donaţie poate fi o modalitate mai profundă şi mai concretă de a mulţumi! Mai multe detaliiAICI
ATENŢIE!
Site-ul IESIREA DIN MATRIXfymaaa.infoNU NE APARŢINE!Acela este un site care copiaza in proportie de 95% articolele noastre. Restul e de la ei.
AVERTISMENT !
Acest blog conține o cantitate uriașă de informații care pun la grea încercare ideeile pe care le avem despre realitate, prejudecățiile legate de lumea în care trăim, concepțiile fixe, rigide, în special viziunea materialistă asupra lumii. Aceste informații sunt PILULA ROSIE.
(Vezi filmul MATRIXca să înțelegi ce vrem să spunem).
Te avertizăm să nu mergi mai departe în explorarea acestor informații, dacă ești mulțumit de lume așa cum este ea, cu bune și rele și nu vrei să se schimbe mare lucru, sau dacă ești prea dependent de sistemul actual așa cum este el, iar paradigma oficială, sistemul de credințe comun acceptat, ți se pare ok. Dacă simți că viața ta așa cum este acum, adaptată acestui sistem îți oferă siguranță și confort sau dacă simți că aceste informații te tulbură mult mai tare decât poți suporta (unii oameni nu pot face față din punct de vedere emoțional unui alt adevăr legat de lumea în care trăim și pot înnebuni), oprește-te aici, te rugăm frumos … Acest blog nu este pentru tine!
Dacă totuși preferi să mergi mai departe, îți reamintim că nu trebuie să-ți fie teamă de nimic. Viața este veșnică, cine ești tu cu adevărat este veșnic și orice experiență trăită este doar o încercare pe calea către Eliberare (Mântuire). Din perspectiva nivelului suprem de percepție (DIVIN, UNIVERSAL, TRANSCENDENT) NU EXISTĂ NICI BINE NICI RAU ABSOLUT, ci doar CONȘTIINȚĂ OMNIPREZENTĂ ÎN TOT ȘI TOATE, în mine și în tine și chiar și în lucrurile aparent lipsite de viață (VIAȚA ESTE OMNIPREZENTĂ, IN FIECARE ATOM, IN FIECARE PARTICULĂ, ÎN FIECARE STRING, ÎN FIECARE CUANTĂ ENERGETICĂ ȘI CHIAR ȘI ÎN VIDUL/PLENUUMUL COSMIC) conștiință care face diferite alegeri pentru ca în acest fel să experimenteze tot ceea ce poate fi experimentat.
Ceea ce se expune pe acest blog nu reprezinta adevaruri supreme ci doar niste puncte alternative de vedere, ce pot fi cercetate mai departe de cei interesati. Nu suntem autoritati in nici un domeniu, dar consideram ca avem dreptul la o opinie! Nu ne credeti pe cuvânt! Suntem doar nişte masageri ! Unele articole şi documentare pot fi mai mult sau mai putin distorsionate , intentionat sau nu (de autorii lor). Cercetati, cercetati si iar cercetati! ÎN CIUDA APARENȚELOR, PERIOADA ACTUALĂ ESTE FOARTE INCITANTĂ ȘI TOTODATĂ, IDEALĂ PENTRU A TRĂI PE ACEST PĂMÂNT! - text inspirat de cartea Secretul Suprem de DAVID ICKE
Profităm de timpul scurt pe care-l avem la dispoziţie astăzi, pe net, pentru a mai publica un nou articol, în care să semnalăm apariţia a încă 3 noi emisiuni de DINCOLO DE LIMITE ...
Emisiunea poate fi urmărită atât live, pe internet direct, de pe site-ul Televiziunii Actual TV , sau, cei din zona Piatra Neamţ, care doresc, o pot urmări şi la televizor, de la ora 21 în fiecare vineri si in reluare duminica de la ora 19 si deasemenea mai poata fi vizionată, pe blogul Dincolo de limite - Beyond The Limits http://www.dincolo-de-limite.blogspot.com/ si pe blogul nostru (atunci cand vom fi in fata calculatorului sa putem mentiona asta) ... În măsura timpului disponibil vă vom ţine şi noi la curent cu noile apariţii şi alte noutăţi legate de această emisiune.
