Ieşirea Din MATRIX: ÎNŞELĂCIUNEA OBAMA (16.04.2009)

joi, 16 aprilie 2009

ÎNŞELĂCIUNEA OBAMA (16.04.2009)

THE OBAMA DECEPTION (2009)

Avem onoarea să vă prezentăm astăzi, în premieră pe ţară, cu subtitrare în limba română, ultimul documentar incendiar al lui Alex Jones, un film care ne conecteaza la realitate într-un mod abrupt, socant, revelator.

Iti multumim Victor pentru efortul depus pentru a traduce acest documentar important pentru noi si lumea in care traim!

Vom prelua şi noi un articol de pe siteul prietenului nostru Paul Dorneanu, infocon.ro.

"ÎNŞELĂCIUNEA OBAMA, ultimul documentar edificator al lui Alex Jones, este fără îndoială cea mai nimerită lucrare a lui de până acum.
În timp ce pendulăm pe marginea unui amplu declin economic alimentat de politicile monetare excesiv inflaţioniste a guvernelor şi a cartelurilor bancare internaţionale sub care operează, poporul american s-a întors către un om care le-a fost prezentat cu încredere ca fiind ultima lor SPERANŢĂ.
În timp ce privim fix dincolo de prăpastie într-un abis cultural, moral şi spiritual care a fost adus din ce în ce mai aproape de către politicile străine care au intervenit de-a lungul deceniilor şi de creşterea unui plan politic dominat de un complex militar şi industrial, masele s-au identificat cu strigătul pentru SCHIMBARE organizat cu grijă.
În timp ce privim de-a lungul unei dezbinări cât mai îndepărtate dintre libertatea lipsită de constrângeri şi un sistem autoritar întărit de continua distrugere a libertăţilor fundamentale, publicul a ales să-şi investească încrederea fragilă într-o imagine despre care au fost convinşi cu tărie să o asocieze cu PROGRESUL.
El este Obama.
Aceasta este ÎNŞELĂCIUNEA OBAMA.
Înşelăciunea Obama dezvăluie frauda cinică din spatele imaginii pline de farmec a noului preşedinte, un bărbat rafinat care a ieşit în faţă pentru oligarhiile corporatiste care au preluat controlul ţării din umbră.
Filmul nu este despre politica de stânga sau de dreapta, ci caută să elucideze planul bine înrădăcinat de a folosi America şi populaţia sa lipsită de înţelepciune ca motor pentru o dominaţie globală, în timp ce pretinde că ar reprezenta interesele naţiunii.
Poate cel mai important, documentarul arată că, deşi Barack Obama a avut cele mai bune intenţii din lume, nu aveau să fie dus la bun sfârşit deoarece este bine ţintuit într-o permanentă şi clandestină structură a puterii care trece dincolo de preşedinţi, graniţe şi economii.
Înşelăciunea Obama scoate în evidenţă faptul că numai prin înfruntarea şi contestarea acestei arhitecturi dusă la extrem, modul de operare care a ajuns să ne formeze felul de a trăi şi lumea din jurul nostru, putem să ajungem cu adevărat la o schimbare palpabilă şi reală.
Cei care au sprijinit alegerea lui Obama îşi vor schimba fără îndoială părerea când vor vedea cum continuă să răspândească maşinăria războiului, cum a permis intenţionat şi meticulos să existe în continuare cadrul torturii şi al extrădării, cum a sprijinit personal cauţiunile bancare, cum a promovat planul elitist al Uniunii Nord-Americane şi multe altele.
Interviuri la care iau parte diverşi analişti economici, politicieni, profesionişti în afaceri, jurnalişti, scriitori, comentatori sociali şi prezentatori, toţi dinre cei mai buni, pe lângă cercetarea empirică şi analiza făcută de Alexis Jones şi de echipa Infowars, Înşelăciunea Obama este pe de o parte o investigaţie politică şi pe de alta o explorare culturală a timpurilor fundamentale şi decisive în care trăim."
Va recomandam deasemenea sa mai urmariti si documentarele "ENDGAME - The Blueprint For Global Enslavement" (click aici pentru a viziona filmul) şi "The 911 Chronicles (Part One) - Truth Rising (2008)" (click aici) în regia aceluiaşi frenetic, Alex Jones.
Paul Dorneanu este singurul roman plecat pe urmele celor de la Grupul Bilderberg, grup despre care se vorbeste pe larg, atât in ENDGAME (unde poate fi vazut si Paul intr-o scurta secventa) cat si in documentarul de astazi si tot Paul ne-a adus la cunostinta aparitia acestui nou documentar. Multumim Paul pentru elaboratul articol.
Deasemenea va anuntam si noi ca Paul Dorneanu si-a anuntat intentia de a participa anul acesta în Grecia la reuniunea grupului Bilderberg:
"American Free Press, prin Jim Tucker, anunță că reuniunea grupului Bilderberg va avea loc între 14-17 mai 2009, în Grecia.

