Ieşirea Din MATRIX: STĂPÂNII BANILOR - Cum au Câştigat Bancherii Internaţionali Controlul Americii

miercuri, 8 iulie 2009

STĂPÂNII BANILOR - Cum au Câştigat Bancherii Internaţionali Controlul Americii


THE MONEY MASTERS (1995)
How International Bankers Gained Control Of America

Acesta este, poate cel mai complex şi mai bine realizat documentar despre aceasta aşa zisă "Criză Financiară".
Este un documentar profetic, făcut în anul 1995, când accesul la internet, la informaţie, era mult mai greu accesibil. Pe vremea aceea abia apareau Windows 95 si calculatoarele Pentium 1, iar internetul era un lux aproape inexistent. De aceea este cu atât mai mult de apreciat efortul acestor jurnalişti , de a se documenta atât de trainic şi de a concepe un documentar de 3 ore jumate, în care ni se dezvăluie în profunzime, cum au apărut banii, cum se fac banii, care sunt centrele monopoliste ale puterii finaciare din lume, cauzele crizelor lumii contemporane, cine e în spatele lor. Pe lângă faptul că demască într-un mod fără echivoc elita ocultă aflată în spatele tuturor marilor evenimente ale secolului 20, acest documentar propune şi soluţii practice pentru a preîntâmpina o eventuală criză financiară (la vremea respectivă , 1995, economia americană era pe val şi nimeni nu anticipa o eventuală criză economică) sau pentru a stopa eventuala criză financiară, pornită deja în prezent.


Deşi profeţia celor care au făcut acest documentar s-a împlinit 14 ani mai târziu şi suntem în plină criză finaciară, ei, producătorii, nu sunt nişte profeţi mistici, nişte clarvăzători ai lumii invizibile, ci nişte economişti care au investigat în profunzime sistemul monetar, văzând-i vulnerabilităţile şi tendinţa inerentă către colaps şi implicit restrângerea puterii finaciare în tot mai puţine mâini, tot mai puţine şi o tendinţă către o NOUĂ ORDINE MONDIALĂ condusă în special de elita finaciară a acestei planete.

Un articol foarte documentat făcut acestui documentar a făcut blogul SACCSIV. Se merită studiat cu atenţie.
Intregul documentar putem spune ca sta sub semnul citatului din Mayer Amschel Rothschild:
Dati-mi controlul banilor unei natiuni si nu-mi mai pasa cine ii face legile
Am analizat şi noi pe larg, în CATEGORIA "CRIZA FINANCIARĂ" această problematică spinoasă în numeroase articole şi documentare. Dacă încă mai aveţi îndoieli că această criză este diabolic orchestrată şi este, poate, cea mai mare escrocherie a lumii de până acum, acest documentar vi le va spulbera.
Este un documentar de referinţă, pentru orice om care caută adevărul despre această lume în care trăim. Este din categoria TREBUIE VĂZUT! A MUST SEE!

Mulţumim pentru ajutorul adus la realizarea acestei subtitrări şi echipei WATER POWER (CHRIS şi KY8) şi de asemenea, lui Luci Constantinescu. Să vă dea Dumnezeu sănătate!

VEZI AICI DOCUMENTARUL TRADUS, ÎN PREMIERĂ PE ŢARĂ:



Pentru a vă completa şi mai mult imaginea legată de subiectul de azi, vă invităm să studiaţi cu atenţie, toate articolele şi documentarele din CATEGORIA "CRIZA FINACIARĂ" , dar în special următoarele:

1) Semnaţi petiţia "FĂRĂ ÎMPRUMUT LA FMI ŞI BANCA MONDIALĂ!"
2) Cum se realizează asasinarea economică a ţărilor (playlist youtube - 4 parti)
3) ZEITGESIT ADDENDUM
4) Înşelăciunea Obama
5) Money as debt
6) Monopoly Man
7) ZEITGEIST 1 - partea a 3-a a filmului

ACTUALIZARE (24.03.2010)

Banca Centrala a Germaniei admite: 

creditele sunt create "din nimic"

17 comentarii:

  1. http://salvatiromania.wordpress.com/2009/07/10/mass-media-mondiala-acoperace-a-mai-mare-organizatie-terorista-israelul

    RăspundețiȘtergere
  2. Se pare ca americanii nu au ascultat ceea ce li s-a spus.Ignoranta sau rea-vointa?Hm...
    Reforma constiintei si apoi cea monetara,etc...ar fi ideala.Cred ca omenirea vrea sa ajunga la ceea ce in medicina se cunoaste a fi "point of no return".
    Pur si simplu nu vad sau nu vor sa vada.
    Trist.
    Sper sa aveti o vara frumoasa.