Le mulţumim şi pe această cale realizatorilor emisiunii, în special lui Gabi Vasilescu pentru reclama care ne-o face prin nominalizarea blogului nostru la sfârşitul emisiunilor, desi aportul nostru este doar de natura inspiratională, deci practic, nesemnificativ. Emisiunea 4 - din 28.08.2009 - Misterele din Egypt.
Emisiunea 5 - din 4.09.2009 - Dezvaluiri OZN
Anul acesta a constituit momentul in care interesul umanitatii fata de fenomenul OZN a fost determinat de numarul mare al aparitiilor misterioase care a atins in unele locuri un numar record.
Deasemenea anul aceste reprezinta si anul in care sau facut si se fac dezvaluiri oficiale despre cazuri OZN de catre mai multe guverne printre care SUA, Brazilia, Marea Britanie, Rusia si Uruguay.
In aceasta editie incercam sa va prezentam o mica parte din dezvaluirile oficiale cat si o parte din "Proiectul Dezvaluirea" (Disclosure Project) initiat de Dr. Greer.
Vezi mai multe video din Film Emisiunea 6 - din 11.09.2009 - Geometria sacra - Floarea vietii, a lui Drunvalo Melchizedek.
Cum, când, unde a apărut astrologia? Cum, când si unde a început omul să creadă că Soarele, Luna şi planetele vizibile îi influenţează caracterul şi viaţa, sănătatea animalelor sale, calitatea recoltelor sale, vremea – de fapt, orice aspect al vieţii pe Pământ?
In aceasta editie se face o mica incursiune in lumea astrologiei si deasemenea se prezinta si un scurt discurs legat de Geometria sacra - Floarea vietii, a lui Drunvalo Melchizedek.
Mulţumim prietenilor de la blogul Dincolo de limite, că ne-au semnalat apariţia acestui interviu deosebit, tradus ... Am constatat cu plăcere, că este tradus de Niculae George Pion ... Te felicităm prietene pentru revenirea în forţă, cu această traducere ...
"David Wilcock este unul din mulţii oameni interesanţi ce desfăşoară o încercare serioasă de a explica schimbările rapide ce afectează lumea de astăzi. Deşi controversat, perspectivele sale sunt foarte bine gândite, profunde şi susţinute de o mulţime de date ştiinţifice.
David vorbeşte despre Înălţare şi "Inversarea" energetică, o schimbare care, conform lui Wilcock şi mulţi alţii, precum Gregg Braden, implica nu numai oamenii ci şi planeta, sistemul solar şi chiar Galaxia însuşi. " - un articol preluat de pe blogul Dincolo de limite
David Wilcock este considerat o reîncarnare a lui Edgar Cayce si este uluitoare asemanarea dintre cei doi:
Un articol interesant, pe tema interviului de astăzi, am descoperit pe site-ul www.calificativ.ro:
"Un plan stiintific al Inaltarii de David Wilcock
dupa cum i-a fost prezentat lui Wynn Free
Ca preambul pregatitor pentru aceste informatii, David a inceput cu Povestea Creatiei. Putem sa o credem sau nu. Cu siguranta nu poate fi dovedita" in mod obisnuit. Dar, va sugeram sa va abtineti de la orice judecata pana cand nu ati terminat de citit si absorbit realitatile stiintifice absolut incredibile si demonstrabile care au loc in Sistemul Solar si pe planeta Pamant.
Multe surse, inclusiv Ra, Edgar Cayce si altii, spun ca Unimea, in principal, se plictisise si se simtea singura. Avea nevoie sa faca ceva. Avea nevoie sa creeze. Nu se simtea completa doar avand permanent aceasta constienta unificata.
Asa ca, a conceptualizat ideea de a se rupe in toate aceste parti, stiind ca partile vor putea sa se dezvolte dupa propria lor vointa, luand propriile decizii. Aveau sa se intample lucruri pe care Unimea nu le putea inca intelege sau cuprinde. Partile urmau sa aiba esentialmente propria capacitate creativa. Urmau sa fie co-creatori.