Grupul Bilderberg revine la aceeași locație unde a avut loc reuniunea grupului în anul 1993, Hotelul Nafsika Astir Palace în Vouliagmeni, la 30 km de Atena.

Jim Tucker confirmă reuniunea grupului Bilderberg în editorialul său.
Cel mai probabil că pe agenda reuniunii din anul acesta, principalul subiect este criza financiară.
Cotidianul GR Reporter anunță și ei aceeași dată pentru reuniunea Clubului Bilderberg.
Etienne Davignon, unul din membrii grupului Bilderberg, declară pentru EU Observer: „Este clar că lumea nu va mai fi la fel după Septembrie 2008”. Această declarație este asemănătoare cu una din celebrele afirmații: „Lumea nu va mai fi la fel după 11 septembrie 2001”.
Tot în acest interviu cu Dl. Davignon, el declară că o întâlnire a grupului Bilderberg în Europa va avea loc în luna Iunie. În viziunea lui grupul Bilderberg este un club informal (neoficial) a liderilor politicieni, oameni de afaceri și „gânditori” prezidați de Dl. Davignon ar putea „ajuta la înțelegearea” a viitoarelor acțiuni, în același mod în care a ajutat (Clubul Bilderberg) la crearea monezii EURO în anii 1990.
„Când aveam dezbateri asupra monezii euro, oamenii (participanții de la Bilderberg) puteau să explice de ce merită asumarea riscului și alții, pentru care politica oficială nu a fost făcută să se încreadă în ea, nu erau obligați să nu o urmeze și trebuiau să ridice argumente reale”.
Pe această cale declar public intenția personală de a mă deplasa în Grecia pentru a vă furniza informații de la fața locului asupra evenimentului." - un articol preluat de pe siteul lui Paul Dorneanu (infocon.ro)

VEDEŢI  DOCUMENTARUL TRADUS

AICI - link 1


SAU AICI - link 2 (un playlist in clitate mai buna) 


UPDATE! ACTUALIZARE (29.06.2009)

15 comentarii:

  1. Mă disperă greşeala aceasta, frecventă în multe traduceri: "deception" înseamnă "înşelăciune", "înşelătorie", "fraudă", şi NU "decepţie".

    RăspundețiȘtergere
  2. Corect ... MEA CULPA şi a tuturor care au tradus aşa. Am modificat peste tot. Daca mai găsiţi greşeli spuneţi ... Mulţumim pentru atenţionare!

    RăspundețiȘtergere
  3. FreeYourMind, ai vreo idee de ce s-a inchis docs torrents?

    merci

    RăspundețiȘtergere
  4. adauga si postul asta de aici (sau macar un link la el) :

    http://schimbarea.blogspot.com/2009/04/obama-campanie-de-imagina-comunista.html

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu stiam ca exista deja docul titrat pe google.Eu am facut independent subtitrarea, dupa cea in engleza, luata de pe un blog Google. Daca ii trebuie cuiva, ma poate contacta la gafyb@yahoo.com.
    Am niste retineri de a o publica pe titrari.ro, din mai multe motive...