    RăspundețiȘtergere
  3. draga Gigi, cu scuzele de rigoare, o remarca off-topic ( am sa urmaresc si documentaru ) dar inainte, mi-as dori sa te intreb ceva : Iesirea din Matrix, care da titlul blogului tau, se refera si la acea "iesire" din matrixul propriilor (pre)judecati cu iz definitoriu si absolutist, in ceea ce priveste relatia ta cu oamenii care, candva, ti-au fost aproape?
    Intrebarea e - mai mult sau mai putin, retorica. Important e sa te faca , fie si pret de o clipa, sa regandesti coordonatele anumitor relatii, chiar daca - poate - o sa ajungi la celeasi concluzii. Evident, comentariu asta e doar pt. tine , nu trebuie sa-l aprobi, important e sa-l citesti si sa meditezi, fie si o clipa, la el...Oamenii care nu-si pun la indoiala, fie si doar retoric, din cand in cand, propriile concluzii, mi se pare ca nu au acces la adevarata spiritualitate, care e - aidoma karmei- vesnic upgradabila..toate bune, iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
  4. Dragii mei,
    Vreau sa va spun inca odata ca sunteti frumosi...si ca sunt mandra de voi.Faceti o treaba foarte buna.Multumiri si celor care traduc.Traducerile sunt faine!Asta stiti si voi..dar tin sa va spun si eu.
    De departe(dar de aproape sufleteste)...un gand in Lumina,cu drag.

    RăspundețiȘtergere
  5. Multumim suflet bun ...
    Cat de departe esti fizic?

    RăspundețiȘtergere
  6. sunt medic.am lucrat in "sistemul" britanic.acum,de ceva vreme,sunt in cel spaniol.
    si... sunt mandra de toti romanii FRUMOSI=INTELIGENTI(ca de "destepti"...m-am saturat,iertare!) pe care ii cunosc/intalnesc,fie si virtual.
    cu drag.

    RăspundețiȘtergere
  7. ma gandeam dragi freeyourmind...cum ati putea traduce intregul blog si in engleza(de exemplu)?
    Stiu ca poate si voi v-ati gandit la asta...Nu prea stiu ce implica din pdv tehnic,iertare!
    O optiune de "aia tehnica" gen:choose the language.Ar fi extraordinar...si v-ar citi si mai multi/si altii.
    Nu ma pricep la tehnica pe calculator(sunt doar utilizator si atat)...dar...am tot spus in stanga/dreapta ca SUNTETI.
    cu drag.

    RăspundețiȘtergere
  8. In primul rand, da, ne-am gandit si noi la aceasta sugestie.
    In al doilea rand, formatul de tip blog, nu permite acest lucru...una este un site creat de cineva si alta e formatul standard al blogului.
    Si nu in ultimul rand, dupa cum vezi , sunt enorm de multe articole. Din fericire, in limba engleza, sunt nu zeci ci sute de de siteuri care abordeaza teme asemanatoare celor de pe blogul nostru. Noi abia avem timp sa mai facem un articol din cand in cand, in limba romana, d'apoi sa mai facem si in limba engleza. E mult prea mult pentru noi, momentan.
    Si inca ceva ..nu stiu daca ai observat, dar ceea ce este specific acestui blog, este faptul ca se adreseaza in primul rand romanilor, urmarind sa aduca mereu si mereu in prim plan, documentare TRADUSE, din categoria altermedia. Cam asta e ceea ce este original la acest blog ;)
    Multumim pentru sugestie oricum ...
    Cine vrea sa-l traduca e liber sa o faca in ce limba vrea ;)

    RăspundețiȘtergere
  9. Scuze pentru off-topic, sunt curioasa daca te-ar interesa un banner/link exchange?
    Blogul meu e la inceput, insa urmarindu-te de mult, m-am gandit azi la optiunea asta.
    Linkul e deja in blogroll-ul meu, daca esti de acord, vom putea folosi bannerele.
    Iti multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  10. Blogul tau este interesant ... L-am adugat in blogroll.