Marele Plan era ca, la sfarsit, dupa ce acest intreg ciclu de evolutie universala se va fi incheiat, toate partile care au evoluat de sine statator isi vor recunoaste independent Constienta Divina, vor renunta la separare, vor imbratisa Unitatea si se vor intoarce la intregul Unimii. Unicul Creator va fi mult imbogatit ca urmare a tuturor acestor minunate acte de creatie care au rezultat din trecerea de la Unul la mai multi si inapoi la Unul.
Asa evolueaza Dumnezeu, care nu este o fiinta statica ce doar sta pe loc si asteapta ca toti sa il ajunga din urma. Dumnezeu experimenteaza evolutia impreuna cu noi.
Galaxiile au fost primele fiinte
Intelegerea mea este ca primele manifestari ale lui Dumnezeu ca fiinte separate sunt ceea ce noi numim galaxii.
Fiecare galaxie este asemeni unei persoane. Universul este compus din multe miliarde de galaxii, asa ca ar putea fi echivalentul a mai multor persoane de pe mai multe Pamanturi, ceea ce nu este greu de inchipuit.
Fiecare dintre aceste galaxii este capabila sa dea nastere din sine unui intreg sistem de stele. Fiecare dintre aceste stele este echivalentul unei fiinte si este capabila sa nasca planete, care la randul lor reprezinta fiecare cate o fiinta.
Si, una dintre aceste planete este posibil sa fie populata cu viata inteligenta.
Asa puteti intelege cu adevarat ideea ca Universul este o Fiinta Suprema si ca exista diverse niveluri de fiinte care descind din aceasta Unime. Fiinta primara cu care ne putem identifica noi, cei de pe Pamant, ar fi Galaxia. Ra se refera la Galaxie ca Logos. Galaxia noastra are o personalitate, un mod personal de abordare a modului in care isi va crea fiintele constiente care vor evolua si se vor intoarce la Constienta Dumnezeu.
Modelul de evolutie al Galaxiei noastre este acela de a produce fiinte umane si toate stelele ei sunt acordate in mod precis la lungimea de unda a energiei necesare pentru a asigura ca acest lucru se intampla de la sine, prin fizica naturala a situatiei.
Sa incerc sa va explic asta in termeni stiintifici.
Galaxia si rezonanta armonica
Stim ca Soarele pompeaza activ unde spirale de energie care conduc planetele si lunile pe orbitele lor. Atat legea lui Bode, cat si noile teorii ale Rezonantei Stoneking arata ca planetele sunt pozitionate respectand proportiile naturale muzicale diatonice una fata de celalata. Primul sistem planetar extrasolar care a fost descoperit vreodata, care era amplasat in jurul pulsarului B1257+12, pastreaza aceleasi proportii. Fenomenul proportionalitatii vine in sprijinul ideii ca fiecare stea pompeaza unde de energie care creeaza sisteme planetare similare, pentru ca acest gen de rezonanta nu ar putea fi cauzat, in mod evident, de aglomerari aleatorii de gaz si praf.
Asadar, ca si in cazul principiilor hologramei sau fractalilor, in interiorul undelor mai mari ce pornesc de la Soare sunt unde mai mici si mai subtile. Acestea se bazeaza pe aceleasi principii muzicale. Si toate se ramifica si devin din ce in ce mai mici si mai mici.
Galaxia este acordata" sa formeze ADN
In sistemul planetar optim, in care nu exista cataclisme majore sau intreruperi, exista o distanta specifica de la Soare la care undele spirale cele mai mici vor aduna materialele naturale ale planetei pentru a forma moleculele ADN ale vietii. ADN-ul este unda si unda este ADN.
Poate parea ridicol ca ADN-ul este format in procesul evolutiei planetare, dar acest lucru poate fi efectiv demonstrat prin ceea ce este cunoscut sub numele efectul ADN Fantoma. Dr. Valentin Poponin a pus intr-un tub ADN si a trimis unde laser prin el. Spre marea lui mirare, a observat ca ADN-ul, practic, a captat lumina si a facut-o sa se miste in spirala prin helix ca si cum ar fi fost un cristal. Chiar si mai uluitor: cand dr. Poponin a scos ADN-ul, lumina a continuat sa se miste singura in spirala!