    RăspundețiȘtergere
  6. Subtitrarea exista pe www.titrari.ro si pe www.subs.ro. Bine ar fi sa verificati acolo din cand in cand inainte de a traduce ceva.

    RăspundețiȘtergere
  7. Toate ca toate, dar sa-i faci reclama lui Prigoana, care e mason declarat, ca sa nu mai spun de "celelalte calitati" ale sale... mi se pare putin cam mult.

    RăspundețiȘtergere
  8. da ai uitat sa pui in link... tot deceptie scrie si in link


    http://fymaaa.blogspot.com/2009/04/deceptia-obama-160420.html


    oricum nush ce sa cred despre documentar :D

    RăspundețiȘtergere
  9. din link nu se poate scoate ... asa s-a pus automat prima oara cand am scris titlul articolului, si nu s-a mai schimbat.

    RăspundețiȘtergere
  10. spre disperarea lui nenea_hârtia trebuie să-ţi spun ca traducerea corecta este,totuşi, Decepţia Obama,nicidecum Înşelăciunea....Deceptie cf. dex= înşelare a speranţelor cuiva, dezamăgire, deziluzie; amărăciune ceea ce mi se pare mai corect şi mai aproape de adevăr decât înşelăciune care,cf. aceluiaşi dex=inducere în eroare, înşelătorie; p. ext. escrocherie, fraudă...

    RăspundețiȘtergere
  11. Producatorul acestui documentar, Alex Jones este de asemena Mason. Toate aceste documentare sunt facute in asa fel incat sa introduca FRICA, CONFUZ si STRES in randul oamenilor.Chiar daca acestea detin informatii reale, nu sunt de nici un ajutor pentru reabilitarea societatii.Recent, am aflat semnificatia Ochiului atotvazator Illuminati. Dupa spusele unora, acest simbol reprezinda glanda pineala care se mai numeste si al treilea ochi, de care inteleptii de mai demult erau constienti. Probabil de aceea sunt introduse tot felul de toxine in alimente, bauturi... pentru a impiedica reactivarea acestuia. Din cate am inteles eu ,acesti Illuminati vor sa detina toate invataturile spirituale antice ( motivul pentru care S.U.A a atacat Irakul/Sumeria ) pentru ca apoi sa le creeze artificial. De exemplu, una din abilitatile celui de al treilea ochi ( activat ) este sa calatoreasca in timp (4D )- Illuminati au inteles cum functioneaza al treilea ochi si folosesc aceleasi principii pentru a calatori in timp, dar in exterior - fara Iluminatre dumnezeiasca. Toata tehnologia construita este de fapt o reflexie a ceea ce omul este capabil sa realizeze in interiorul sau. Omul are puterea de a se autovindeca ,de a levita, de a calatori in timp... Dar totul a fost bine planuit.De Ex: Ceasul mecanic ne face sa credem ca suntem incapabili sa controlam timpul. La fel si cu sistemul Medical, educational...Sper ca se intelege ce am vrut sa spun.

    RăspundețiȘtergere
  12. De acord cu tine ca filmele lui Alex Jones nu prezinta decat o fateta a realitatii, dar nu l-as invinui pentru asta. Atata poate ca vede el. Prin filmele sale ne prezinta un adevar dureros, socant,care intr-adevar poate determina frica, stres, confuzie ... Pe unii aceste adevaruri ii tulbura si ii doboara , pe altii aceste lucruri ii trezesc , ii fac mai puternici, mai dornici de adevar, de evolutie. Nu va limitati la Alex Jones... daca exista un bob de adevar in ce spune el este grav. Cautati mai departe, mai mult ... Pe acest blog am postat nenumarate documentare care spun si altceva despre noi si realitatea asta ... Realitatea lui Alex Jones este doar atat..realitatea lui. Dar el nu prezinta tot adevarul. Dar asta nu inseamna ca este neaparat rau intentionat sau mason dupa cum spui tu. De unde stii ca e mason? Pur si simplu a conectatmai multe puncte decat altii, dar nu a ajuns la o intelegere mai inalta a realitatii.
    Aflarea adevarului pas cu pas poate ajuta la reabilitatrea societatii. A intelege ca sistemul este putred, infect, parazitar este un pas inainte pentru a intelege ca ceva trebuie facut , o operatie profunda la nivelul omenirii. Adevarul este mai adanc de atat . A vedea cauza raului in illuminati , masoni, societati secrete samd este o imensa iluzie. Am vorbit in nenumarate randuri pe acest blog despre cauza raului.Nu o mai facem acum.Cauta si vei gasi..bate si ti se va deschide!
    De acord cu ce ai spus in rest.