    RăspundețiȘtergere
  11. ok.
    si da,asa este..in engleza sunt multe informatii...nu toate intr-un blog...dar sunt cu miile.
    corect.
    cu drag si spor in tot ce faceti!

    RăspundețiȘtergere
  12. Misto tare! tineti-o tot asa! ruulzz...
    http://gigel-flux.blogspot.com

    RăspundețiȘtergere
  13. bun articol :) nota 10 :)


    am shi eu o intrebare !! nu vrie sa facem schimb de bannere:-?? sau de linkuri !!

    contact yahoo id : mandeea_deejay ! plzz

    RăspundețiȘtergere
  14. Multumim pentru apreciere. Noi facem trimitere catre bloguri cu specific asemanator blogului nostru. Blogul tau nu are nici o legatura. Asa ca nu vom face schimb de linkuri.

    RăspundețiȘtergere
  15. Partea a doua a filmului the money masters se blocheaza la minutul 3:14 si nu mai incarca. Va rog daca aveti alt link de unde pot sa'l vizionez ca am ramas ca in tren. Exact cand era mai interesant dupa anul 1900, offf.

    RăspundețiȘtergere
  16. Noua ne merge ok .. Uneori mai are momente de buffering (cand se incarca - trebuie asteptat). Daca nu reusist sa-l vedeti direct online, il puteti downloada sa-l vedti dupa aceea fara nici un fel de intrerupere ...Exista aceasta optiune !

    RăspundețiȘtergere

Mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului.
Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare.
De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici.
Apoi referiți-vă pe cât posibil doar la subiectul postării. Folosiți un limbaj decent. Dacă intrați în clinciuri cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe vor fi respinse fara discuții.
Vă mulțumesc pentru înțelegere!

gif-850x250

O INIȚIATIVĂ DE MARE VIITOR ȘI VALOARE

O INIȚIATIVĂ DE MARE VIITOR ȘI VALOARE
Este un proiect în care se pot implica toți românii de pretutindeni și vă invităm să o faceți!

DE AJUTOR

Dacă ești pentru prima dată pe acest blog, îți urăm bun venit! Poți căuta orice subiect care te interesează cercetând CUPRINSUL din meniul de pe stânga (odată ajunşi în cuprins apăsaţi CTRL + F + cuvânt cheie pentru găsire rapidă), dar şi ARHIVA şi CATEGORIILE de pe coloana din dreapta și nu în ultimul rând caseta "CĂUTAŢI PE BLOG" de pe coloana din dreapta (sus). Sunt peste 1300 de articole publicate în clipa asta, majoritatea însoţite de filme şi clipuri traduse sau emisiuni tv, deci ai ce răsfoi şi crede-ne se merită efortul. Poți de asemenea primi direct pe email articolele care apar dacă te abonezi cu adresa de mail în căsuţa de ABONARE din dreapta, de sub VIZITE (pentru abonare primeşti gratuit toată colecţia Corrado Malanga - cărţi, articole, filme traduse, de pe blogul nostru). De asemenea ne poţi urmări activitatea pe FaceBook, dând LIKE (APRECIEZ) în zona centrală de sus. Mulţumim pentru vizită şi te mai așteptăm pe aici!

Disqus

COMETARII DIN FACEBOOK

APEL

CELE MAI IMPORTANTE POSĂRI PENTRU NOI

PROSPERĂ - Oare e asa de greu?

THRIVE (2011) What On Earth Will it Take? In sfarsit va putem prezenta tradus, mult asteptatul documentar THRIVE si pentru asta mu...

Pentru cei care au nelamuriri in ceea ce priveste prezenta reclamelor pe blogul nostru, le recomandam sa citeasca articolul DESPRE RECLAME.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...