Ar fi, desigur, imposibil ca lumina sa poata forma un helix ADN, cu exceptia cazului in care lumina ar deveni acordata armonic la anumite frecvente naturale existente in energia spatiului care o inconjoara. Mie asta imi spune ca energia luminoasa spiralata a ADN-ului a fost acolo de la inceput si ca moleculele fizice pur si simplu s-au organizat in jurul energiei spiralate o data ce planeta s-a aflat in pozitia de frecventa adecvata. Galaxia este "acordata" sa formeze ADN uman in sistemul planetar ori de cate ori are ocazia.
Teoriile lui Darwin sunt infirmate
Teoria evolutiei speciilor este infirmata, pentru ca molecula de ADN este mult prea complicata pentru a fi rezultatul unor mutatii naturale. Dr. Crick, unul dintre descoperitorii initiali ai moleculei de ADN, a dovedit ulterior matematic ca este absolut imposibil ca evolutia sa inceapa macar sa produca ADN in intervalul scurt de existenta al planetei noastre .
Urcam" energetic
Asa ca, acum trecem intr-o noua pozitie. Expertii in microbiologie ne spun ca 97% din ADN-ul nostru este aparent neutilizat, dar mi s-a spus ca din ce in ce mai mult din lant se deschide pentru acei care sunt capabili sa gestioneze noua, a patra, structura de densitate a energiei. Acesti oameni s-ar putea sa nu arate fizic diferit, cu toate ca pot fi mai atragatori la modul subtil, dar in interior vor dezvolta mai profund emotia, perceptia, intuitia si senzitivitatea.
Unii dintre tineri ar putea dezvolta chiar telekinezia sau abilitatea de a vedea mortii. Multi altii isi dau seama ca, deja, corpurile lor nu mai tolereaza mancaruri cu vibratie joasa si au pofta sa manance diete bogate in fructe si legume proaspete si organice.
Pe masura ce va indepartati de steaua-mama, planeta intra in contact cu energii vibrationale diferite si va sustine viata la densitati superioare.
Dupa cum explica Ra, exista opt densitati majore, organizate intr-o Octava. Este acelasi lucru cu a canta gama diatonica pe clapele albe ale pianului. Octava poate fi impartita intr-un sistem de 13, ceea ce este similar cu a folosi toate clapele pianului, si pe cele albe, si pe cele negre, cantand gama cromatica. Sunt multe densitati in interiorul densitatilor. Fiecare dintre aceste frecvente vibrationale corespunde unui anumit plan al existentei - si/sau unui anumit nivel al constientei.
O alta invatatura a lui Ra este ca toti oamenii au Sine Superior, un Sine ce se va incarna in a sasea densitate, care le ghideaza viata si incarnarea lor fizica viitoare. Sinele Superior spune, in principiu: Uite, stiu ca vei evolua si vei deveni eu. Ma uit inapoi in trecutul meu, la mine, dar stiu si ca tu ai liber arbitru. Nu stiu neaparat toate alegerile pe care le vei face in fiecare zi pentru a ajunge in cele din urma sa fii eu, cel care sunt acum, aici. Asa ca te voi ajuta sa ajungi aici. Iti voi arata cum sa ajungi in acest punct. Iti voi arata cum sa ajungi unde sunt stiind ca eu sunt cel care evolueaza."
Acestea sunt visurile.
Natura si scopul visurilor
Visele reprezinta un mesaj la nivel foarte inalt, distilat, din partea Sinelui Superior, care ajunge la individ prin intermediul limbajului metaforei. Nu conteaza daca iti intelegi sau nu visurile cu mintea constienta. Nu conteaza daca ti le amintesti sau nu. Visele comunica cu Sinele tau astral, din a patra densitate/dimensiun e, care eu cred ca este acelasi Sine cu care comunica Edgar Cayce in sedintele sale.
Sinele vostru astral trece prin experienta visului. Asa ca este ca si cum ati avea mai multe niveluri ale fiintei care fac lucruri diferite, lucruri de care nu sunteti inca constienti. Fac tot feluri de treburi cu multa harnicie, fiind in acelasi timp parte din voi.
Acesta este un concept care va poate ajuta in mare masura sa va dati seama ca sunteti cu mult mai mult decat corpul vostru fizic. Va puteti da seama cat de iubiti sunteti si ca Sinele vostru inseamna cu mult mai mult.