    RăspundețiȘtergere
  13. Este greseala mea ca am spus ca Alex Jones este mason, fara sa aduc argumente care sa-mi sustina aceasta afirmatia.Am auzit acest lucru de la mai multe persoane care se ocupau cu dezvaluirea planurilor "Illuminatilor". Mai corect era sa spun ca este posibil ca mai multe persoane, gen Alex Jones, sa fie expuse in faya noastra pentru a ne distrage atentia de la a trai o viata in armonie cu natura si tot ceea ce este.

    Nu cred ca este prea benefic sa ne inecam in conspiratii de acest gen. Cel mai bine este din p.d.v. al meu este sa traim Acest Moment. Nimei si nimic nu ne poate rani cu adevarat. Singurul lucru care trebuie sa ne ocupe este realizarea Sinelui, prin meditatie, iubire, contemplare...

    RăspundețiȘtergere

Mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului.
Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare.
De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici.
Apoi referiți-vă pe cât posibil doar la subiectul postării. Folosiți un limbaj decent. Dacă intrați în clinciuri cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe vor fi respinse fara discuții.
Vă mulțumesc pentru înțelegere!

gif-850x250

O INIȚIATIVĂ DE MARE VIITOR ȘI VALOARE

O INIȚIATIVĂ DE MARE VIITOR ȘI VALOARE
Este un proiect în care se pot implica toți românii de pretutindeni și vă invităm să o faceți!

DE AJUTOR

Dacă ești pentru prima dată pe acest blog, îți urăm bun venit! Poți căuta orice subiect care te interesează cercetând CUPRINSUL din meniul de pe stânga (odată ajunşi în cuprins apăsaţi CTRL + F + cuvânt cheie pentru găsire rapidă), dar şi ARHIVA şi CATEGORIILE de pe coloana din dreapta și nu în ultimul rând caseta "CĂUTAŢI PE BLOG" de pe coloana din dreapta (sus). Sunt peste 1300 de articole publicate în clipa asta, majoritatea însoţite de filme şi clipuri traduse sau emisiuni tv, deci ai ce răsfoi şi crede-ne se merită efortul. Poți de asemenea primi direct pe email articolele care apar dacă te abonezi cu adresa de mail în căsuţa de ABONARE din dreapta, de sub VIZITE (pentru abonare primeşti gratuit toată colecţia Corrado Malanga - cărţi, articole, filme traduse, de pe blogul nostru). De asemenea ne poţi urmări activitatea pe FaceBook, dând LIKE (APRECIEZ) în zona centrală de sus. Mulţumim pentru vizită şi te mai așteptăm pe aici!

Disqus

COMETARII DIN FACEBOOK

APEL

CELE MAI IMPORTANTE POSĂRI PENTRU NOI

PROSPERĂ - Oare e asa de greu?

THRIVE (2011) What On Earth Will it Take? In sfarsit va putem prezenta tradus, mult asteptatul documentar THRIVE si pentru asta mu...

Pentru cei care au nelamuriri in ceea ce priveste prezenta reclamelor pe blogul nostru, le recomandam sa citeasca articolul DESPRE RECLAME.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...