Stiinta Inaltarii
Elementul-cheie in ceea ce am discutat pana acum, aici, este ideea ca evolutia trebuie sa se petreaca in masa. Inaltarea nu se reduce numai la o idee, cum ar fi cea crestina, ca va fi un extaz in care Iisus se intoarce si anunta o mie de ani de pace. Este vorba despre un eveniment cosmic, care a fost proorocit de aproape toate religiile principale ale lumii si care face parte din traditia spirituala care a existat pe fata Pamantului.
In noua mea calitate de director pentru cercetare al turului national The Time of Global Shift (Momentul Schimbarii Globale) furnizez referinte care sa vina in sprijinul acestor presupuneri. Sa vorbim acum despre cateva dintre ele .
Vom incepe cu dr. Alexey Dmitriev, de la Academia Nationala Rusa de Stiinte. Dmitriev a studiat tornadele, demonstrand ca, in prezenta unei tornade, se observa campuri electromagnetice foarte puternice, lumina vizibila si fulgere globulare. Sunt nenumarate cazuri in care o tornada determina ca obiectele fizice sa fuzioneze, situatie in care materialul devin efectiv capabil sa se infiltreze in alt material. Dimitriev citeaza cazuri in care doua placi de lemn, arse si carbonizate, au fuzionat printr-o tornada, chiar daca se puteau dezintegra la cea mai mica atingere. Au fost pietricele care au trecut prin sticla fara sa o sparga, paie care au trecut printr-un geam si au ramas in geam fara sa il sparga.
Toate chestiile astea ciudate care se intampla dovedesc ca materia poate sa dispara sau sa devina permeabila pentru alta materie in prezenta unui camp suficient de puternic.
Sa luam acum Triunghiul Bermudelor. Intr-o zona triunghiulara pe coasta Floridei, intre Puerto Rico, Florida si Bermude, au disparut nave si avioane. Nu a mai fost activa de prin anii '70, dar cu siguranta a fost activa inainte. Si nu vorbim numai despre vapoare care au disparut si despre care poti crede ca s-au scufundat, ci si despre avioane care erau urmarite prin radar si care aveau contact radio si care pur si simplu au disparut brusc.
In anumite cazuri a fost vorba despre oameni care au disparut si apoi au reaparut. Este cazul cursei de pasageri National Airlines 727 spre Miami, care, la sfarsitul anului 1969 , a pierdut contactul radar si radio timp de 10 minute. Bineinteles ca cel care se ocupa de controlul traficului a inlemnit. Dupa 10 minute, comuncatia s-a reluat. Controlorul de trafic a intrebat unde au fost si ei i-au raspuns ca habar nu au despre ce anume vorbeste. Nu si-au dat seama sa se fi intamplat nimic. La aterizare, s-a descoperit ca fiecare aparat de masura a timpului de la bord, inclusiv ceasurile pasagerilor, absolut toate erau in urma cu 10 minute! Era ca si cum ar fi disparut brusc din existenta pentru 10 minute si apoi s-au intors.
Cu cat se investigheaza mai mult aceste fenomene vortex, cu atat se descopera ca se intampla anumite lucruri stranii.
Un alt caz de fenomen vortex este cel al unui grup de tineri hippy, care se afla campat langa Stonehenge in momentul in care pietrele au fost lovite de fulger. Martorii i-au vazut pe toti disparand, in urma lor ramanand numai betele carbonizate ale corturilor. Cred ca energia de vibratie superioara a fulgerului a activat vortexul pentru controlul caruia a fost construit Stonehenge, ceea ce a condus la cele intamplate, si mai cred ca aceia care au creat Stonehenge foloseau probabil aceste efecte pentru a calatori in timp si spatiu.
Asa ca, aparent, atat Stonehenge, cat si Triunghiul Bermudelor sunt locuri in care, la anumite momente, nivelul energiei gravitationale si vibrationale care iese din Pamant depaseste nivelul energiei care patrunde in Pamant. Ati putea considera aceste zone asemeni unor gauri facute intr-o punga de plastic plina cu apa: pentru cateva momente, apa se scurge foarte repede.
Si puteti vedea ca in aceste doua locatii exista o istorie a incidentelor care sugereaza ca materia a fost transmutata in prezenta unui astfel de vortex energetic.
Concluzia la care vrem sa ajungem este ca intreaga energie a sistemului solar este in crestere si ca, la un moment dat, va ajunge la un nivel care sa faca posibila transmutarea intregii vieti de pe Pamant. Atunci se va manifesta Inaltarea ..."
Vă anunţăm că în perioada 5 - 18 septembrie 2009 nu vom avea acces la internet şi din acest motiv nu vom putea răspunde email-urilor, solicitărilor şi comentarilor voastre. Să ne reauzim, revedem, recitim, "rechatuim" cu bine. Toate cele bune!
UPDATE (ACTUALIZARE) 18.09.2009 :
perioada de absenta se prelungeste, pe o perioada nedefinita ...
Din cand in cand vom modera comentariile si vom raspunde la mesajele din email . Accesul nostru la net este foarte limitat in urmatoarele 2 - 3 - 4 saptamani.
Dacă fiecare dintre vizitatorii acestui blog, care simt că îi ajută aceste informaţii, ar da de fiecare dată când intră aici măcar 10 bani (0.1 lei) ajutorul vostru ar fi minim, însă pentru noi ar însemna enorm.
O donaţie poate fi o modalitate mai profundă şi mai concretă de a mulţumi! Mai multe detalii AICI
APROAPE TOATE DOCUMENTARELE CU SUBTITRARE DE PE ACEST BLOG ŞI O MARE PARTE DIN CELE FĂRĂ SUBTITRARE POT FI DOWNLOADATE DE PE SITEURILE DE TORRENTE - pur si simplu cautati in google ("numele filmului" torrent download). Pentru cei care nu stiu să folosească torrentele le recomandăm să citeascăaici şiaici. Am mai făcut trimitere directă de unde pot fi trase filmele aici pe blog în secţiuneaDOCUMENTARE TRADUSE (Pe Scurt).Subtitrările se găsesc pewww.subs.rosau pewww.titrari.ro.
ECKHART TOLLE 'S Findhorn Retreat Continuam seria filmelor cu Eckhart Tolle, aducandu-va astazi in atentie, conferinta pe care a tinut-o ...
UTILE
PENTRU CEI CE SE PLÂNG CĂ SCRISUL E PREA MIC ŞI OBOSITOR LA CITIT LE RECOMANDĂM SĂ MĂREASCĂ CARACTERELE FOLOSIND CTRL++ ÎN MOZILA FIREFOX, IAR PENTRUINTERNET EXPLORERSE DĂ CLICK PEVIEW(ÎN PARTEA DE SUS A PAGINII) APOI TEXT SIZESI APOI SE SELECTEAZALARGESAULARGER. Şi deasemenea, am observat că adeseori nu se pot viziona clipurile video. Ele se încarca, dar nu rulează. Din câte am vazut problema apare doar în cazul folosiriiMozilla FirefoxsiOPERA, nu şi la utilizarea browser-uluiInternet Explorer,Safari sauGoogle Chrome.
Aceasta sintagma "FreeYourMind" ne-a fost inspirata de replica lui Neo din filmul Matrix cand acesta incerca sa sara pentru prima oara de pe un bloc pe altul.
Se pare, ca si noi, suntem sclavii credintelor noastre, sclavii mintii noastre, sclavii conditionarilor si prejudecatilor noastre.
Multi maestrii ne-au aratat ce inseamna sa fim liberi.
E cazul sa ne trezim si sa le urmam exemplul ...
Deasemenea numele blogului FYMaaa (fymaaa.bloggspot.com) nu este pus intamplator. Pe langa faptul ca FYM este extras din FreeYourMind cei 3 de a au rolul de a face din FYM o expresie accentuata, si anume Fii Măăă! O portita de a iesi din Matrix este sa urmaresti sa fii prezent, aici si acum, sa ai prezenta de spirit cum s-ar spune ... sa fii aici si acum prezent in actiunile tale sa nu intri pe pilot automat mereu si mereu.Chiar si acum cand citesti randurile astea sa urmarersti sa fii prezent, nu pierdut in speculatii mentale, nu in trecut, nu in viitor, ci aici. Esti? Sunt multe de discutat si o sa o mai facem in bloggul acesta. Pentru moment hai sa FYM!